Familia deputatului PNL Robert Sighiartău este în mijlocul unui scandal care își caută rezolvarea în justiție. Două dintre surorile parlamentarului au deschis mai multe procese la Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar una dintre ele a cerut Fiscului să facă un control la Comautosport ca să afle pe ce a cheltuit fratele ei sume mari de bani din această firmă.
Scandalul recent între frați – care au primit fiecare câte 6% din părțile sociale sau acțiuni la firmele fondate de Ioan Sighiartău, fostul consilier județean PDL – a început în 2024 când a revenit la Bistrița, după o absență ceva mai îndelungată, Emanuel Sighiartău, fratele mai mare al deputatului Robert Sighiartău, ne-au declarat surse apropiate familiei. Emanuel fusese o perioadă pastor penticostal în județul Tulcea, dar s-a întors acasă și a început să se implice în afacerile firmelor din grupul Comautosport, erijându-se, alături de deputatul PNL, în șefi ai acestora.
Anul 2024 a fost unul plin de provocări și pentru parlamentarul PNL care și-a depus mai întâi candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean, a avut o campanie electorală cu panouri gigant amplasate prin tot județul, cu multă promovare online și cu mulți bani investiți. Cu toate acestea, a pierdut.
A urmat apoi o bătălie internă în partid ca să fie primul pe lista PNL Bistrița-Năsăud la Camera Deputaților – singura poziție considerată eligibilă – după ce, în prealabil, încercase, fără succes, să obțină același loc la București. Pentru ca să aibă votul Biroului Politic Județean de care avea nevoie, Robert Sighiartău a dat afară o bună parte dintre membrii care nu îl voiau în capul listei la Camera Deputaților, a format un nou BPJ cu apropiații săi și a intrat în campania pentru parlamentare pe poziția pe care și-a dorit-o. Deși mai puțin pompoasă decât precedenta, campania pentru parlamentare a fost și ea costisitoare.
În plus față de ce a cheltuit pentru cele două campanii electorale, Robert Sighiartău a mai avut nevoie și de alți bani întrucât s-a mutat cu familia în Voluntari, lângă București, acolo unde, pe numele fratelui său Emanuel, a fost construită o casă nouă, cu etaj. Sursele citate ne-au informat că o parte dintre constructorii care au lucrat la casă au fost plătiți direct de Comautosport.

La rândul lui, Robert Sighiartău ar fi beneficiat de 600.000 de lei, bani luați din firmele familiei, mult peste ce au primit ceilalți asociați, fratele și surorile lui, care aveau la rândul lor procente egale în companii. De aici au pornit certuri și scandaluri care au culminat cu eliminarea din conducerea firmei Comautosport a Dorinei Murza. Ea a contestat decizia AGA la Tribunalul Bistrița-Năsăud în data de 13 septembrie 2024, iar apoi a mai deschis și alte procese.
La rândul ei, Damaris Gorea, sora mai mică a lui Robert Sighiartău, a anunțat că vrea să se retragă din firme și le-a cerut fraților să fie de acord și să-i achite contravaloarea procentelor pe care le deține în companii. Robert i-ar fi răspuns că este imposibil să se întâmple asta pe cale amiabilă și a îndemnat-o să se adreseze instanței. Zis și făcut. Din toamna anului trecut, și ea a deschis mai multe procese în care a cerut instanței fie anularea unor hotărâri ale AGA, fie retragerea ca asociat din firmele familiei. În prezent, se face evaluarea companiilor de către experți desemnați de instanță, în cursul lunii septembrie a.c. urmând să fie cunoscută valoarea sumelor care i se cuvin lui Damaris pentru partea ei din firme, din care vrea să se retragă.
Fiscul, chemat să controleze afacerile familiei Sighiartău
În timp ce la Tribunalul Bistrița-Năsăud procesele își urmează cursul, Damaris Gorea, prin societatea de avocați care o reprezintă, a mai făcut un demers către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bistrița-Năsăud căreia i-a cerut să facă un control la firma Comautosport referitor la distribuirile de dividende către asociați între anii 2018-2024. Ea și-a motivat cererea prin aceea că are suspiciuni că ”a existat un beneficiu personal obținut de persoanele fizice implicate în administrarea societății”, acesta nefiind ”impozitat și reflectat corect în evidențele fiscale”.

De asemenea, ea a mai atras atenția Fiscului că există contracte de colaborare între firmele Comautosport și Mondial Motors, mai precis prima își desfășoară activitatea în spațiile celeilalte, iar asociații nu cunosc nivelul chiriei, frecvența plăților, natura proprietății și durata contractului. Suspiciunea este că astfel ”se externaliza nejustifiat profitul”.
Damaris Gorea a mai solicitat ca inspectorii fiscali să ia la puricat toate contractele de publicitate ale firmei Comautosport din anul 2024 (alături de facturi, dovezi de plată, raportări media) întrucât există suspiciunea că banii respectivi nu au fost cheltuiți pentru ”interesele comerciale ale firmei”, ci în campaniile lui electorale ale fratelui politician.
Nu în ultimul rând, ea cere Administrației Județene a Finanțelor Publice să verifice alocările financiare ”fără bază legală” pentru imobilul în care locuiește Robert Sighiartău, casă care ar fi fost construită tot cu bani plătiți de Comautosport.

De ce este de interes public acest scandal de familie
În ultima declarație de avere publicată pe site-ul Camerei Deputaților, deputatul Robert Sighiartău menționa că nu are proprietăți în București sau Ilfov, ceea ce este corect teoretic, însă nu și faptic, întrucât, chiar dacă respectiva casă nu este înregistrată pe numele lui, faptul că a fost construită cu bani plătiți de Comautosport – firma unde el are părți sociale – și cu sume obținute din dividende de la companii din grup, denotă o intenție a politicianului de a ascunde adevărul pentru a încasa câte 4600 de lei lunar de la Camera Deputaților, bani alocați pentru plata chiriei parlamentarilor care nu locuiesc în București sau Ilfov.
El nu este singurul în această situație. O investigație recentă de presă arată, spre exemplu, că 12 senatori primesc bani de chirie, deși au proprietăți în București și Ilfov. Deși numele lui nu apare pe listă, situația lui Robert Sighiartău este mai gravă întrucât el a folosit un tertip – numele fratelui – pentru a ascunde faptul că și-a construit o locuință în Capitală, unde stă împreună cu soția și copiiii, fapt pe care l-a recunoscut în interviuri.
Robert Sighiartău, în silenzio stampa
Vineri seara la ora 20.09, Timp Online i-a trimis un mesaj deputatului Robert Sighiartău: ”Scriu un articol în care membrii familiei dumneavoastră vă acuză că ați cheltuit bani din firme ca să vă construiți o casă în București pe numele fratelui dvs. Emanuel, că ați utilizat banii din firmele familiei pentru plata unor contracte din campaniile dvs. electorale și altele despre care sunt convinsă că știți. Interesul public al acestui scandal de familie este dat de faptul că încasați nejustificat contravaloarea unei chirii de la Parlament în condițiile în care dețineți casă în București chiar și pe numele fratelui dvs.. Am intrat în posesia unor documente prin care este sesizat și Fiscul despre neregulile de care sunteți acuzat. Dacă doriți să comentați pe marginea acestui subiect, vă rog să mă contactați. Articolul intenționez să-l public mâine dimineață”.
Până la ora publicării acestui articol nu am primit niciun răspuns.

Ce a scris deputatul în ultima declarație de avere
Robert Sighiartău a notat în ultima declarație de avere publicată pe site-ul Camerei Deputaților, în 21.12.2024, că a obținut 220.000 de lei dividende de la Central Motors, 85.446 de lei de la Comautosport SRL și 61.000 de lei de la Mondial Motors.
În 2024, susține că a împrumutat PNL cu suma de 198.000 de lei, că a obținut din salariul de la Camera Deputaților de 131.412 lei/an. Bugetul familiei este completat cu alocațiile celor 5 copii și cu 1500 de lei de la AJPIS stimulent de inserție opțiunea II.
În luna mai, când CCR a anunțat că secretizează declarațiile de avere ale funcționarilor, demnitarilor și rudelor că nu este de acord cu asta și va continua să își publice declarația de avere.

În aparițiile sale publice, Robert Sighiartău folosește ca laitmotiv ”familia”, pe care o expune pe pagina sa de politician în zeci de fotografii, deși, conform GDPR, imaginile copiilor sunt considerate date cu caracter personal. Minorul are dreptul la viață privată și imagine. Chiar dacă este mic și nu își exprimă dezacordul, acesta poate contesta mai târziu publicarea imaginilor.

LATER EDIT Conform unui document intrat în posesia Timp Online după publicarea acestui articol, planul casei din Voluntari a fost întocmit pentru ”beneficiar Robert Sighiartău” (vezi foto 2).
Nu se mai suportă frații, competiție în familie…nu știu care m-ai mult. ,,Pocaiți-vă frățiilor”
Urat! Se confirma inca o data ca si pocaitii sunt tot “oameni”…
Așa a apărut zicala
“lup îmbrăcat în piele de oaie ”
Adică : om șiret si ipocrit!
As putea adăuga și : NARCISIST!
Robert a primit cadou, fără nici un merit, 3 mandate de deputat de la PNL. El face figurație de 9 ani prin București pe mulți bani publici și pozează la modul ipocrit în familistul onest și moral🤣. Realitatea e alta: omul e incult, fără studii( facultatea la BTT Apolo nu se pune🙂) și nu e onest nici măcar cu surorile sale. Au ajuns să
se judece în instanțe și să se denunțe între ei la Fisc și la alte instituții. Se răsucește Ionică în mormânt. Doamne ferește!
Bun comentariu, dar când vedem că l-ai scris dumneata,…. Nu tot figurație ai făcut și matale? Te-ai tot perindat in n partide. Apropo ce te ocupi, că oricum pulitica pentru tine era doar ceva ce sa faci așa printre altele…
Si tu esti tot un incult, dar unul cu studii. La ce ti-a folosit titlul de inginer electromecanic, cand n-ai profesat nici macar o zi in domeniul absolvit? Pe ce merite ai ajuns tu sa fii parlamentar? Cine te-a propus pe tine ca vicepresedinte in comisia de infrastructura energetica, tu care n-ai profesat O ZI in domeniu?
Este vreun politician care sa nu faca figuratie in functiile publice??? Este vreun politician care se consuma doar pentru binele tari??? Au fost pe vremuri … Coposu, Ratiu si alti cativa dar pe ei ia luat Iliescu si Roman la misto impreuna cu securistii din anii ,90 impreuna cu prostii ai acelor vremuri. Astia din ziua de azi aproape toti au studii facute pe genunchi. Noi nu avem politicieni care mesteca in oale pe la puncte gastronomice in timpul serviciului?
Nici unul nu este mai breaz ca celalalt.
Pocăință și rugăciune, fraților. 😂 😂 😂
Într-o țară semi-democrată, într-un stat de (semi) drept, asemenea indivizi ar face ani grei de pușcărie. În Românica, acești țepari tupeiști, dau legi, lecții de moralitate și strigă hoțiii de la tribuna parlamentului. Și când te gândești că acest PD-ist făcut de Ioan Oltean, a dat afară din partid adevărați liberali, să fie el pe primul loc. În plus cu puțintică vreme înainte, striga că nu-i corect să nu se mai publice averile și nu-i corect, dar tocmai el și-a făcut casă în București pe numele fratelui, să mai primească și chirie de la parlament, din banii celor care vrea să le impoziteze pensiile. Doamn profesoară Cristiana Sabău, așa cum l-ați demis pe ministrul Botiș pentru mai puțin, vă rog frumos faceți toate demersurile jurnalistice public, spre știința noului prim-ministru Bolojan, să-l trimită acasă pe nesimțit.
Acum el are altă treabă pe lângă cheltuirea banilor familiei, care trebuie să recunoască i se datorează tatălui acestuia. Treaba lui e să finanțeze un “ziar” on line cu nume de urbă, să-și asigure vreun post pe viitor la județ și să pună lătrai pierzători care au fost prin partide de pușcăriașii și care nu au știut măcar să-și gestioneze propria familie, dar acum el știe să gestioneze un oraș, cum se face administrație cu limbaj de șatră. În spate mai promite funcții de chestori, avioane și pasarele de pe pajiște de vite cum au intrat unii militieni. Dar, Robert nu e prost știe pe cine să pună la înaintare și le promite ca face și drege, iar pierzătorii încă mai speră! Nu uitați ca va știe toată Bistrița ce fel de oameni ați fost, iar like-urile nu țin de foame la mâț.
Tot timpul o sa iau apararea unui OM cu studii pe bune , facute la zi si la timp.
Celor care se iau de bracinar cu domnul OVIDIU FLOREAN le transmit ca acolo unde a invatat la INSTITUTUL de MARINA din Constanta s-a facut scoala si se face si tinerii care au terminat acolo inainte de 90 au facut o facultate grea.
Domnul inginer OVIDIU FLOREAN a expus candva la AS-tv toate diplomele domniei sale facute la zi cu efort si transpiratie neuronala din plin aratand unor trepadusi care se tot legau de dansul care este diferenta pe bune intre el si prostimea care-l jigneau din cand in cand.
Nu va puteti pune multi cu dansul in materie de pregatire.
Lasati rautatile si prostia deoparte si vedeti-va de necazurile voastre.
Salutari multe stimate domnule senator OVIDIU FLOREAN !
Sinteti inscris deja la AUR dnl Balan?
Unde a profesat ca inginer domnul “inginer” Ovidiu Florean? Daca termini o facultate de inginerie in cadrul Institutului de Marina din Constanta, nu te intorci in Bistrita sa te angajezi ca director la serviciul public de paza (interesant cum poate un om sa ajunga “director” la primul loc de munca, dar stim foarte bine cine ajungea in posturile astea in anii ’90).
Domnule Bălan dacă avea un singur neuron funcțional nu făcea parte din H’aur . Dar când nu știi să faci nimic de faci politician. Și nu o mai dați cotita ,acum câteva luni erați anti partide formate cu și din derbedei acum ne spuneți ce educat e ” domnul ” care în afară de gargară nu a făcut nimic. Mucles 🤫
Te poți șterge la… cu diplomele, contează cine sponsorizează! 😉
Silenzio stampa când ceri punct de vedere la ora 20 și tu publici articolul a doua zi la ora 6 dimineața. Reclama urgență, într-adevăr, chestiuni care s-au întâmplat anul trecut zică-se.
Da, pentru că un om plătit de noi toți cu sume atât de mari este în serviciul public tot timpul. Din moment ce participă seara târziu la emisiuni televizate unde vorbește despre ce e corect și trebuie făcut, principii, valori, adevăr, consider că nu i-am cerut mare lucru. Putea, spre exemplu, să răspundă astfel: ”Vă rog să așteptați să formulez un punct de vedere pe care o să vi-l transmit”.
Considerăm că și tăcerea este un răspuns, iar documentele care tot vin după publicarea acestui articol ne arată că a mințit atunci când a spus că nu îi aparține casa din Voluntari. Proiectul ei a fost făcut pe numele lui.
Ca urmare, nu-i rămâne altceva de făcut decât să restituie banii încasați pentru așa-zisa chirie. 4600 de lei lunar, cât ia dânsul nemeritat să stea în casa lui, nu câștigă prea mulți angajați din mediul privat, posibil puțini și din firmele unde e asociat.
Ne scuzați că i-am scris la ora 20.00, dar vorba lui Marian Ceaușescu ”să dea banii înapoi” și nu-l mai deranjăm.
Dacă domnul Robert Sighiartău este cu adevărat pocăit după Biblie, așa cum pretinde, ar trebui să urmeze exemplul lui David din Scriptură și să dea înapoi de patru ori suma pe care a încasat-o ilegal pentru chiria din București. Pocăința adevărată nu înseamnă doar vorbe și imagine publică, ci fapte care dovedesc frica de Dumnezeu și respectul față de oameni.
Mă întreb cât timp o să reziste articolul publicat cunoscând mentalitatea oamenilor politici.
Dar îmi aduc aminte de o investigație tot aici pe Timponline în urma accidentului tragic la trecerea de cale ferată de la Viişoara care a fost vizibil vreo 24 hrs, probabil cât timp un avocat , politician amenințat un”mise en demeure”. Era vorba de întreținerea deficitară a vegetației pe lângă calea ferată ( reducere de vizibilitate) și erau niște companii de casă a clanului Moldovan. Hocus Pocus.
Unde este iepurașul sau era un porumbel ..? ? 🙂
Adevărul e greu de găsit în România un om politic care are putere plus o avere considerabilă (când persoana a avut o carieră publică) fără scheleți în dulap.
Rara Avis
Sigartău nu va da nici un răspuns, tace chitic pe ideea că în 3 zile se face liniște. Atât ține minunea la români: 3 zile, după aia se uită totul. E detestabil cum se comportă Robert cu surorile sale, lăcomia prevalează oricăror principii. Se va lăsa și cu dosare penale, ăsta e doar începutul. Spectacolul cu Sigartăi va dura mulți ani de acum înainte.
e laș, e pe persoană fizică, pe interes propriu, egoist. Nu-și asumă un răspuns fiindcă l-ați prins cu musca pe căciulă, doamna Sabău. E bine că mai sunt și jurnaliști cerebrali, vedeți cum unii sar în apărarea impostorului. Impostura trebuie arătată și sunteți singura care ați ales să acþionați. RESPECT, doamna Cristiana Sabău!
Intersant cum domnul predicator Predica cumnatul lui Robiti îmbină utilul cu plăcutul. La biserica predicam în construcții ne implicam, ca doar luxul și fala ne place.. Poate nu ar strica un control nici la firma afișată din poza…
Te referi la Concept Plast?
Ce de oameni invidioși, va e ciudă pe cineva care chiar face.. doar pentru ca voi sunteți leneși …dacă nu îl aveți pe Domnul si frați aproape nu o să răzbiți niciodată în viața.
Ionica tata, în politica ar trebui să fie oameni care au făcut ceva în viață, integrii, onesti ,dedicați și devotați nu samsari cu mașini din Germania. Și lasă-ne pe poi cu vrăjeală asta cu ” valori creștine ” ca nu ține 🙄 Lui Dumnezeu poți să îi canti 24 din 24 dacă tu ești perva înăuntru 🙄
Ionică…du-te la gară și ia primul tren spre America……
Băi, nu e nimeni invidios și leneș să dea banii înapoi. Problema e că, se fură din banii statului!
Când o dai din ” penelism ” în ” haurism ” în doi timpi și trei mișcări miroase a oportunism nu a educație !!!
Din păcate,PNL are soarta PNTCD….și dacă veterani veritabili și loiali nu se vor implica, nu va fi bine! Din momentul în care oamenii lui Base, au penetrat liberalii,s-a terminat…..Am încercat de căteva ori să port o discuție cu acest tânăr domn,…nu s-a putut! Era vorba despre un eventual parteneriat cu scop educativ-istoric….nici un răspuns….Am renunțat! Să fie sănătos împreună cu familia lui!
E derivă ideologică.
Liberalismul e practicat într-o formă distilat-elitistă în România , egală conservatorimului republican nord american.
Money, anti-abortion, religion.
Uitați-vă cum o ia lumea la vale , într-un asemenea climat unde practic politicile se fac pentru elitele economice. Inițiativă privată?
Dacă e pentru “ai noștrii”
Libertate individuală și dr alegere? Nu prea multă..Statul are control ultim asupra corpului femeii, trebuie să facă copii. Vine din religie.
Național da, liberal doar dpdv economic.
Ani de-a lungul mi-am bătut gura de pomană ..factura privind deciziile greșite se decontează sigur.
Ai de capu’ meu!!!
Se sfadesc fratii intre ei! Nu se mai inteleg nici pocaitii intre ei!
Vine sfarsitu’ lumii, fratilor!
Va faceti de rusine in fata intregii lumi. Ca sa dovediti ca bristritenii sunt niste lache, cei mai ticalosi, cei mai perversi, cei mai spurcati si vicleni oameni. Inca o data imaginea asta a voastra ca familie de cacat. Niciodata nu mi-au placut bristritenii.
Mai Emil Ianchis, nu mai pot bistritenii daca ii placi tu sau nu. Tu esti un moldovean care ar trebui sa intre cu viza in Ardeal. Ce treaba au bistritenii cu scandalul din familia asta?
Pentru stimabilul WALTER BORN si altii.
Cred ca ati observat dragilor si va amintesc ca din 2007 m-am inscris la ECOLOGISTI (PER) si pana astazi nu am pendulat prin partide ,desi am fost invitat cu mari insistente absolut la toate formatiunile.
Peste doi ani am 20 de ani de prezenta ECOLOGISTA fiind liderul local la cele doua partide la VERZI si la PER pe rand.
Am avut aici cateva mici si interesante rezultate cu un total de 14 consilieri de comune, adica totusi nu am facut figuratie.
Deasemenea in CL Bistrita tot datorita implicarii mele s-au perindat in CL 7-8 consilieri locali.
Nu ma cunoasteti absolut deloc.
Nu am interese asunse dar voi lua apararea tot timpul celor care nu le sunt recunoscute merite,studii etc.
Voi incheia viata asta numai din postura de ECOLOGIST si va anunt ca mai anti-sistem ca mine nu sunt multi, nici macar cei de la AUR.
Ecologistii adevarati asa sunt ei creati in lupta cu salvarea MEDIULUI.
ANTI-SISTEM pana in panzela albe dar impotriva netrebnicilor lacomi si hoti.
Doar cu acestia ne duelam si mai ales daca sunt in functii publice.
Sigartău e exemplul viu cum locurile în senat și camera deputaților se cumpără cu bani.
Bistriteanul. Nici nu m-a interesat pe vremea lui Cretu decat sa-i amorteasca DRUJBA.
Partial am reusit insa tu nu ai cum sa cunosti actiunile ascunse de ochii lumii si a presei.