Social

Școala îi așteaptă zâmbind pe elevii din comuna Șieu. În săli de clasă vesele, vor putea studia cu plăcere

Elevii de la Școala Gimnazială Șieu vor învăța, anul acesta, într-o școală care are mobilier modular nou, ergonomic și vopsit în culori vesele, anunță directorul școlii, profesoara Simona German care a postat pe Facebook câteva fotografii și a mulțumit totodată Asociației Ascendis pentru sponsorizare.

”Aștept cu nerăbdare să văd bucuria și surpriza elevilor din clasa a VIII-a de la Școala Gimnazială Șieu care vor învăța anul acesta într-o clasa dotată cu mobilier modular nou, luminos, ergonomic. Și pentru că nimic nu este întâmplător pe lume, destinul a făcut să o întâlnesc pe Marina Ioana Marcu la un teambuilding. Aveam nevoie de resturile de scânduri pe care Asociația Ascendis le punea la dispoziție altei echipe aflate în aceeași locație cu noi. Cu un zâmbet mare pe față mi le-a oferit, iar după ce le-am valorificat, i-am trimis fotografii. A fost uimită de ceea ce am făcut, iar promisiunea de a ne sprijini, făcută în acel moment, s-a concretizat a doua zi într-o sponsorizare de 10.000 de lei din care am achiziționat 17 seturi de mobilier. Nu e minunat să vezi că oameni cu suflet mare precum cei de la Ascendis- asociația cea mai mare din România în materie de training – vor să sprijine educația? Implicarea face diferența! Mulțumesc, Marina Marcu, Mari Ana Movila și întregii echipe Ascendis! Vă așteptam cu drag să vizitați comunitatea noastră educațională”, a scris Simona German pe Facebook.

Profesor de Limba și literatura română, Simona German a înțeles cât de important este să le ofere elevilor condiții dintre cele mai bune ca să învețe cu plăcere. În 2019, a implicat Școala Șieu în Digitaliada, ocazie cu care a mărturisit: ”Doresc să le ofer elevilor o școală în care să se dezvolte, să se descopere, să experimenteze și să progreseze concomitent cu starea de bine și studiul din plăcere.

Ea a creat și o programă de disciplină opțională: ”Teatrul de scenă versul teatrul digital” pe care l-a predat la clasa a VII-a în anul școlar 2020-2021.

2 comentarii

  • Mda, sali de clasa modernizate cu gust , igienizate pe banii parintilor si sponsorizari, mai in toate scolile gasesti. Faci eforturi sa le oferi copiilor din clasa un ambient cat mai placut. Dar se pare ca multi invatatori, diriginti care au pile suspuse la directiune ,anul urmator se instaleaza in clasele puse la punct!
    Si uite asa se modernizeaza cate o sala de clasa in fiecare an,la anul urmeaza alta sala pusa la punct si tot asa! Sa va fie rusine directorilor, invatatorilor, dirigintilor, administratori de scoli care decurgeti la asemenea gesturi si va instalati in clasele puse la punct de altii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.