Actualitate

Se vrea restaurarea unui conac boieresc din județ pentru a găzdui o sală de evenimente

”Reabilitarea, modernizarea și mansardarea castelului Torma din Cristeștii Ciceului, comuna Uriu, amenajarea unei săli de evenimente la parter și camere de locuit la mansardă, realizare împrejmuire și amenajări exterioare” a fost unul din proiectele analizate joi, în ședință, de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice.

Potrivit Castel în Transilvania, construcția de la Cristeștii Ciceului este, de fapt, un conac, iar acesta are următoarea istorie:

”În 1553, Adunarea Generală de la Turda i-a solicitat regelui Ferdinand să doneze satele Cristești și Uriu nobililor și sârbilor refugiați din fața pericolului otoman în Transilvania. Probabil începuturile posesiunii din Cristeşti ale familiei Torma, o familie care deţinea înainte moşii în Partium, sunt legate tot de această perioadă, şi sunt în legătură tot cu pericolul cuceririlor otomane.

Prima atestare documentară a proprietății Torma din Cristeşti datează în anul 1566, când Dániel Torma este pomenit ca fiind unul dintre nobilii din localitate. În 1581 cei doi frați, Dániel şi Kristóf, și-au împărțit moșia din această localitate în doi. În 1602 satul a fost devastat de către oştile generalului Basta, registrul nobiliar din anul următor consemnează deja existenţa a două conace în localitate. Localitatea a suferit pagube majore şi pe parcursul evenimentelor militare de la mijlocul secolului al XVII-lea, începutul secolului al XVIII-lea: în 1661 a fost pustiit de către oştile turco-tătare conduse de Ali paşa, la mijlocul lunii ianuarie a anului 1704 de către trupele baronului Tiege, iar în 1717 de către hoardele tătare. Tătarii au luat ca prizonier mai mulţi locuitori ai satului, cât și pe nobilul Miklós Torma.

O primă modificare a conacului a avut loc în timpul domniei fiului său, tot pe numele de Kristóf, în anul 1627. Din această perioadă datează atât ancadramentele păstrate, cât şi încăperea cea mai veche a subsolului, boltită cu o boltă semicilindrică din piatră. Pe prima ridicare topografică a Transilvaniei, elaborată în perioada 1769-1773, conacul apare în colţul nord-estic al satului, pe un lot aflat în curbura pârâului Ilişua, ca fiind cea mai importantă clădire laică a localităţii. Pe această hartă se poate observa un edificiu cu plan pătrat, a cărei faţadă vestică şi estică era precedată de câte un portic.

În 1782, la comanda lui József Torma, care a moștenit conacul de la predecesorii săi, clădirea suferă o modificare majoră. Conacul își câștigă aspectul neoclasicizant în urma lucrărilor de la mijlocul secolului al XIX-lea. Rezultatele acestei lucrări au fost porticurile neoclasice sprijinite pe stâlpi şi panourile adâncite a suprafaţei faţadelor, vizibile pe fotografiile din perioada interbelică. Pe atunci clădirea avea un acoperiș cu pantă ruptă, în stil baroc, iar în faţa sa se întindea o intrare carosabilă arcuită şi prevăzută cu un parapet zidit.

Izvoarele istorice pomenesc şi un alt conac al familiei Torma, aflat în aceeaşi localitate, a cărui loc este incert și astăzi. Acest conac se afla în proprietatea celeilalte ramuri a familiei Torma, cea din care provin şi cele mai cunoscute personalităţi ale familiei, Károly Torma şi sora sa, Zsófia, ambii remarcându-se ca pionieri ai cercetărilor arheologice din Transilvania. În 1877, conacul lui Károly Torma din Cristeşti, împreună cu domeniul aparţinător, a fost vândut fondului şcolar din Năsăud. (…)”

Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nr. 3 se va pronunța în legătură cu această solicitare în urma analizării documentelor depuse și va comunica la o dată ulterioară decizia luată.

8 comentarii

  • Cu atatea castele unguresti (restaurate) romanii vor fi nevoiti sa inventeze multe evenimente! Comisiile de cultura si arta (daca nu sunt , se vor infiinta!) vor avea mult de lucru in anii urmatori…Daca totusi nu se vor „produce” evenimente in numar suficient , se pot inchiria pentru nunti si alte sindrofii (cel de la Posmus , cel de la Arcalia , cel de la Comlod , asta si viitoarele).Se vede ca e criza de cladiri , vorba aia , cu sali corespunzatoare pentru organizarea de evenimente , urmarea fiind nuntile de joi sau vineri… Desigur , la preturi rezonabile.

    11
    3
    • …imi plac enorm casutzele astea restaurate!
      In contraexemplu in Blajeni, unde un privat a cumparat conacul, a trantit un gard din beton si s a construit dezarmonios o cladire in curte, la drum, care a stricat tot farmecul acestor …jucarii arhitecturale!

      11
      2
    • Te deranjeaza ca nu mai vezi ruina aia de fosta scoala parasita ?
      Sau cum pasteau oile si poneii printre bulihăi?
      Grija mare sa nu ti se lungeasca grumazul ca la girafa , tot uitandu-te peste gard sa vezi ce face privatul in curtea lui si pe banii lui !

    • Degeaba ai cumparat o daca nu stii ce sa facu cu ea!!!
      E ca si cum te ai casatori cu un fotomodel si dai sapa sa ti aduka kartofi!
      Gardul si casa din fata arata lipsa de respect fata de munca si banii tai!

      1
      1
  • # Pe scurt , „Privatul” a fi fost ungur si probabil nu o fi vrut sa vada si romanii ce a mai ramas din fala ungureasca…O simpla parere , inainte de micul dejun. Cand esti flamand visezi (numai papricas si gulas!)…

    4
    7
  • Ruina aia urâtă (a fost urâtă și când a fost nouă) o să fie restaurată pe banii noștri după care o să fie retrocedată unor urmași închipuiți din Ungaria cu ajutorul onoratelor pensii speciale din justiție.

    10
    2
    • Daca meri in Suedia si imprumuti un aparat din ala care inregistreaza starea de bine, energiile pozitive si speranta de viata iti garantez ca incepand de la 4 m de aceasta cladire se dau acele peste cap!
      O sa mergi in pelerinaj ca la moaste!
      Sau tu mergi la pescuit…la broaste?

      2
      5
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.