Actualitate

Selecție a membrilor CA la SC Business Park. Cine sunt primii doi admiși

ACTUALIZARE Consiliul Local Bistriţa, în calitate de autoritate publică tutelară a SC Business Park Bistrița Sud SRL, care administrează Parcul Industrial, organizează selecţia membrilor Consiliului de Administraţie la societatea menționată. Desemnarea membrilor se face, la propunerea Comisiei de evaluare/selecţie, de către Consiliul Local, prin hotărâre.

Selecţia vizează ocuparea – pentru un mandat de 4 ani – a unui număr de 5 posturi de membru în Consiliul de Administraţie, cu experienţă în management şi gestiunea afacerilor.

După prima etapă de selecție, candidații admiși în urma probei interviu pentru selecția prealabilă în vederea numirii membrilor în Consiliul de Administrație al SC Business Park Bistrița Sud SRL sunt: Andrei Rusu (punctaj obținut 93,33 – admis) și Alin Olimpiu Brișan (punctaj obținut 91,33 – admis).

Andrei Rusu, fost viceprimar al Bistriței, a condus SC Lucrări Drumuri și Poduri Bistrița între 2012 și 2015, în timp ce Alin Olimpiu Brișan este director general la Somplast Năsăud.

Etapa a doua a selecției, pentru încă 3 posturi de membru în CA

Selecţia se va organiza cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, la sediul SC Business Park Bistrița Sud SRL din Bistriţa, str. Nicolae Titulescu nr. 6.

Procesul de selecţie se va efectua în două etape succesive, astfel: selecţia dosarelor de înscriere; interviul de selecţie.

Condiţii de participare: cetăţenie română / europeană; cunoaşterea limbii române scris şi vorbit şi a unei limbi de circulaţie internaţională (engleză, germană); studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă / pentru postul de membru cu experienţă în domeniul economic, studii economice şi o vechime de minim 5 ani; studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă şi o vechime de minim 3 ani în specialitatea studiilor absolvite; să nu facă parte din mai mult de 4 consilii de administraţie ale unor societăţi comerciale.

Dosarele pentru înscriere la concurs se depun până în data de 29 ianuarie 2016, orele 15.00, la sediul Primăriei Bistriţa din Piaţa Centrală nr. 6, camera 8 şi trebuie să conţină, în mod obligatoriu, următoarele documente: Cerere de înscriere, ce va cuprinde în mod obligatoriu un OPIS al documentelor dosarului; Cazier judiciar; Copia actului de identitate; Copiile diplomelor de studii; Copia carnetului de muncă sau, după caz, alte documente din care să rezulte experienţa în administrare / management; Scrisoare de intenţie; Curriculum vitae.

Selecţia dosarelor va avea loc în data de 5 februarie 2016, ora 10.00.

Rezultatele selecţiei dosarelor vor fi afişate în data de 8 februarie 2016. Candidaţii declaraţi admişi vor susţine interviul de selecţie în 12 februarie.

În octombrie, Consiliul Local și-a desemnat reprezentanții în Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) la Business Park Bistrița Sud. Cele șapte persoane alese prin vot ca reprezentanți ai municipiului Bistrița în AGA sunt consilierii municipali Andrei Kozuc, Florin Taloș, Gelu Muthi, Iosif Molnar și Vasile Moldovan, plus Remus Titieni și Gheorghe Sabău. Un consilier local nu poate fi desemnat președinte al AGA.

În ceea ce priveşte administrarea şi conducerea curentă a societăţii, aceasta a fost încredinţată de către Consiliul Local unui administrator neasociat, Iulius Dumitru, administrator cu puteri depline, pe care le exercită în mod exclusiv.

La sfârșitul lunii septembrie a avut loc recepția lucrărilor din proiectul cu finanțare europeană ”Parc Industrial Bistriţa Sud”, în valoare totală finală de 25.564.673,68 lei, din care 14.456.019,47 lei finanţare nerambursabilă, iar restul sume din bugetul local și creditul bancar contractat de Primărie. Parcul Industrial din Sărata are o suprafață de circa 30 ha, din care 19,6 ha disponibile pentru agenții economici: 4 loturi pentru industrie mare, 11 loturi de 1.400 mp pentru industrie medie, 23 de loturi de 400 mp pentru industrie mică, 3 loturi de 3.000 mp pentru servicii, 5 loturi pentru logistică, manipularea materialelor și depozite.

Cele șapte persoane alese prin vot ca reprezentanți ai municipiului Bistrița în Adunarea Generală a Asociaţilor (AGA) sunt consilierii municipali Andrei Kozuc, Florin Taloș, Gelu Muthi, Iosif Molnar și Vasile Moldovan, plus Remus Titieni și Gheorghe Sabău. Un consilier local nu poate fi desemnat președinte al AGA.

10 comentarii

  • Pana se va umple de investitori acea zona numita pompos si neromaneste (BUSINESS PARK) , sa se tina targurile si zilele Bistritei chiar acolo. De asemenea chiar si defilarea de 1 Decembrie poate fi desfasurata acolo avand in vedere loul generos. Toate sarbatorile urmate de frigarui , mici si bere, bina de spectacole si cortul ,isi pot gasi loc cu usurinta. Oborul de animale desfintat din Viisoara poate sa-si gaseasca un loc tot in acel spatiu gol. Astfel administratia ar intra incet si sigur pe niste bani, carpindu-si cheltuielile facute cu utilitatile. Un proprietar adevarat de teren asa ar proceda. Ar fi interesat de orice manevra de inchiriere , chiar si temporara cu gandul la profit si la scoaterea cheltuielilor.Administratia noastra este instare sa astepte si 2100 pana or descoperi pe harta lumii oportunitatile de la BISTRITA.

  • Parcul Industrial este gata inca din septembrie, 2015 insa popularea lui se lasa asteptata. De aceea ar trebui dat un semnal prin demararea lucrarilor pentru un incubator de afaceri in Parcul Industrial, asa cum era preconizat. Faptul ca pe langa incubatorul de afaceri va exista şi o mică hală de pentru prototipuri sau microproductie, creaza premizele dezvoltarii unor activitati de cercetare si inovare. Astfel se creaza dezideratul integrarii cercetarii cu productia din parcul industrial. Unele observatii legate de distanta pana la Sarata, pentru un centru de afaceri, nu se justifica mai ales ca dupa finalizarea Podului Berariei, exista posibilitatea realizarii unei legaturi directe pe malul stang al raului Bistrita intre oras si Parcul Industrial, evitand aglomeratia din localitatea Viisoara.

    • Problema este că Parcul industrial este pe malul drept și o să fie nevoie de încă un pod!

    • Problema este că Parcul industrial este pe malul drept și o să fie nevoie de încă un pod! (Pentru remus)

  • E greu de crezut ca se va popula acest Parc Industrial.Motivele sunt doua, mai importante, numarul investitorilor in aceasta zona scade si din cauza lipsei de forta de munca, puterea instalata la energie electrica este mult prea mica. Concluzia este ca s-au chheltuit bani seriosi cu aceasta investitie, fara sa aduca nici un ban si ca sa dovedim cat suntem de buni „administratori” mai platim niste ciudati, tot din banii nostrii, ca sa joace carti. La a arunca cu banii publici ne pricepem foarte bine. Sigur in timp vom mai auzi de acest parc, dar nu cred ca de bine.

  • Si care ar fi atributii de acest CA? Ca nu vad acollo nicio activitate care a necesita mai mult de cit maxim unui singur om si o agentie de marketing.

    • Acolo trebuie pusa paza si atat, pana se populeaza cu investitori, lucru pe cere nu-l vad in viitorul apropiat. Asa ca D-ul Primar nu trebuie sa mai faca alte cheltuiel, total inutile, din banii nostrii, numai ca sa rezolve nevoile unuia sau altuia dintre pilosi.

    • Domnule Born, uitati ca Parcul e in Romania si mai e administrat si de catre Primarie. Adio eficienta.

  • În loc de fabrici, avem coduri fiscale. În loc de ingineri de aeronave care să facă avioane, avem bancheri sau fiscalişti. De parcă ar exista undeva vreo economie în lume unde poţi creşte economic fără fabrici. România nu mai are azi nicio fabrică de ciocolată, fabricile de bere au fost decimate, din fabricile de ulei, de zahăr au mai rămas câteva. De camioane, autobuze sau tractoare nu mai vorbim. Oraşele industriale unde plâng azi zidurile fostelor capacităţi de producţie au cunoscut o scădere a populaţiei de 30-40% în ultimii 15 ani.
    Despre Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală îţi vorbesc tone de avocaţi fiscalişti vedetă, despre Codul industrial nu vorbeşte nimeni.
    In Franta toate autoritatile au autoturiseme frantuzesti, in Germania autoturisme germane; in RO politia a achizitionat recent 400 vw polo; de ce nu logan sau ford ,fabricate in RO? de ce ???

    iar noi facem parcuri //// bravo. ptr. ce ??

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS