Actualitate

Scenariu roșu pentru încă o comună din Bistrița-Năsăud, restricții și în altele

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Bistrița-Năsăud introduce restricții și în alte unități administrativ-teritoriale în care incidența cazurilor de Covid-19 a crescut în ultimele două săptămâni.

Conform Hotărârii CJSU nr. 91/19.11.2020 se introduc restricţii în Chiochiș, unde incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori.

În acest UAT, se suspendă activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Măsurile prevăd că, în localitatea menționată mai sus, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare. De asemenea, se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective.

Aceeași Hotărâre CJSU prevede măsuri restrictive în Târlișua și Ciceu Mihăiești, unități administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1000 de locuitori și mai mică de 3/1000 de locuitori.

În aceste UAT-uri activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00.

Aceleași restricții se aplică și în cazul activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

De asemenea, conform Hotărârii CJSU 91/19.11.2020, în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1000 de locuitori – Josenii Bârgăului, Lechința, Șieuț, Sânmihaiu de Câmpie și celelalte unități administrativ-teritoriale din județ, cu excepția celor menționate mai sus și pentru care nu au fost introduse restricții prin Hotărâri ale CJSU adoptate începând cu data de 15.10.2020, activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se va desfășura fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 06.00 – 23.00. Aceleași restricții se aplică și activității operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise.

Restricţiile se vor ridica în funcție de incidenţa cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19 în ultimele 14 zile, comunicată de către Direcţia de Sănătate Publică.

Aceste măsuri intră în vigoare începând cu data de 20 noiembrie.

Până acum, au intrat în scenariul roșu Bistrița (trecută între timp la carantină), Năsăud, Monor, Cetate, Șintereag, Șieu Măgheruș, Șieu Odorhei, Budacu de Jos, Teaca, Romuli, Galații Bistriței, Miceștii de Câmpie, Livezile, Milaș, Zagra, Matei, Budești, Lunca Ilvei, Mărișelu, Dumitrița, Chiochiș.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3235014139961387

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS