Politică

Schimbare de tactică la PDL după ce Ioan Oltean şi-a cumpărat un struţ în miniatură

Struţul în miniatură e mult mai simpatic decât cel de pe stradă. De acest lucru s-a convins şi deputatul Ioan Oltean. Preşedintele PDL Bistriţa-Năsăud a cumpărat chiar un struţ de la târgul hand-made organizat de doamnele democrat-liberale şi a promis că, dacă Vasile Moldovan ajunge primar, struţul nu numai că nu va dispărea, dar va avea şi mai multe pene.

Secretarul general al PDL Ioan Oltean nu a putut lipsi vineri seara de la un târg de hand-made organizat de femeile din PDL Bistriţa-Năsăud. A făcut un tur al standurilor şi o mulţime de cumpărături, bijuterii pentru fiica sa, obiecte decorative, dar şi un struţ în miniatură pe care l-a achiziţionat chiar de la doamna care îl creează. Văzând struţul de aproape, deputatul PDL nu a mai fost la fel de critic în privinţa lui. Iniţial a spus că îi va „jumuli” toate penele în 11 iunie, dar apoi s-a răzgândit şi l-a cumpărat. Ba, mai mult, şi-a revizuit şi declaraţia de război împotriva struţilor.

Ioan Oltean a fost invitat apoi să se adreseze participanţilor la târgul cu produse hand-made şi la prezentarea de modă, eveniment organizat la Hotel Metropolis de femeile democrat-liberale din Bistriţa în prima zi a campaniei electorale pentru alegerile locale.

„Mă simt foarte bine. În momentul acesta, am uitat de toată politica românească, am uitat de tot ce ţine de politică. În seara aceasta admir tot ce e frumos şi aici există o mulţime de frumuseţi, femei frumoase, lucruri frumoase, bijuterii şi tot ceea ce face viaţa unui om frumoasă. Politica nu face viaţa frumoasă nici a mea, nici a dumneavoastră, dar tot ce faceţi dumneavoastră aici sunt lucruri care fac viaţa frumoasă”, a spus Oltean.

Secretarul general al PDL a declarat apoi că admiră doamnele care au realizat lucruri atât de frumoase pentru îndemânarea şi talentul lor.

„Întotdeauna m-am simţit cu un mare handicap că nu am avut niciun talent. Nu am talent. Nu ştiu dacă politica…. Aici nu trebuie să ai talent, trebuie să ai tupeu”, a spus Ioan Oltean.

El a povestit audienţei că, atunci când era învăţător şi avea oră de desen, îi scotea afară pe toţi copiii ca să poată desena pe tablă, iar cei mici să nu vadă cât se chinuie să facă un desen.

„De aceea, întotdeauna în faţa oamenilor talentaţi am un foarte mare handicap. Le admir talentul, încerc să mă bucur de frumuseţea lucrurilor făcute şi să mă simt bine şi, în seara aceasta, asta fac. Mă bucur de talentul, de frumuseţea dumneavoastră fiindcă faceţi lucruri admirabile”, a spus el.Oltean a declarat că singurul mod în care el poate încuraja talentele este să cumpere lucrurile făcute de oamenii talentaţi.

„Am şi început cu struţul şi vă promit că dacă Vasile Moldovan ajunge primar nu distrugem struţii, o rugăm pe doamna care i-a creat să le facă mai multe pene”, a declarat Ioan Oltean.

Despre struţi a fost întrebat ulterior şi Vasile Moldovan, iar candidatul PDL a reiterat părerea sa că Bistriţa, neavând nisip, nu poate avea struţi, dar Ioan Oltean i-a smuls microfonul din mână şi i-a spus că rămâne cum a stabilit el: ”Struţii nu vor dispărea, din contră, o să-i împănăm”.

Vă reamintim că la depunerea candidaturilor PDL pentru Primăria Bistriţa şi Consiliul Local Bistriţa, Ioan Oltean a declarat că, imediat după ce Vasile Moldovan va câştiga alegerile pentru funcţia de primar, va muta struţii de pe străzile Bistriţei în depozite fiindcă aceştia nu au nicio legătură cu oraşul.

“A doua zi după ce vom câştiga alegerile, şi sper ca Doamne-Doamne să ne ajute, o să mutăm struţii, să îi ducem într-un depozit să nu îi mai lăsăm prin oraş. Mă deranjează fiindcă nu reprezintă Bistriţa. Iertaţi-mă, mă duc, îi văd, şi mă întreb ce legătură are struţul cu municipiul Bistriţa, cu noi, cetăţenii şi locuitorii acestui oraş, nu văd nicio legătură”, a spus Ioan Oltean.

Ioan Oltean s-a referit la cei şase struţi din fibră de sticlă, pictaţi în diverse culori, având o înălţime de 1,5 metri, care au fost amplasaţi, anul trecut, pe străzile oraşului de Primăria Bistriţa condusă de Ovidiu Creţu (PSD) după ce struţul a fost declarat mascota oraşului.

PDL Bistriţa a intrat în cursa pentru Primăria Bistriţa cu Vasile Moldovan, fost edil al oraşului între 2000 şi 2008. Principalul contracandidat al lui Vasile Moldovan este primarul în funcţie, Ovidiu Creţu (PSD), care candidează la un nou mandat din partea USL.

   

Etichete

3 comentarii

  • Sa cumpere si mascote cu PINOCCHIO ca sa-si aduca aminte de anii de guvernare pdl, sa duca cateva si la Bucuresti la tartorul sef.

  • bravo Lidia!! si sa le cumpere si directorilor pe care i-a pus prin agentii si care sunt pusi acolo numai fiindca tati si mamele lor sunt prin guvern, si care distrug munca celor care chiar au format echipe…directori care beau pana pica in cap si a doua zi nu poti sta pe langa ei…dar iti dau peste nas ca ei taie si spanzura…si directori care fac pe ei cand trebuie luate decizii…sa le ia la toti mascote ca doar niste mascote sunt.De care ne e greata!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! plecati dracului din functiile pe care le faceti de rusine!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.