Actualitate

Până când se pot depune proiecte finanțabile de la bugetul Bistriței

Persoanele fizice și cele juridice fără scop patrimonial care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005 pot depune proiecte în vederea solicitării de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al Bistriței pe anul 2024 în domeniile: tineret, sport, educație, protecția mediului, relații internaționale, social, cultură și interdisciplinar.

Persoanele fizice, asociațiile, fundațiile și cultele religioase recunoscute conform legii pot depune proiecte în vederea solicitării de finanțare nerambursabilă de la bugetul local al municipiului Bistrița până în data de 11 martie, ora 16.00. 

Selecția și evaluarea proiectelor se va realiza în perioada 12-20 martie. Proiectele selectate spre finanțare vor fi implementate în perioada 1 mai – 15 noiembrie.

Sumele defalcate pe domenii de activitate, propuse pentru finanţare, sunt următoarele (în total 620.000 lei):

  • Tineret: 100.000 lei
  • Sport: 150.000 lei
  • Educaţie: 50.000 lei
  • Protecţia mediului: 50.000 lei
  • Relații internaționale: 40.000 lei
  • Interdisciplinar: 100.000 lei
  • Social: 50.000 lei
  • Cultură: 80.000 lei

Condițiile de acordare a finanțării sunt prevăzute în ghidurile solicitanților, disponibile la adresa: https://www.primariabistrita.ro/primaria/integrare-europeana/finantari-nerambursabile/ și la Centrul de Relații cu Publicul al Primăriei Bistrița.

Documentația de solicitare a finanțării, menționată în ghidurile solicitanților, se va transmite prin e-mail, cu confirmare de primire, la adresa primaria@primariabistrita.ro, subiectul mesajului fiind “solicitare de finanțare de la bugetul local”, urmând ca documentele în format fizic să fie solicitate de către primărie, în etapa de contractare, doar pentru proiectele selectate spre finanțare.   

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS