Actualitate

Școlile din Bistrița și trei comune trec în scenariul roșu. Unde se aplică scenariul galben

ACTUALIZARE

Începând de luni 2 noiembrie, prin decizia Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, școlile din municipiul Bistrița, unde incidența cazurilor de Covid-19 în ultimele 14 zile a ajuns la 4,04/1.000 de locuitori, și cele din comunele Monor, Șintereag, Șieu Măgheruș vor intra în scenariul roșu, elevii urmând să participe la lecții online, de acasă.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud a adoptat Hotărârea nr. 66/30.10.2020 care cuprinde următoarele modificări:

🔴 Se va aplica scenariul 3 (roșu), pentru unitățile de învățământ din unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 3/1000 de locuitori: municipiul Bistrița, Monor, Șintereag, Șieu Măgheruș

🟡 Se va aplica scenariul 2 (galben), pentru unitățile de învățământ din unitățile administrativ teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1/1000 și mai mică sau egală cu 3/1000 de locuitori, cu excepția școlilor/claselor/grupelor pentru care, prin hotărâri ale CJSU, s-a adoptat măsura desfășurării activității în scenariul 3 (roșu).

Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 31 octombrie.

Scenariul 3 (roșu) la școli se referă la participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi / lecţii online. 

Scenariul 2 (galben) presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, precum și a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie. Celelalte clase, respectiv V-VII și IX-XI vor participa fizic la orele de curs în mod parțial, prin rotaţie, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, rămânând ca elevii care stau acasă să ia parte la cursuri în direct, prin sisteme online.

”De luni, toate școlile din Bistrița vor trece pe lecții online. Intrăm în scenariul roșu pentru că deja în Bistrița avem o incidență de 4 la mia de locuitori, conform datelor de ultimă oră. Indiferent cât de mult am încercat să abordăm gradual situația, la 4 la mie decizia cea mai bună cred că este aceasta, să intrăm pe scenariul roșu și la școli, toată lumea online.”, a declarat pentru Timp Online prefectul județului Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha.

Din 28 octombrie, municipiul Bistrița (inclusiv localitățile componente) se află în scenariul roșu, măsurile luate de CJSU fiind:

  • se suspendă activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și activitatea operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc
  • purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise
  • activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă doar pentru clienţii cazaţi în unităţile de cazare
  • se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective
  • se interzice organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte
https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3181263238669811

25 comentarii

    • La luminatii si la vot este voie. Mai ales ca de acolo multi directori/profesorii de scoli care sunt pusi politic nu se imbolnavesc, doar la scoala.

  • Bravo! Sunt curios daca o da scada nr de infectarii. Eu cred ca prin faptul ca se inchid scolile si Horeca o sa creasca numar somerilor. Pe urma sa vad de unde scoate statul bani sa plateasca stimulent de risc pt profesorii. Sper cat timp este scenariu rosu sa se reduca si salariile profesorilor. Nu este corect sa stea acasa si sa primeasca salar integral.

    • Nu a dat și nu va da nimeni spor de risc pentru profesori. Cadrele didactice sunt cobaii covidului. Câți rezista, rezista, cati nu, asta e! Ei si cei din mediul privat. În Leoni mor de Coronavirus pe linie si producția continua, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Imunizare prin infectare! Cui ii pasa???

    • Sa iti dea tie Domnul atatia bani la salariu cat stimulent de risc au primit profesorii, nene. Nu pune botul la tot ce auzi la Romania TV.

    • Stimate domnule Mădălin intenția ta clara este răspândirea virusului , sufocarea sistemului medical și implementarea principiului „divide etc impera”. Vortex-ul rațiunii tale vine de undeva din est..

    • Profesorii nu doar stau acasă și primesc bani. Profesorii își fac munca de acasă și e mai greu online, decât la școală. Nu sunt profesor, dar știu ce implica meseria asta. Hai sa nu mai aruncam asa cu noroi, aiurea.

    • Intentia mea nu este raspandirea virusului. Dar ce rost are sa inchizi scolile si sa fie plin de copii pe strazi, unde nu respecta nici distantarea sociala nici macar masca. Ce rost are cand lumea circula foarte mult. Pe strazile principale cu masca, dupa blocuri fara masca , fara distantare. La magazin daca lasi 2 m distanta se baga in fata. Asta denota lipsa unei educatii si a bunului simt. Care din pacate o sa aiba un impact mai mare asupra copiilor cu aceste schimbari. Cel putin la scoala macar in timpul orelor poate se respectau anumite reguli.
      Nu ma intelegeti, am copii prescolari, nu stiu ce o sa fac cu ei, nu ii pot lasa acasa singuri la ,,ore online’.

    • @madaline zici asa
      „Dar ce rost are sa inchizi scolile si sa fie plin de copii pe strazi, unde nu respecta nici distantarea sociala nici macar masca. Ce rost are cand lumea circula foarte mult. Pe strazile principale cu masca, dupa blocuri fara masca , fara distantare. La magazin daca lasi 2 m distanta se baga in fata. Asta denota lipsa unei educatii si a bunului simt.”
      te întreb asa doar de curiozitate: cine crezi ca trebuie sa-ti educe copilul: tu sau profesorul?
      Eu zic ca bunul simt si educatia se învata în familie, iar stiinta si asimilarea de cunostinte (adica cultura generala) este treaba profesorului.
      Dupa cum gândesti, cred ca tu însuti ai niste lacune de educatie.

    • Becleanul de ce nu apare?
      Pentru ca sunt cele mai multe cazuri!
      Sau nu mai este in judetul Bistrita Nasaud?

  • Trist, f. trist!
    Si ieri tocmai aplaudam intelepciunea autoritatilor pt. ca au propus scenariul galben pentru scoli. Merita sa incercam, macar pentru o saptamana.
    Sunt sigura ca in fiecare an, in sezonul rece, 4 locuitori din 1000 au avut viroze respiratorii de tip gripa, guturai etc. si scoala a mers inainte si viata a mers inainte.
    Ce se intampla, oameni buni?

    • Scenariul galben pentru scoli nu a fost ceva de aplaoudat. Cu jumate copii online si jumatate acasa a iesit o harababura si nu avea cum sa iasa altfel. Trebuia decis rosu de la inceput si gata. Nu este OK nici scoala online dar asta este solutia acum si trebuie sa ne adaptam la ea.

    • Decât scenariul galben mai bine în cel rosu.
      Ca sa predai la o jumatate de clasa fizic si la cealalta jumatate online iese o varza la final.
      Cel mai indicat este ori sa predai la toti concomitent prezenti la clasa ori la toti în online.
      Online nu vede aproape nimeni ce scrie profesorul pe tabla, iar calitatea sunetului e execrabila, pentru ca el vorbeste cu masca stând cu spatele la microfon.

  • Madalin ,

    Eu lucrez la privat de 30 de ani si acum lucrez in sistem online din cauza acestei pandemii .Ce vrei sa-mi spui ,ca nu am dreptul sa fiu platit? La fel si profesorii care predau de acasa in online trebuiesc remunerati .
    Mai lasa comentariile astea de pierde vreme.

    • Nu intelege gresit. Nu compara mediul privat de munca cu sistemul de invatamant online. Lucrez in mediul privat, multi colegi au fost in somaj tehnic, la altii li s-au redus salariile. Altii au mers in continuare la munca. De asta spun, daca se fac cursuri online sa fie platiti cu 85%. Oricum la clasele primare, grupa 0 si prescolari cursurile online au efect egal cu zero. Tot parintii trebuie sa faca treaba profesorilor.

    • Pt. Misu. Lucrez in privat, dar nu online.
      5 ore pe zi? Asta este munca part-time ?
      Punete in situatia mea. Ma duc in fiecare zi la munca la 6 dimineata si ajung acasa pe la ora 17. Dupa 11 ore , pe langa ce am de facut, mai trebuie sa fac si treaba de profesor. Crezi ca dupa o zi de munca fizica eu am chef si dispozitie de facut teme? Profesorul trimite pe whatsapp temele, mai scrie 2 randuri si el este platit pt o munca de 5 min cat postateaza. Tie ti se pare corect?

    • Dar fără dispozitive pentru cadrele didactice? Toată lumea consideră că profesorii au laptopul la dispoziție și n-au decât să facă ore on-line. Ei bine, nu-l au toți. Sau îl au, dar e depășit. Sau îl împart cu copiii proprii.
      S-au făcut o mulțime de demersuri, de proiecte – de promisiuni, ce să mai vorbim! – și totuși nimic nu e diferit, din punct de vedere tehnic, față de luna martie.

  • Da..din pacate..
    Dl Stelian Dolha,avem 2 copii si un laptop..amandoi copii in clase diferite,intra de Luni online..
    Cum sa fac sa le impart la amandoi laptopul?

  • Am inteles ca in mediul rural sunt foarte multe persoane care au toate simptomele specifice Covid, au tratament de la medicul de familie si nu sunt testate. In majoritatea cazurilor, membrii familiilor celor bolnavi nu respecta recomandarile medicului in ce priveste izolarea. Copiii merg la scoala si raspandesc boala. De ce nu se iau probe in cabinetele medicale de la tara?

  • Cum era cu vitejia lui Dolha? La Bistrița nu închidem școlile! Hahaha.!
    Ce făcuși, Bobiță? Ai primit un telefon de la nea Orban și ți – a amintit ce partid te-a pus? Mai vrei eșarfa aia tricoloră pe piept? Ia fă cum zice guvernul al cărui reprezentant ești!
    Viteaz de două zile…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.