Actualitate

Se împlinesc 97 de ani de la înființarea Baroului Bistrița-Năsăud

Astăzi se împlinesc 97 de ani de când s-a înființat Baroul Bistrița-Năsăud, care număra în 1923 un număr de 37 de avocați dintre care 30 definitivi și șapte stagiari.

”În perioada Imperiului Austro-Ungar, avocații de pe raza actuală a județului Bistrița-Năsăud aparțineau de Baroul Mureș, fiind împărțiți pe servicii, în cadrul a patru localități: Bistrița, Năsăud, Rodna și Prundu Bârgăului. La începutul anilor 1900 numărul acestora era considerabil pentru acele vremuri – cca 30 de avocați, fiind atestați de documentele oficiale ale vremii.

După Unirea din 1918, prin Ordonanța nr. 121/1919 a Consiliului Dirigent din Transilvania, se reglementează activitatea judecătorilor, avocaților și notărilor publici. Ulterior, apare Legea nr. 610/1923 pentru organizarea și unificarea corpului de avocați din România Mare. Avocații erau organizați în barouri, se puteau înscrie în oricare barou din tară și puteau pleda în fața oricărei instanțe din tară. Unele barouri din Ardeal (Cluj, Tg.Mureș, Arad) au refuzat inițial înscrierea avocaților din Regat, apreciind că sunt nepregătiți să profeseze în Ardeal, nu cunosc legea locului și astfel, avocatura își va pierde prestanța.

În data de 6 iulie 1923, prin Decizia nr. 35.924 a Ministrului de Justiție “se permite înființarea Baroului Advocațial din circumscripția Tribunalului Bistrița – județul Bistrița-Năsăud”. În perioada septembrie – octombrie 1923 s-a finalizat organizarea internă a noului barou. Conducerea acestuia a fost aleasă în persoană domnului advocat Vasile Pahone – decan și a domnului advocat Victor Moldovan – prodecan. La data înființării, în barou erau înscriși un număr de 37 avocați: 30 definitivi și 7 stagiari. Astfel ziua de 6 iulie a devenit Ziua Baroului Bistrița-Năsăud”.

https://www.facebook.com/BaroulBN/posts/3783264745036970

5 comentarii

  • După aproape 100 de ani, baroul arată îngrijorător.
    În fiecare an din ultimii mulți ani a fost ziua porților deschise la intrarea în avocatură, cu examene formale, astfel că au intrat mai mulți nechemați.
    Avocatura și-a pierdut prestanța și demnitatea, cei mai mulți avocați fugind după mai mulți iepuri, jucând la două capete, unul fiind politica și relațiile cu administrația.
    Cred că jumătate din avocați, dacă ar avea o problemă serioasă în familie, și-ar angaja (alt) avocat. Și asta spune mult.
    Las la o parte că nu există o specializare a acestora, fiecare crezând că știe face orice.
    Iar eșecurile, adesea pe motive de nepregătire, sunt puse pe seama altora.
    În România de azi nu-i o problemă simplă alegerea unui avocat în ziua de azi.
    În Bistrița și mai mult.

  • Bariul Bistrita e din 1734. 1918 nu e anul 0. Sa fim mandri ca eram parte a Europe Occidentale cu secole in urma via amicii sasi si maghiari. De ce istoria de dinainte de 1918 este stwæears din comemorari de acest gen? Amicii regateni sarbatoresc lucruri de dinainte de independenta din 1877.

  • Barilul este la pamant cu harvocati facuti la xerox. Bariul la fel vorba lui danpriciu care guita si el ceva. Iar baroul se face de minune la fiecare proces pe care-l pierde cate un arivocat habarnist facut pe nopce !Sunt cetateni e drept putini care stiu sa se reprezinte cu mult mai bine singuri decat sa plateasca o aparare capricioasa, sfatoasa si proasta.

  • Printre decanii de brou in perioadfe diferite s-au numarat tatal meu Av. Balan Augustin si unchiul meu , fratele mamei Av. Sangeorzan Leonida si care a fost cel mai longeviv pe functie . Dumnezeu sa-i odihneasca !

  • În primul rând remarc faptul că mulți postează sub nume anonim, nu au curajul răspunderii, mai ales atunci când critică, demolează fără a pune ceva în loc. Am fost 30 de ani avocat, bun sau rău, nu știu, dar știu că atunci când am câștigat un proces, judecătorul a fost bun, iar când am pierdut, avocatul a fost slab. Există avocați foarte buni și în prezent, iar dacă a scăzut calitatea, AȘA ESTE SOCIETATEA! Cred că de vină este capitalismul sălbatic, nedemocratic, original iliescian instalat la noi și sistemul de pregătire din facultăți. Eu am avut profesori universitari care au predat la Paris, la Viena, la Berlin, erau foarte buni pedagogi. Azi predau studenților avocați, judecători, procurori, iar aceștia fac ce pot. Totuși, cine vrea să învețe poate!
    Client nedrept
    Ai câştigat procesul tău,
    pentru că am pus tot zelul meu !
    dar la final, mi-ai spus din zbor,
    c-avut-ai parte de-un bun judecător.
    Când alt proces tu ai pierdut,
    deşi ţi-am spus de la-nceput,
    că n-ai dreptate nici un pic,
    te-ai supărat şi-ai exclamat
    că n-ai fost bine apărat,
    dând vina doar pe avocat.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS