Cultură

Scriitorul Ioan Pintea îşi lansează ultima carte la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt

Scriitorul Ioan Pintea va participa la cel mai important eveniment dedicat cărţii din întreaga lume, Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, unde îşi va lansa cartea "Proximităţi şi mărturisiri" şi va participa la o masă rotundă având ca temă Centenarul Steinhardt.

Marţi, înainte să plece spre Germania, părintele Ioan Pintea ne-a spus că este onorat de invitaţia Ministerului Culturii. 

„Nu am visat să ajung la cel mai mare târg de carte din lume. Am mai fost la târguri, dar nu m-am gândit că voi ajunge vreodată la cel mai mare târg de carte din lume. Nu am emoţii. Mă simt bine că merg la un asemenea târg şi pot vedea pe viu ce înseamnă Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt. Am citit despre el, am auzit multe despre el, acolo s-au lansat celebrităţi. Eu sunt destul de mic”, a declarat Ioan Pintea pentru Timp Online.

Cartea „Proximităţi şi mărturisiri”, apărută la Editura „Cartea Românească” anul acesta conţine „însemnări, reflecţii, notaţii culturale şi teologice” scrise de-a lungul mai multor ani. Un loca aparte în carte îl ocupă Nicolae Steinhardt care i-a fost părintelui Pintea mentor spiritual.

Potrivit Biroului de presă al Ministerului Culturii, în perioada 10-14 octombrie 2012, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional participă la cel mai important eveniment dedicat cărţii din întreaga lume, Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt. 

Cu ocazia centenarului Nicolae Steinhardt, la standul organizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional au loc numeroase lansări de carte, mese rotunde, vernisaje şi dezbateri dedicate acestuia.

Anul acesta, MCPN are onoarea de a-i avea invitaţi pe reputatul istoric Lucian Boia, care îşi lansează două volume în limba germană, şi pe scriitorii Ioan Pintea, Nicolae Băciuţ şi Gheorghe Ardelean. 

Programul celor cinci zile de târg cuprinde următoarele evenimente: 

Joi, 11 octombrie, ora 16 00: Vernisajul expoziţiei „Cele mai frumoase cărţi din România”, organizat de Asociaţia pentru Performanţă şi Cultură, cu sprijinul AFCN, în parteneriat cu Headsome Communication şi Uniunea Editorilor din România, în cadrul căruia participă Uta Schneider şi Adina Paşca. 

Vineri, 12 octombrie, ora 15 00:  Prezentare de carte şi lectură – Theodor Vasilache (scriitor român stabilit în Germania), „Fantasme – poeme”, Editura Paralela 45, 2012. 

Vineri, 12 octombrie, ora 16 00: Prezentare de carte – Ioan Pintea, „Proximităţi şi mărturisiri – jurnal”, Editura Cartea Românească, 2012; Nicolae Băciuţ, „Nicolae Steinhardt între lumi – Dialoguri cu Nicolae Băciuţ”, Editura Nico, 2012 şi Nicolae Băciuţ, „Nicolae Steinhardt cu şi fără de timp – receptări critice, evocări”, Editura Nico, 2012. 

Sâmbătă, 13 octombrie, ora 14 00: Masă rotundă – „Centenar Steinhardt”. Participanţi: George Ardeleanu, Ioan Pintea, Nicolae Băciuţ. 

Duminică, 14 octombrie, ora 14 00:  Prezentare de carte – Lucian Boia, „Germanofilii – Elita intelectuală românească în anii primului război mondial”, Editura Humanitas şi „Tragedia Germaniei (1914-1945)”, Editura Humanitas, 2010.

2 comentarii

  • Ioan Pintea? După ce l-a făcut praf România Literară? Însemnează că nu are simţul ridicolului sau politichia PSD îl ridică de sutană, sau şi una şi alta. De ce nu, mă rog, Ion Moise, Alexandru Uiuiu, David Dorian, Al. C. Miloş?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS