Actualitate

Secretarul de stat Diana Morar anunță că se va simplifica procedura de înființare a firmelor

Ministerul Justiţiei şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului au demarat consultările pentru revizuirea legislaţiei în vederea simplificării și digitalizării procedurilor de înfiinţare a unei firme.

La lucrări au participat, din partea Ministerului Justiției, secretarul de stat Diana Morar și directorul general al ONRC, Valentina Burdescu. Cu această ocazie, au fost prezentate 30 de propuneri ale Ministerului Justiției și ONRC pentru revizuirea legislaţiei în vederea simplificării și digitalizării procedurilor de înfiinţare a unei firme. Participanții au salutat aceste propuneri și au declarat că majoritatea acestora se află și pe lista lor de priorități.


„Acționăm pentru ca investitorii să poată înființa o firmă cu buletinul și actul constitutiv cât mai repede”, a subliniat, cu această ocazie, Diana Morar, secretar de stat în Ministerul Justiției.

În prima zi a dezbaterilor, au fost prezenți, alături de reprezentanții MJ și ONRC, reprezentanți ai Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, Camerei de Comerţ Româno-Americane, Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germane, Camerei de Comerţ Româno-Franceze, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România, Academiei de Studii Economice din Bucureşti și Ministerului Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri.

Etichete

2 comentarii

  • Felicitari d-na Diana mai faceti si facilitati de infintare de firme ca de desfintari sunteti campionii campionilor din ultimii 30 de ani ,bulgarii,grecii,ungurii fac reclame peste reclame cu oferte de vacante pe toate posturile tv iar voi va incapatinati sa reporniti to ce tine de HORECA,frumos tare frumos,probabil daca prin absurd ar aparea o lege care sa va interzica bautul,fumatul si alte moravuri usoare prin birouri v-ati calca pe orgolii si l-ati presa pe tatucul Hans de la cotroceni sa reporniti tot ce tine de turism altfel nu va mai laudati cu nici o realizare ca nu aveti si asta o sa va coste scump la alegeri

  • Nici până acum nu era o mare problemă să-ți înființezi o firmă.
    Era mai util un curs obligatoriu cu examen de absolvire de 1-2 luni cu viitorii patroni pentru a-i instrui cu drepturile și mai ales cu obligațiile pe care le vor avea ca „firmă”, examen pe care dacă nu-l trec, să nu poată deschide firma. Ar fi feriți astfel de viitoare probleme urâte datorate neștiinței.
    Și era extrem de important să se simplifice procedura de desființare a unei firme care în prezent este destul de încâlcită.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS