Actualitate

Şase şcoli din judeţ au primit materiale didactice pentru orele de şah

Şase şcoli din Bistriţa-Năsăud au primit materiale didactice din partea Federaţiei Naţionale de Şah pentru ca elevii să poată învăţa mai uşor sportul minţii.  Preşedintele FNS, Sorin Avram Iacoban, le-a înmânat, vineri, profesorilor de sport din toate aceste şcoli table, piese şi manualul după care se predea această disciplină.

table sah 1 table sah 2 table sah 3 table sah 4

„Am venit să distribuim seturile de şah pe care Federaţia Naţională de Şah le donează în 500 de şcoli din România. E vorba de 5000 de seturi, câte zece de fiecare şcoală. Pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, prin protocolul pe care îl avem cu Ministerul Educaţiei, au fost nominalizate şase şcoli: Colegiul Naţional Petru Rareş Beclean, Colegiul Naţional Andrei Mureşanu Bistriţa, Liceul Tehnologic Feldru, Liceul de Arte Corneliu Baba Bistriţa, Şcoala Gimnazială Uriu şi Şcoala Gimnazială Viile Tecii. M-aş fi aşteptat la mai multe şcoli, dar pentru primul tur de donaţie e bine aşa”, a spus Avram.

Donaţia de materiale didactice s-a făcut în cadrul proiectului „Educaţie prin şah”, început în 2014 în colaborare cu Ministerul Educaţiei. În baza protocolului, şahul a fost introdus, începând cu anul acesta, ca materie opţională în şcoli. Unul dintre susţinătorii proiectului a fost şi deputatul PSD Daniel Suciu, prezent vineri la ISJ, căruia Sorin Avram Iacoban i-a mulţumit pentru susţinere.

Sah 1 sah 2 sah 4 daniel suciu

„Şahul nu e doar un sport, este o ştiinţă. Sunt universităţi de şah în India, în Rusia, chiar în Iran. Începe să devină o artă. Într-un studiu recent făcut în America s-a constatat că şahul, practicat de copii cu vârste între 6 şi 12 ani are un aport benefic în dezvoltarea personalităţii, îna sumarea responsabilităţii, în a lua decizii într-un timp foarte scurt, în comunicare. Prin urmare, ne-am propus şi noi să introducem şahul în şcoală. Deocamdată e materie opţională. Sperăm ca, în următorii ani, materia îşi va arăta roadele în ce priveşte dezvoltarea personalităţii copiilor şi o voma vea în trunchiul comun. Deocamdată, materia e opţională, iar noi ne aflăm la Bistriţa să facem această donaţie finanţată de FIDE – Federaţia Mondială de Şah”, a spus preşedinte FNS.

El a spus că, de când e preşedinte al FNS, şi-a axat activitatea şi pe pregătirea cadrelor didactice pentru a preda şah în şcoli, investind bani mulţi în pregătirea copiilor şi juniorilor.

Etichete

4 comentarii

  • Cea mai bună informație și decizie totodată de care am auzit de multă vreme încoace… Predearea și defapt practicarea șahului în școli nu numai că dezvoltă imaginația, creativitatea și gândirea logică (care lipsește la mulți) dar te și educă, ajută la formarea caracterului și la finisarea personalității. Salut această decizie înțeleaptă, este cea mai bună „mutare” care se putea face…

  • Excelentă veste, să afli că şi statul are preocupări serioase cu privire la creşterea calităţii educaţiei! Clubul Lions Bistriţa, a organizat, alături de Asociaţia Şah Club Bistriţa, în primăvara acestui an, 2015, a 3-a ediţie a Cupei Lions la şah, pentru copiii de la clasele I-VIII, alături de profesorii pasionaţi de la şcolile menţionate în articol, dar şi de la încă circa 30 de şcoli din comunele şi oraşele judeţului. Cunoaşterea şi practicarea ŞAH-ului, sau a jocului GO, e o şansă în plus pentru copii, la fel ca o limbă străină! Şcoala şi familia sunt cei doi piloni ai educaţiei: sper să fie cât mai mulţi părinţi care să înţeleagă importanţa acestor sporturi nobile, să îşi iniţieze copilaşii şi apoi, alături de profesori, să îi susţină să joace, de ce nu, chiar să performeze!! Clubul Lions va încerca şi pe viitor să îi sprijine pe cei care excelează în ŞAH!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui anny Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS