Politică

Scrisoare de la preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Țintean

Copreşedintele USL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Țintean, s-a adresat într-o scrisoare deschisă locuitorilor judeţului, cărora le transmite că trebuie să trimită în Parlament oameni competenţi, profesionişti - candidaţii USL - care ştiu, pot şi vor să se bată pentru interesele cetăţenilor, dar şi că Bistriţa are nevoie de un suflu nou.

Vă prezentăm integral scrisoarea preşedintelui filialei judeţene PNL, deputatul Ioan Țintean, copreşedinte USL Bistriţa-Năsăud:

”Dragi locuitori ai judeţului Bistriţa-Năsăud,

În 2008 mi-aţi făcut onoarea de a mă alege reprezentantul dumneavoastră în Camera Deputaţilor şi vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi arătat-o. În ultimii patru ani am căutat ca mandatul pe care mi l-aţi încredinţat să fie marcat de principiile în care am crezut o viaţă întreagă: libertate, muncă şi responsabilitate. M-am hotărât ca în următoarea perioadă să mă implic în viaţa publică, dar nu din postura de parlamentar.

Vin astăzi în faţa dumneavoastră cu fruntea sus pentru că ştiu că am reuşit să realizez o bună parte din angajamentele pe care mi le-am luat în 2008. De atunci însă au apărut provocări noi şi probleme dintre cele mai grave. De patru ani încoace ne confruntăm cu efectele celei mai grele crize economice din ultimii 20 de ani, dar şi cu incompetenţa unei guvernări PDL care a fost incapabilă să ia măsurile de care ţara avea nevoie.

Astăzi, judeţul are nevoie de cât mai multe locuri de muncă pentru tineri şi şomeri, are nevoie de bani pentru şcoli şi spitale şi de mijloace prin care să putem susţine agricultura de câmpie şi companiile care activează la noi în judeţ. Astăzi, mai mult ca niciodată, Bistriţa are nevoie de un suflu nou. Iar acest suflu nou poate veni numai din partea candidaţilor USL pentru Parlamentul României.

Noi trebuie să trimitem la Bucureşti oameni competenţi, buni profesionişti, oameni care au demonstrat de-a lungul vieţii şi a carierei lor că au pregătirea şi integritatea necesare pentru ocuparea unor demnităţi publice atât de importante. Trebuie să trimitem în Parlament oameni care ştiu, pot şi vor să se bată pentru interesul ţării şi al judeţului nostru. Aceşti oameni sunt candidaţii USL.

Pe 9 decembrie, fiecare dintre noi trebuie să aleagă pe ce drum va merge România de acum înainte. Mergem înainte pe drumul către relansare economică şi un trai mai bun sau ne întoarcem la concedierile fără sfârşit şi tăierile de salarii şi pensii. Mergem înainte pe drumul dialogului şi al responsabilităţii sau ne întoarcem la incompetenţa şi aroganţa lui Traian Băsescu, a lui Ioan Oltean şi a celor din PDL. Mergem înainte cu fruntea sus pe drumul european sau rămânem în genunchi la periferia Europei. Eu aleg să merg înainte pe singurul drum care ne duce către viitor şi am convingerea că cei mai mulţi dintre dumneavoastră veţi veni alături de mine şi de candidaţii USL.

Pe 9 decembrie vă aştept la vot”

Etichete

19 comentarii

  • Auleoooooooooo……si asta este cu scrisorile .[mai stiu pe unu]. ajung sa comunice cu oamenii prin scrisori ….!!! In felul asta , Eminescu risca sa devina amintire , in comparatie cu astia !!! si e doar 15 noiembrie /

    • Asa este Dorule. dar eu tare ma tem ca acum cind nu mai este voie cu mita electorala , astia le vor trimite scrisori la greu. dar cu hirtie nu-ti trece foamea.

    • deci tu mananci din 4 in 4 ani in rest hibernezi. Doar inainte de alegeri te multumesti cu frimiriturile aruncate intr-o luna de campanie…

    • Prietene Vali , eu m-am referit la un altfel de ,, scrisori,, in care sa se arate programe viabile , masuri urgente de redresare a economiei, etc,,etc……..in urma carora sa putem manca in urmatorii ani , nu promisiuni si pomeni electorale . tu ai inteles ce ai vrut sau ce ai putut . aaaa…………si sa nu uit , INS-ul a anuntat astazi ca pe trim 3 economia este pe derdelus . eu te intreb : ce intelegi din anuntul asta ???? .Asa ca ……… atentie la neatentie !!!!

    • si pentru asta cine e de vina? Guvernul Ponta care e de 6-7 luni sau Guvernele Boc I, II, III (… le-am pierdut sirul) si Ungureanu, nu cumva sunt acestia de vina sau crezi ca efectele guvernarii unei tari sunt instantanee?

  • la PNTcd erau citiva politicieni adevarati.
    dar odata cu COPOSU… sau dus direct in istorie.
    Si PNL-ul era cit pe ce sa se ia dupa PNTcd .

    Dar prin niciun partid, nu mai vezi “omul politic”

  • 1. NU te-a ales nimeni ( eventual te=a ales calculatorul ) 2. NU ai facut nimic penttru judetul asta . 3. NU crezi in principiile pe care le enunti ( libertate , prosperitate , etc ) 4. NU esti un om corect si ai in cap numai smenuri , combinatii si alte smecherii 5 . NU ma contrazice ca ti le voi descrie in detaliu !!!!!!!! 6 . Lasa-ne in pace cu declaratiile tale ca suntem satui si ai grija de pensie .

  • ….intradevar acest om este………un gunoi si credeti-ma ca il cunosc foarte bine…..sper sa dispara spre binele judetului si a PNL-lui.(uitati-va la el…..privitil,ascultati-l…..si o sa va vina greata.)

    • atat timp cat comentariiile sunt adresate domnului om politic…..si cuvintele exista in dex….eu cred ca sunt comenatrii foarte …..civilizate!…….apropo de subiect…..niste ratati moralceste…….niste prosti pentru ca ne cred prwsti….. acestia sunt pentru ca altceva nu avem…..votam sa le fie mai bine lor!

  • CICA: <>……..omule!….romania va merge in directia impusa de cei ce conduc lumea…..tu conduci doar…masina ta!…..oamenii politici din romania se vand ca prostituatele de pe centura pentru part al FMI……. daca sunteti asa de tari….explicati cine e FMI…..si unde putem vedea bugetul lor????????????????????????????????….FMI e o inventie tot asa cum sfarsitul lumii a fost in anul 2000

  • CICA: … e 9 decembrie, fiecare dintre noi trebuie să aleagă pe ce drum va merge România de acum înainte. Mergem înainte pe drumul către relansare economică şi un trai mai bun sau ne întoarcem la concedierile fără sfârşit şi tăierile de salarii şi pensii……..omule!….romania va merge in directia impusa de cei ce conduc lumea…..tu conduci doar…masina ta!…..oamenii politici din romania se vand ca prostituatele de pe centura pentru part al FMI……. daca sunteti asa de tari….explicati cine e FMI…..si unde putem vedea bugetul lor????????????????????????????????….FMI e o inventie tot asa cum sfarsitul lumii a fost in anul 2000

  • Mai tinerii continuatori candidați au rețineri în a face promisiuni de acțiuni concrete în eventuala victorie în alegeri. Dar susținerea acestora de stimabilul domn deputat Ținteanu ar și infinit mai eficientă dacă în câteva rânduri enunța realizările în cei patru ani, proiectele începute ce urmează ca mai tineri liberali să le continue.
    Onoare invocată ca fiind acordată de noi la alegerea dânsului, îl obligă la o minima dare de seamă, chiar dacă ar fi doar pentru susținerea utilității instituției Parlamentului României, atât de blamat.
    Dar noi suntem mereu puși în situația de-a alege raul mai puțin evident, niciodată în scurta noastră democrație nu am avut de ales dintre valori consacrate mai degrabă nulități poleite. Excepțiile vin să întărească regula.
    Personalități politice invocate în astfel de context e ca și cum voit dorim întinarea memoriei lor, deși nu cred că domnul Raul Adrian a avut această intenție.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS