Actualitate Economie

Se astupă şanţurile de pe Subcetate. Strada reabilitată cu bani luaţi cu împrumut, doar peticită

Strada Subcetate, reabilitată în timpul mandatului fostului primar Vasile Moldovan cu bani luaţi împrumut de la bancă, va completa peisajul arterelor peticite din oraş. Luni au început lucrările de astupare a şanţurilor săpate de Serbis. Nu se va turna nicio palmă de asfalt în plus. Există riscul să se creeze denivelări, spun specialiştii.

Cu o zi întârziere faţă de ceea ce a promis directorul Aquabis, Ioan Şandru, au început lucrările de reabilitare a unei jumătăţi din strada Subcetate, cea care face legătura între Drumul Cetăţii şi strada Zefirului.

Utilajele companiei SC Lucrări Drumuri şi Poduri SA au început să toarne asfalt în şanţurile săpate de Serbis pentru înlocuirea conductelor de apă. Surse din cadrul companiei au declarat pentru Timp Online că nu s-a putut interveni mai devreme fiindcă balastul turnat în şanţuri s-a tot lăsat şi ar fi existat riscul ca şi asfaltul să cedeze din cauza faptului că nu s-a compactat bine pietrişul.


Luni, totuşi, a început reabilitarea străzii sau, mai degrabă, cârpirea ei. Conform surselor citate, Serbis a contractat cu LDP doar astuparea şanţurilor săpate şi nimic altceva, ceea ce înseamnă că strada va fi peticită, nu reabilitată sau adusă la stadiul iniţial cum promiteau reprezentanţii companiei de apă. Nu sunt bani pentru mai mult, ar fi motivat Serbis decizia anunţând totodată LDP să facă exact ce are în contract fiindcă nu va primi niciun leu în plus pentru vreo altă groapă descoperită în carosabil care ar putea fi astupată cu această ocazie.

Trist este că strada Subcetate a fost amenajată cu bani luaţi împrumut de la bancă de Primăria Bistriţa în mandatul fostului primar Vasile Moldovan care a împrumutat municipalitatea pentru 20 de ani.

Reamintim că, Primăria Bistriţa a apelat, în 2006, la un credit bancar de la Raiffeisen Bank, de 35 de milioane de lei pentru modernizarea a 33 de străzi din Bistriţa printre care şi Subcetate. Actualul edil, Ovidiu Creţu, l-a criticat adesea pe predecesorul său pentru că a îndatorat bugetul local pentru investiţii care nu aduc municipalităţii niciun leu, spre deosebire de el care a contractat un credit pentru amenajarea Complexului Wonderland despre care spune că va atrage sume frumoase la bugetul local de îndată ce va deveni funcţional.

Subcetate 2 Subcetate 3 Subcetate 4 Subcetate 5

3 comentarii

  • Trist e ca au spart o data pt. retea, apoi inca o data pentru racordurile de pe stanga, apoi inca o data pentru alea de pe dreapta….
    Trist e ca au pus niste mini-camine de vizitare pe trotuar care put seara…
    Trist e faptu ca exact langa conducta de canal e o magistrala de apa potabila (si-ar trebui sa fie cam 3m intre ele).
    Si mai trist e ca nimeni n-a justificat necesitatea lucrarii…

  • ce se intampla la nivelul intregului oras este bataie de joc pe banii contribulabililor!!! atata respect arata autoritatile cetatenilor platitori de taxe si impozite! ne este deja greata de minciuni si promisiuni desarte! ne uzam zilnic masinile pe drumurile astea de batjocura dar nu intereseaza pe nimeni! bag de seama tot noi om fi de vina de ce ne-am luat masin i?!
    Rusine tuturor celor care gestioneaza banii publici si care ne-au dat din nou cu praf in ochi!

  • Cand aveti dreptate, doamna Cristiana, aveti, si pentru asta primiti felicitarile mele.. Chiar daca prezentati acum numai o strada importanta pentru dumneavoastra, stiu ca de fapt extrapolati la intreg orasul, care e acum o mare batjocura…
    Vedeti ce frumos se asfalteaza si cum da nivelul Dorel cu nivela de lemn? Va dati seama cum o sa stea apa pe peticeala lor si cum o sa stropeasca masinile pietonii de pe trotuar, asa cum se intampla cand ploua pe strazile deja peticite… O minunatie…
    Stiti ca in Suceava PDL-ul a pierdut alegerile la oras si la judet pentru ca s-au intins lucrarile la canalizare 3-4 ani si s-au suparat localnicii.. Asa si in Bistrita, Cretzu o sa piarda tot din cauza canalizarii..(asta daca nu vine cumva de la ICCJ verdictul cu incompatibilitatea si nu mai ajunge pana la alegeri)…
    Pacat ca ramanem noi, cetatenii, sa tragem ponoasele…
    Sper ca macar sa nu apuce sa construiasca drumeagul ala de 2 km in valoare de 14,5 milioane de euroi pana la Wonderland, ca iese mai scump ca autostrada lui Bechtel…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS