Actualitate Recomandări

Se anunță miting la Bistrița: ”Retrageți Ordonanța! Solidari cu magistrații!”

Asociația Bistrița Civică organizează duminică, 3 martie a.c., începând cu ora 18.00 și până la ora 20.00, un miting de protest în Piața Petru Rareș din Bistrița initulat ”Retrageți Ordonanța! Solidari cu magistrații!”.

Potrivit evenimentului creat pe Facebook și la care deja și-au anunțat participarea câteva zeci de persoane, motivul pentru care se iese în stradă este acela că ”România trebuie să-și continue drumul european”.


”Justiția, pilon de bază a statului de drept, trebuie să rămână independentă! Cerem retragerea Ordonanței 7/2019 care îngrădește independența Justiției și încearcă subordonarea politică. Susținem protestele magistraților! Mitingul este autorizat de către autoritățile competente din Bistrița”, se arată în invitația adresată locuitorilor din Bistrița.

În ceea ce privește manifestările de protest, prefectul Ovidiu Frenț a spus, la ultima ședință a Colegiului prefectural: ”Trăim într-o democrație și oricine are dreptul să protesteze în mod legal. Există o legislație specifică adunărilor publice, și soluții date de instanțe. Îi rog pe toți bistrițenii să facă demersurile legale și nimeni nu va suferi, nu vor fi împrăștiați, nu vor fi sancționați. Totul este în a respecta legislația. Pe lângă drepturile noastre în a demonstra, este și un atribut al democrației respectarea și aplicarea legii”.

Foto principal: arhivă

Etichete

30 comentarii

  • Nici nu trebuie sa imi spuna nimic domnul Prefect. Bistrita -Civica stie si joaca corect ..Personal toate acestea le stiu de la cei 7 ani de-acasa primiti si instruiti de Cpt. de Razboi inv. Sangeorzan Ioan (bunicul meu) si Dr. in Drept International(avocat, judecator, prim procuror)Balan Augustin tatal meu. Asta ca sa stie toti ciumatii si sustinatorii lui Gargamel, Nipulicea Deddy si altii ca ei care isi dau legi cu dedicatii pt. seful suprem.Sa stie si cei care ne ataca peste putin timp pe acest online , pe acest subiect. Sunt foarte mandru ca sunt fiu de PRIM PROCUROR , tatal meu fiind fiu de tarani cu mare apetit in aflarea adevarului si care a fost un titan intre toti colegii lui ai anilor 40-73 pt. ca a fost mai tare decat tot sistemul odios de atunci si nimeni nu la-a putut prosti, pacali, santaja nici macar sa il faca membru pcr. Nimeni nu crede , dar pot dovedi cu documente.Iesitul in strada este pt. mine si in memoria tatalui meu cel mai mare jurist al acelor vremuri in jud BN si Bistrita. Voi striga cu toata puterea; VREAU GUVERN EUROPEAN NU GUVERN DIN TELEORMAN !!! si o alta strigare; NU VREM VITAMINA D ci sa PLECE PSD !!!Va asteptam pe cat mai multi care va pasa de viitorul acestei tari. Opriti plecarea copiilor nostri dragi in lumea larga !

    • Daa, asta era si marea provocare a procurorilor in anii 50-60, aceea de a afla adevarul. =))
      Cati comunisti a anchetat tatal dumneavoastra, daca tot avea apetit pentru aflarea adevarului, ca adevarul era ca toti comunistii faceau abuz in serviciu, trafic de influenta si fel de fel de alte infractiuni.
      Se infiorau comunistii cand aparea tatal dumneavoastra cu setea lui de aflare a adevarului. =))
      Nu poti sluji un regim odios, in cea mai odioasa perioada a lui, tu avand chiar functie de conducere a unei structuri de forta, cu ajutorul careia s-a facut colectivizarea si au fost eliminati „dusmanii poporului” iar pe urma sa vina cineva sa te pele ca ai fost de o corectitudine iesita din comun chiar si in zilele noastre. =))

      Nu stiu ce consumati, dar eu am impresia ca nu va face bine.

    • Măi tătare, ţine-ţi calul,
      Măi tătare, strânge-i frâul,
      Măi tătare, lasă malul,
      Nu cerca a trece râul,
      Că, pe crucea sfintei lege!
      De voi doi, peste hotare,
      Nimic, zău, nu s-a alege,
      Măi tătare, măi tătare!
      (Vasile Alecsandri – Tătarul)

  • La Brussels, după test,
    Codrutza-i the best,
    Codrutza-i the best,
    Din trei, cei mai buni.
    *
    De la est înspre vest,
    Codrutza-i the best,
    Codrutza-i the best,
    Cred multe națiuni.
    *
    Dragnea, hai la arest,
    Codrutza-i the best,
    Codrutza-i the best,
    Nu mai sunt opțiuni.
    *
    (Cf. Jacques Dutronc)

    • Să strigați la protest,
      Codrutza-i the best,
      Codrutza-i the best,
      Bistrițeni preabuni.

    • Dacă ar fi după pesedeii bistrițeni – și nu-s puțini că la Bistrița avem zăcăminte imense de proști – în România numai hoții și dacă s-ar putea și violatorii, trebuie să fie liberi. Cei care îi prind pe hoți să fie urgent arestați! Asta doresc proștii din Bistrița și nu-s puțini. Fără număr! Fără!

    • Daca eu vrea ca magistratii sa intre la puscarie cat si Kovesi asta inseamna ca sunt PSDist? Daca aleg sa am mai multa incredere in mine decat in Dumnezeu , asta inseamna ca is satanist? Nivelul tau de inteligenta este egal cu 0. Mu1e PSD si la puscarie si cu ei , ca sunt niste hoti toti politicienii.

  • În România și la Bistrița suntem conduși de proști, asta vede oricine. Dar proștii care ne conduc nu sunt singurii vinovați. Vinovați sunt cei care îi votează pe proști. Și cum să nu-i voteze proștii pe cei care sunt în mod cert și mai proști decât ei? Fără ei proștii de la Bistrița s-ar mai simți reprezentați?

  • Eu nu doresc să fiu reprezentat de Dăncilă. Simplu, socotesc o proastă. Voi, dacă vă simțiți reprezentați de ea, să fiți sănătoși, eu vă consider niște proști.

  • La cele anunțate de către domnul prefect, aș adăuga o precizare, și anume legea privind dreptul la eprimarea opiniei prevede clar, românește că manifestanții trebuie să DECLARE intenția de a organiza o manifestație publică, neprecizând că declarația trebuie să fie scrisă sau orală și nici că trebuie să aibă autorizația organelor administrative. Dumnealui, care este reprezentantul guvernanților în teritoriu trebuie să vegheze la respectatea legii, atât în litera, cât și în spiritul acesteia, restul este poveste. Cu acestea fiind spuse, considerați că sunt prezent și fizic alături de Bistrița Civică și de participanții la manifestație!!!

  • România tara tuturor posibilitatilor.
    Cum dr@cu sa iesim ptr magistrați.
    Păi eu ce au facut cind mi s-au încălcat grosolan drepturile ??au tăcut așteptînd salariul si pensia.
    Sa ies ptr magistrați…..aoleoooooooo…..aoleu…….Dl Chereji…..e prea mult

  • Brrrr cred că instituția prefecturii tremură de frică! Cu siguranță au fost mobilizați jandarmii, mascații, USLA să poată ține sub control tăvălugul ce va urma, furia celor 15 protestatari! Forța celor 15 pensionari nu trebuie subestimată, mai ales că vor fi conduși de Războinicul Neînduplecat al Bistriței, Don Bălan de Șirioara! ATENȚIE avem suspiciunea rezonabilă că vor avea și cârjele cu ei! Doamne apără și păzește ce va urma, să sperăm că nu se vor înregistra victime și că mascații și mașinile lor blindate vor rezista loviturilor de cârje!

    • Oare din ce motive la Bistrița, de doi ani, să fii pesedist înseamnă să fii prost? Întrebarea nu are nevoie de răspuns deoarece este una retorică.

  • Copiii veniți pe lume în ziua de 2 martie 1989 împlinesc astăzi 30 de ani. Au răsărit din cenușa lui Liviu Babeș, brașoveanul care s-a aprins și a ars ca un fulg de pasăre pe zăpadă. Și-a dat sufletul sperând să-i trezească pe românii încremeniți sub apăsarea monstrului. La 9 luni de la jertfa lui Liviu Babeș, a izbucnit Revoluția, și unii dintre noi ne-am născut a doua oară. După 30 de ani, monstrul a scos din nou capetele, verzi, veninoase, mai vii ca niciodată. Și-a pus numele Liviu și zdrobește oamenii sub copite. Mai avem nevoie de încă un Liviu care să ardă pentru noi? (Sursa: Republica)

  • Ar fi bine ca proștii noștri, laolaltă cu proștii voștri să dea o sumă nulă. Dar nu-i deloc așa. Rezultatul, în urma observațiilor de pe teren aici la Bistrița, nu numai că se dublează dar mai mult, se ridică la pătrat. Nu degeaba spunea Negruzzi: proști dar mulți, sau Brâncuși: v-am lăsat proști și săraci și vă găsesc și mai proști și mai săraci, ca să nu mai vorbim de Țuțea cu al său: numai un tâmpit ca mine a fost în stare să facă 13 ani de temniță pentru un popor de idioți. Ar trebui să spun și eu aici, ca Speranța: Bistriță, trezește-te!?

  • TATAR V; sa dea Domnul sa traiesti si sa te hranesti din toti banii de la pensia mea speciala . Dupa ce vei constata cat de bine o duci esti cu toate la zi o sa vi sa iti ceri scuze dupa care o sa intri in normalitate.

    • Măi tatare, dă-ne pace,
      Măi tatare, stăi, nu trece,
      Măi tatare, nu mă face
      Să-ți fărâm capul în zece!
      Că de sus, de pe movilă,
      De-oi zvârli ghioaga cea mare,
      Zău, ți-oi plânge chiar de milă,
      Măi tatare, măi tatare!
      (Vasile Alecsandri – Tătarul)

  • Măi tatare,-unde-ți e pala?
    Măi tatare,-unde-ți e calul?
    Măi tatare,-unde-ți e fala?…
    Nu spusei să nu treci malul?
    Nu știai tu, măi vecine,
    Ce-i românul în turbare?
    Corbii mușcă acum din tine,
    Măi tatare, măi tatare!
    (Vasile Alecsandri – Tătarul)

    • Dupa limbaj mi-am dat seama ca esti tu Balane , nu l-am mai vazut de ceva timp pe sportivul asa ca iti zic eu : du-te si te culca , esti expirat ! =))))

    • La Marius Bălan, la Marius Bălan
      Bistrița-i verde și Bistrița-i verde,
      Ține-mi-o bine, ține-mi-o bine și nu mi-o pierde, nu…
      (După un cântec, deja celebru)

  • Nu noi sprijinim procurorii(magistratii),ci ei ne sprinina pe noi!!Doar ei pot baga ciuma la bulau!!,ca sa mai putem respira aerul fara penali!!

    • Cat de nebun sa fii, sa crezi ca un procuror poarta grija ta (Duci lipsa de tatel?) Tu, eu , nu existam pentru ei.
      Dupa infinitele dosare castigate la CEDO, putem constata ca momentan , PROCURORII SUNT MARIONETE , folosite pentru a nenorocii oameni pe care nu ii agreaza securitatea. (cu dovezi) si momentan daca intra in valabilitate OUG , ei si raspund cand nenorocesc pe cineva, si incep sa simta durere, ceea ce nu ar vrea nimeni.

      In 2006 in guvernul BOC , cand se faceau schimbari pe justitie in masa , peste noapte, unde ati fost ? Curve virgine !

      MERGETI SI APARATI TORTIONARII !

      Cu toata supararea, Romania merita ce-i mai rau , pentru ca nivelul de prostie de aici din tarisoara , e peste nivelul admis ! Pana nu ii ajunge cutitul la os la roman , ii bine.

    • Orice sansa a ta de a posta , mereu sfarsesti ca un imbecil.
      Pe internet poti sa fi ce vrei tu si din nou alegi sa fii prost !
      Efectul de turma functioneaza la tine cu precadere.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS