Actualitate Recomandări

Șase stațiuni îi așteaptă pe vârstnici chiar de luni. Casa de Pensii dă biletele la liber

Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud anunță că are bilete disponibile în stațiunile Bizușa, Buziaș, 1 Mai, Geoagiu Băi, Pucioasa și Covasna care au dată de intrare în stațiune zilele de 15,16 și 17 aprilie 2019.

Persoanele interesate se pot prezenta la Casa Județeană de Pensii nefiind nevoie de rezervare anterioară.


De aceste bilete pot beneficia asigurații din sistemul public de pensii, ai prevederilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu aflați în evidența CJP și cei aflați în evidența Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități.

Durata unui sejur este de 16 zile, iar a tratamentului balnear de 12 zile.

AICI găsiți criteriile de acordare a biletelor de tratament pentru anul 2019.

Actele necesare la depunerea unei cereri pentru a obține un bilet de tratament sunt: cerere tip, copie după cartea de identitate și cupon de pensie.

Persoanele pensionate în baza unor legi speciale, pe lânga actele menționate, mai depun următoarele acte:

  • Refugiații: Hotărârea 189/2000 – copie
  • Detinuții politici (decret 118/1990) – acte doveditoare
  • Persoanele cu handicap- certificat de persoană cu handicap – copie față-verso
  • Veteranii de război (Legea 44/1994)- legitimația de veteran de război- copie

Foto credit Iulian Cancia, Geoagiu Băi

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS