Social

Semnal de alarmă tras de la Galaţii Bistriţei. Ard dealurile, dar primăria şi poliţia nu fac nimic

Un cetăţean din comuna Galaţii Bistriţei este revoltat că nicio instituţie a statului nu opreşte un fenomen grav care se petrece atât toamna, cât şi primăvara: incendierea vegetaţiei uscate. Bărbatul, care se semnează Ion, a cerut Poliţiei şi Primăriei Galaţii Bistriţei să intervină şi să-i oprească pe oameni să polueze în felul acesta, însă nimeni nu a făcut nimic. Disperat, omul a scris Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu pe un portal de petiţii.

„Locuiesc în localitatea Galatii Bistriței, e un sat frumos, liniștit, iar ca oricărui alt iubitor de natură, îmi plac peisajele cu cerul senin, nu cel cu orizontul negru de fum, cum a fost zile întregi în toamna anului trecut, nici mirosul puternic de fum care se imprimă în haine și în casă dacă ușa e deschisă. Observ în ultimul timp că oamenii de aici fac o tradiție din a aprinde orice. Primăvara şi toamna aprind ierburile uscate și tuleii de porumb pentru a pregăti terenul pentru arat. Tot primăvara, la noi ard toate dealurile. Pe lângă poluare, incendiile dăunează și animalelor sălbatice. Vara după secerat, se dă foc la paie, la fân, și sunt mulți care fac asta. În grădini se dă foc la orice arde și este în plus. Practic, dacă îmi pun hainele la uscat, mirosind frumos, vecinul sau mirosul din atmosferă mi le face praf. Iarna poluăm cu fumul lemnelor tăiate din pădure, asta fiind două rele dintr-o lovitură”, a scris el.

Decis să facă ceva să-i oprească pe concetăţenii săi, omul a bătut la uşile autorităţilor publice locale.

„Am fost la Poliție în toamna anului trecut chiar când peisajul era apocaliptic și mi s-a explicat că e ceva normal, că e igienizare de toamnă. Au zis că nu au legi pentru a interzice fenomenul, doar pot sancționa persoana dacă focul e nesupravegheat. Asta nu ajută cu nimic. Chiar azi s-a dat foc la un deal de nişte oameni harnici și superficiali care își igienizau gradiniile și terenurile de pe câmp. De undeva, de la o fermă de la Dipşa, se vedea un fum negru dens, enorm. Din nou aerul e suprapoluat. Am fost și la primărie și le-am spus că nu e bine ce fac oamenii și că trebuie să se ia măsuri. În zadar, doar e ceva firesc! Le mai spuneam la oamenii fochiști să aibă grijă că se dau amenzi mari dacă mai fac foc, doar să-i sperii puțin. Eu cred că Garda de Mediu poate stopa fenomenul. De-asta am apelat la dumneavoastră, să se facă ordine și disciplină. Nu mai putem suporta mizeria făcută de niște inconștienți inculți. Nu trebuie să mă credeți pe cuvânt, dar se poate verifica. O plimbare cu mașina prin zonă (cred că și în alte zone e la fel) într-o după-amiază târzie va confirma cele spuse. Se poate evită un viitor sumbru”, a scris bărbatul la secţiunea dedicată petiţiilor pentru Garda de Mediu Bistriţa-Năsăud.

Arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută numai după obţinerea permisului de lucru cu focul, conform prevederilor Normelor generale de apărare împotriva incendiilor, aprobate prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007, însă ţăranii nu cunosc aceste prevederi legale sau pur şi simplu nu le respectă pentru că nu le pasă.-

incendiu miriste 2 incendiu miriste 3 incendiu miriste 4 incendiu miriste 5

2 comentarii

  • fumul e un produs rezultat din arderea unui materiale ecologic!
    e daunator cand il razi de pe fata pamantului nu sa-l arzi!
    cred ca asta e logica institutiilor abilitate doar sa primeasca aceste sesizari!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS