Actualitate

Șef nou la Inspectoratul de Stat în Construcții Bistrița-Năsăud

Inspectoratului Județean în Construcții din cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții are un nou șef în persoana inginerului Andrei Mustea, cu o experiență de 13 ani în domeniul construcțiilor.

El a fost prezentat în ședința Colegiului prefectural de miercuri de prefectul Mica Oprea.

Conform unor declarații de avere ale noului inspector șef, el a deținut firma ProEx Building care se ocupă de proiectare, execuție, dirigenție de șantier, consultanță, evaluare, expertize, expertize tehnice, relevee, amenajări, reparații și igienizări.

Anterior, instituția a fost condusă de Veronica Ardelean și de Constantin Hada.

6 comentarii

    • Să facă treabă și să înceapă cu blocurile între case și construcțiile fara utilități și drumuri.
      Succes

  • Domnu’ devenit șef vede că inspectorii domniei sale sunt activi pe rețelele sociale în timpul programului de lucru? Servus Moni!

  • Bună ziua, Pe Str. Horea, lângă Direcția de Protecție a copilului, este în construcție un bloc, cu regim de înălțime de P+4+M,care inițial a fost conceput, conform panoului, a fi P+2+M.Locuințele existente nu depășesc regimul de P+2+M! Cu toate acestea sa revenit și fără a asigura spatiile de parcare pentru numărul de apartamente și regimul de înălțime se continua lucrările, după cum am arătat! Aici aflându-se Direcția de mai sus, parcarea autoturismelor este și în prezent deficitara. Ulterior, am înțeles ca sau dat aprobări pentru regim de înălțime amintit! Întreb, oare conform cărei legi și dispoziții ale primăriei se fac din mers aceste modificări? Structura de rezistenta a fost conceputa după numărul de apartamente prevazute inițial și pățim ca în Turcia? Am solicitat prezenta unui post de televiziune central, care sa investigheze neregulile! Mulțumesc!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Flaviu Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS