Actualitate Sănătate

Şeful CJ, în vizită pe şantierul de la SJU Bistriţa unde se construieşte un bloc operator (FOTO)

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, a mers să vadă cum decurg lucrările de construire a unui bloc operator centralizat şi a unor spaţii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă. Finanţarea este asigurată de CJ şi Guvern, valoarea investiţiei fiind de peste 4,4 milioane euro.

”Am vizitat lucrările la o investiţie foarte importantă pentru fiecare dintre locuitorii judeţului Bistriţa-Năsăud: construirea unui bloc operator centralizat şi a unor cabinete medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud”, a scris pe Facebook Radu Moldovan.

Preşedintele CJ a fost însoţit la vizita pe şantier de managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, dr. Mircea Gelu Buta, şi de directorul administrativ al SJU, Gabriel Lazany.

Contractul de execuţie a lucrărilor pentru realizarea în trei ani, cu 19,4 milioane de lei (peste 4,4 milioane de euro) de la Guvern şi CJ, a unui Bloc operator centralizat dotat la standarde europene plus spaţii medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, prin supraetajarea unui pavilion, a fost semnat în noiembrie 2014 şi tot atunci au început şi lucrările.

1 moldovan buta santier bloc operator 2 santier bloc operator 3 moldovan santier bloc operator 4 santier bloc operator

Ce cuprinde obiectivul de investiţii “Supraetajare pavilion P+2 şi transformare în P+4 în vederea construirii unui Bloc operator centralizat şi spaţii medicale – Faza 2”.

Valoare estimată: 21.484.437,08 lei. Valoare atribuită: 19.437.841,79 lei. Executant: asocierea SC GB Indco SRL Bucureşti – SC Depisto Star SRL Gheorgheni.

Etaj 3: Construire Bloc operator centralizat cu 8 săli de operaţii şi sterilizare proprie: 3 săli de operaţii Chirurgie generală, 2 săli de operaţii Ortopedie-traumatologie, 1 sală de operaţii Urologie, 1 sală de operaţii Oftalmologie, 1 sală de operaţii ORL, 1 staţie de sterilizare proprie a Blocului operator. Fiecare sală de operaţii este o structură complexă care cuprinde şi spaţiile anexe aferente şi este compusă din: filtru sanitar pentru pregătire medici, sală de pregătire preoperatorie a bolnavului, sală de operaţii, sală de trezire postoperatorie, spălător pentru instrumentar.

Dotare Bloc operator prevăzută în cadrul proiectului: 8 mese de operaţii cu dotările specifice profilului operator, 8 lămpi scialitice, 1 unitate de electrochirurgie cu sistem de furnizare argon medical şi evacuator de fum, 2 platforme electrochirurgicale de înaltă performanta destinate procedurilor chirurgicale complexe endoscopice şi deschise, avand optiunea de taiere si coagulare, funcţionalitate bipolară, sigilare vasculară şi fuziune tisulară, 2 platforme electrochirurgicale monopolare/bipolare, 2 oximetru cerebral, 1 aparat de masurare uniemisferică a profunzimii anesteziei, 2 sisteme de anestezie şi monitorizare complexă, 1 trusă de laparoscopie pentru intervenţii chirurgicale, 1 centrală triplex de producere oxigen medical, 1 staţie de sterilizare compusă din sterilizator cu abur de 250 l, echipament automat de spălare/dezinfecţie instrumentar, aparat mobil de dezinfecţie pe cale aeriană, dispozitiv de curăţare cu jet de apă/ aer comprimat, dispozitiv de sigilare ambalaj sterilizabil, lampă inspecţie instrumentar, modul de curăţare cu ultrasunete.

Etaj 4: Construire spaţii medicale (saloane cu grup sanitar propriu, săli de tratament, spaţii administrative).

Întregul obiectiv de investiţii va fi realizat la standarde europene, va fi în conformitate cu normativele legale în vigoare şi va fi dotat cu: sistem de climatizare, sistem de evacuare aer viciat, sistem de alarmare şi detecţie incendiu, sistem de control acces, sistem apel medical, sistem de supraveghere video, sistem de alarmare vocală, sistem CATV, sistem voce-date, sistem telefonie-interfonie.

Foto: Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud

12 comentarii

  • Felicitari pentru sustinerea acestor importante proiecte dlui presedinte Moldovan. Unul dintre cele mai importante fiind acesta contructia acestui bloc operator nou fiind foarte necesara pentru Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita.

  • DNA ar trebui sa faca un control financiar pt ca in mandatele lui Buta s- au cheltuit sute de mii de euro aiurea. Lucrarile au fost efectuate inainte de a avea loc licitatiile, mereu de aceleasi firme. Puteti vetifica, daca doriti

    • Draga Ioana, rautatea ta este direct proportionala cu uratenia fizica. Nu o sa te mariti niciodata!

  • Nu stiu cum sunt altii, dar se vede ca unii ar dori sa se duca tot la vraci ca sa_i vindece de boli. In loc sa ne bucuram ca Spitalul Judetean intra in randul unitatilor sanitare performante, ne face placere sa denigram indiferent daca tot ceea ce se construieste acolo este spre binele nostru. Maine-poimaine fiecare dintre noi, Doamne fereste de boli, vom avea nevoie de o interventie chirurgicala. Sau poate ne convine sa mergem tot la Cluj sau la TG. Mures? Este foarte bine ca Moldovan se duce si inspecteaza cum merg lucrarile. In loc de „vizita de lucru” am putea spune preocupare. Unii au inchis spitale. Altii fac tot posibilul sa le modernizeze. Care ar fi varianta buna pentru noi?

  • Probabil unul dintre cele mai lucrative parteneriate pe care judetul acesta l-a vazut vreodata este cel din actuala administratie judeteana (reprezentata de Radu Moldovan) si managerul spitalului judetean. In doar doi ani si jumatate, spitalul si-a schimbat fata. (in bine, evident). Nu e putin lucru, ca un judet de categoria a treia, cum e Bistrita-Nasaud sa aiba un spital cu dotari similare celor din Cluj-Napoca sau Bucuresti.

    • Baiatule, cu schimbatul fetei nu faci nimic, trebuie lucrat si la interior : dotare tehnica moderna si personal medical calificat care sa stie sa lucreze cu el. Daca aceste doua probleme sunt rezolvate atunci putem spune ca se face medicina la varf .

  • Felicitări consiliului Judetean pentru tot ce face pentru locuitorii județului , cred in structura actuala si sper ca pana in 2016 CJ reprezentat de Radu moldovan va aduce un plus acestui județ pe toate axele turism , infrastructura si nu in ultimul rând brand de județ !!!

  • Se investesc milioane in Spital, dar serviciile sunt praf. Medicii sunt cei mai slabi. Acolo e problema, nu la ziduri si caramizi. Managementul e direct raspunzator de acest lucru. Modernizarea e praf in ochi si loc de sifonat bani.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS