Actualitate

Ședință la Prefectură pentru deblocarea situației terenurilor revendicate în Stațiunea Pomicolă

La Prefectura Bistrița-Năsăud a avut loc o şedinţă de lucru cu reprezentanţii Instituţiei Prefectului, Agenției Domeniului Statului, Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud, Primăriei Bistriţa şi ai Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Bistriţa.

”Ordinea de zi a şedinţei a avut în vedere deblocarea situaţiei privind restabilirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor administrate de Staţiunea Pomicolă prin predarea acestora către Comisia Municipală Bistriţa, pentru punerea în posesie şi eliberarea titlurilor de proprietate în favoarea persoanelor fizice care au câștigat recunoașterea acestor drepturi în instanță”, informează Instituția Prefectului.

În 2 martie, Ovidiu Frenţ, prefectul judeţului, a primit în audienţă un grup de petiţionari care revendică terenuri administrate de Stațiunea Pomicolă Bistrița. Foştii proprietari, validaţi în anexa 29 Bistriţa, solicită sprijin pentru punerea în aplicare a Deciziei nr. 541/12 iulie 2016, prin care Curtea Constituțională a României obligă Stațiunea Pomicolă să restituie proprietarilor de drept o suprafață de 116 ha și 33,01 ha teren agricol. Prefectul i-a îndrumat să depună un memoriu la Instituţia Prefectului, care va fi înaintat parlamentarilor din judeţ şi va fi trimis totodată către Camera Deputaţilor şi Senat.

Primarul Bistriţei şi Comisia municipală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Bistriţa, prin adresa nr. 17801/05.03.2015 a sesizat Avocatul Poporului cu privire la faptul că nu a fost demarată în termenul legal procedura prevăzută de dispoziţiile art. 6 alin. (5) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, faptul că nu au fost predate terenurile validate la nivelul Comisiei municipale Bistriţa în condiţiile art. 9 din acelaşi act normativ, au fost încălcate prevederile art. 44 din Constituţie privitoare la ocrotirea şi garantarea dreptului de proprietate privată, art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificat de România prin Legea nr. 30/1994, pentru 117 persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul legilor funciare, validat prin Hotărârea nr. 825/2007 a Comisiei judeţene BN, menţinută prin Sentinţa civilă nr. 7275/2009, definitivă şi irevocabilă, pronunţată în Dosarul civil nr. 3980/190/2009 al Judecătoriei Bistriţa.

Autorităţile administrative reclamate au fost Agenţia Domeniilor Statului şi Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, solicitându-se inclusiv sesizarea Curţii Constituţionale a României asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor din Anexa nr. 3.30 la Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Şişeşti” şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, modificată şi completată prin Legea nr. 72/2011, în ceea ce priveşte suprafaţa de 37,7545 ha teren agricol care este necesară să fie disponibilizată până la întregirea suprafeţei totale validate pe Anexa 29 Bistriţa, de 116 ha teren agricol.

Curtea Constituţională a României a fost sesizată de către Avocatul Poporului cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din Anexa nr. 3.30 la Legea nr. 45/2009 astfel cum s-a solicitat, excepţia formând obiectul Dosarului nr. 1235D/2015, soluţia fiind de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate.

1 comentariu

  • Cine sunt cele 117 persoane cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate? Sunt toate din Bistrița? O fi si Rotaru cu ANRP?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS