Actualitate

Cum scuză administratorul public George Avram neputinţele Primăriei Bistriţa

Administratorul public al municipiului, George Avram, a declarat că pentru niciunul din acoperişurile de blocuri sau case care s-au desprins total sau parţial în timpul furtunii proprietarii nu aveau autorizaţie de construire din partea Primăriei Bistriţa.

„Am moştenit aceste acoperişuri. Nu au niciun document, efectiv şi-au făcut acoperişurile cum au vrut. Noi, ca administraţie, ne ducem şi ne uităm, dar sunt clădiri în proprietate privată şi nu putem interveni pe proprietatea cuiva. Doar acum am intervenit, în situaţie de urgenţă, să nu cadă cuiva în cap acoperişul, am protejat zona, asta am putut să facem noi”, a spus George Avram.

Întrucât a spus că aceasta este situaţia dinainte ca Ovidiu Creţu să ajungă primar şi el viceprimar, adică de aproape 10 ani, administratorul public a fost întrebat de ce nu a făcut nimic municipalitatea în tot acest timp pentru ca să schimbe situaţia, dar nu a avut niciun răspuns.

În schimb, administratorul public al Bistriţei a ţinut să scuze municipalitatea pentru faptul că nu a alarmat în niciun fel populaţia oraşului că vine o vijelie. „Niciun Comitet Local pentru Situaţii de Urgenţă nu poate alarma populaţia că vrea el să o facă. Trebuie să primească instrucţiune de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean ca să dea drumul la sirene de alarmare. Nu poate să alarmeze SVSU că aşa vrea el, ca să fie fim înţeleşi”.

Reamintim că, în urma majorării salariilor din Primăria Bistriţa, George Avram s-a ales cu o retribuţie lunară de peste 10.000 de lei.

Contact în legătură cu acest subiect, prefectul Ovidiu Frenţ a spus: „Primarul, conform Legii 481/2004, poate folosi ce sistem dorește pentru alertarea populației. Din ce știu au la SVSU un electromecanic responsabil cu întreținerea și pornirea sirenelor. Am făcut acele teste tocmai pentru astfel de situații. Tuturor primarilor li s-a spus la cursurile pentru situaţii de urgență să-și achiziționeze/repare sirenele. Nu era nevoie de ordin!”.

14 comentarii

  • Domnul plt maj Marius Rus, purtator de cuvant la ISU BN, mi-a raspuns la o postare aici pe timponline, ca ISU a avertizat toate primariile care trebuiau sa porneasca sirenele.
    Cum e domnule Avram? Ati fost anuntati sau nu ca vine vijelia?

    • Degeaba participa Avram la cursuri ca oricum nu intelege nimic !
      Felicitari pentru salariul care-l ia pe merit

    • Mai nesimtitilor ! Nu-l mai criticati pe D-ul administrator . El chiar a facut o multime de lucruri bune pentru Bistrita in ultimii 10 ani .

    • Putea sa sune și toată noaptea ca oricum nimeni nu le bagă in seama. Pompieri curățau drumul ai cetățeni stăteau ca ai la fim!!! Ne-am comportat ca cei din Vaslui la inundații!!!

    • Asta-i… dar primarul, prefectul, președintele cj… viceprimari, manageri… fiecare lucrează după legea lor!!!
      Bâlbă mai mare… și minciuni de la oficialități… ce mai vreți????

    • Adevarul e ca Bistrita nu merita un administrator mai bun . De fapt a fost si singurul care s-a prezentat la concursul ” organizat ” pentru ocuparea acelui post . Asa merg treburile in Romania .
      E vorba de competenta !

    • Ar trebui sa ne acuzam pe noi insine ca nu stim ce trebuie facut in astfel de cazuri. Nu trebuie asteptat sa vina nici administratoru, nici prefectu sa ne bata la usa sa ne zica vine furtuna , ar trebui sa ne informam si sa stim ce masuri trebuie luate in astfel de conditii pentru a fi in siguranta in aceste cazuri.

  • Până ne-or organiza avram si crețu să ne bucurăm că nu ne merge mai rău.
    Dacă s-ar face un experiment – utopie desigur – un an fără primărie, multe lucruri bune ar ieși singure la lumină la sfârșit.
    În niciun caz n-ar putea fi mai rău.
    PS – o tragedie-nălțătoare s-a produs undeva prin burg , unde un struț s-a răsturnat cu târtița-n sus.

  • E jenant. Cunosc blocuri care au inceput sa construiasca sarpante din 1992. Uite ca au trecut 25 de ani si se trezesc acuma, aceste minti luminate, sa se intereseze de autorizatia de constructie. Ce au facut pana acuma? Au incasat bani de salarii fara sa-i inereseze, fara sa-si faca treaba. Mor oameni pentru ca niste incompetenti, pusi pe functii pe baza de relatii de rudenie, de partid si mai ales de incompetenta, nu-si fac datoria. Asa ne trebuie.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS