Actualitate

Scriitorul și criticul literar Alex Ştefănescu, la Bistriţa

În cadrul Seminarului de Medicină şi Teologie de la Bistriţa, în ziua de marţi 9 mai, orele 10.00, în saloanele Hotelului Metropolis, scriitorul și criticul literar Alex Ștefănescu va susține conferința „Sentimentul metafizic în literatura română”.

Alături de acesta vor fi mai conferenția: Ioan Chirilă – „Sfințenia vieții în mentalul popular românesc (cercetare D. Gusti și Er. Bernea); Vasile Sebastian Dâncu – „Între savanți și vraci. Reprezentări sociale ale medicului, sănătății și bolii”; Domnița Ștefănescu – „Literatura suferinței (despre transfigurarea suferinței în literatura scriitorilor întemnițați din motive politice în timpul comunismului)”; Benedict Valentin Vesa – „Dimensiunea spirituală a relației medic-pacient”; Vasile Astărăstoae – „Mitic și mistic în medicină”; Mircea Gelu Buta – „Resacralizarea relației medic-pacient”.

Programul va fi completat de un concert susținut de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.

Intrarea este liberă.

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, Facultatea de Teologie Ortodoxă UBB Cluj-Napoca, Societatea Română de Bioetică, Societatea Română de Pediatrie, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Asociația Medicală Română, filiala Bistrița, și Spitalul Județean de Urgență Bistrița organizează al XVI-lea Seminar Internațional de Medicină și Teologie, cu tema ”Resacralizarea relației medic-pacient”.

Lucrările se vor axa pe următoarele teme: Prelevarea și transplantul de organ, Comunicarea în medicină, Consilierea duhovnicească în dialog cu psihologia, Mărturisirea creștină în practica medicală, Artă Sacră: Identitate şi naţional în arta şi iconografia românească. Conferințe: Pledoarie pentru întoarcerea la sfințenia vieții, Tendințe actuale în transplantul de organ (Felix Unger, Președintele Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria).

Lucrările vor avea loc în perioada 8-9 mai, în saloanele Hotelului Metropolis. Printre invitați: Felix Unger – președintele Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria, Gheorghe Borcean – președintele Colegiului Medicilor din România, fostul vicepremier Vasile Sebastian Dâncu, IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț, Alex Ștefănescu, Pavel Chirilă, Ioan Chirilă.

Aici mai multe detalii despre programul simpozionului.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS