Actualitate

Se toarnă stratul de uzură pe str. Tărpiului. Restricții de trafic

Primăria Bistrița are în derulare execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Reabilitarea și modernizarea străzii Tărpiului”, proiect în cadrul căruia, în 24 și 25 aprilie (vineri-sâmbătă), se toarnă stratul de uzură al carosabilului (stratul final).

Pentru realizarea acestei etape a lucrărilor se impune restricționarea circulației în cele două zile de la intersecția străzii Mușcatei cu strada Tărpiului, pe tronsonul străzii Tărpiului până la sensul giratoriu de la intersecția cu strada Drumul Cetății.

Accesul riveranilor va fi posibil de pe strada Busuiocului.

Participanții la trafic și riveranii sunt rugați să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la devierea circulației.

Pentru a evita aglomerația, șoferii sunt sfătuiți să folosească rute alternative.

(Foto: Poliția Locală Bistrița)

3 comentarii

  • Ne bucuram pt. asfaltare dar cine a putut proiecta si realiza gardul de pe partea dr. fara portile ce erau inainte, pe bordura de 1 m.Propun niste scari rulante pt.trecerea peste gard sau un pasaj sbteran.

  • In Aceasta lucrare proiectata in urma cu 6 ani in care au participat mai multe firme nu a vazut nimeni stalpii de lemn?Dupa nenumarate sesizari din partea oamenilor de pe aceasta strada ,continua sa fie acolo si vor mai sta probabil vreo 20 de ani,foarte inteligent felicitări.

  • Bine ca asfalteaza si lasa asa ingust la baza dealului. Acolo cand autobuzele urca si autoturismele coboara se blocheaza circulatia. Nu incap un autobuz si o masina mica, darmite un autobuz si un tir. Chiar nu a vazut nimeni prostia aia?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.