Politică

Senatorul Ioan Deneş a părăsit barca liberală şi a urcat în corabia PSD: ”N-a fost uşor să fac pasul”

PNL Bistriţa-Năsăud a rămas fără un senator, în timp ce numărul parlamentarilor PSD a crescut. Ioan Deneş şi-a dat demisia din PNL şi a trecut în tabăra social-democrată. ”Regret că a trebuit să iau această decizie, dar trebuie să pun umărul ca în primul rând cetăţenii să fie reprezentaţi la putere, pentru că aşa m-au trimis acolo”, a motivat Deneş.

”După 13 ani de activitate în PNL a trebuit să iau una dintre cele mai grele decizii ca om politic şi ca senator al acestui judeţ. Am ajuns în Parlament în urma existenţei USL, din care PNL, din păcate o spun, a hotărât să se retragă. Înainte de a fi validat pe listele USL am avut o susţinere importantă din partea primarilor USL din Colegiul 2 Senat, 17 fiind primari PSD. Niciodată deciziile importante nu mi-am permis să le iau de unul singur, ci consultându-mă cu ei. Votul de abţinere pe care l-am dat în Delegaţia Permanentă PNL, când s-a decis retragerea de la guvernare, l-am dat în urma consultării cu aceşti primari, care reprezintă cetăţenii comunelor respective. Am decis să-mi dau demisia din PNL şi să să continui să reprezint Colegiul 2 Senat în calitate de membru PSD. De luni voi activa în grupul parlamentar al PSD. Am încercat să-l anunţ şi pe preşedintele PNL Stelian Dolha, nu mi-a răspuns la telefon. Regret că a trebuit să iau această decizie, dar trebuie să pun umărul ca în primul rând cetăţenii să fie reprezentaţi la putere, la guvernare, pentru că aşa m-au trimis acolo. De aceea am făcut acest pas, deşi n-a fost uşor”, a spus Ioan Deneş într-o conferinţă de presă la sediul PSD.

Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, i-a urat bun venit. ”Îl cunosc din 2000, de când am intrat în politică. În 2008 am fost contracandidaţi. Am colaborat în permanenţă şi mă bucur că se alătură organizaţiei judeţene PSD, e un mare câştig pentru noi”.

Întrebaţi despre faptul că PNL acuză PSD că a trasat sarcini fiecărei filiale social-democrate să racoleze cel puţin câte un parlamentar liberal, Valeriu Zgonea şi Radu Moldovan au răspuns:

”Mă aştept să fie şi alte treceri de la PNL la PSD, un om (n.r. – Crin Antonescu) a scos de la guvernare un partid şi oameni valoroşi. Românii s-au săturat să-i vadă pe politicieni luptându-se între ei. Nu avem nicio sarcină să-i racolăm pe liberali, dacă colegii noştri simt nevoia să păstreze angajamentele făcute faţă de cetăţeni şi să rămână alături de Guvernul Ponta, e o decizie personală, pe care eu o salut” (Zgonea).

”Infirm, n-am primit nicio sarcină de la nimeni, nici măcar vreun telefon, singurul om cu care am discutat, începând de marţi, a fost Ioan Deneş, care n-a luat uşor această decizie. Dar nu e nicio sarcină” (Moldovan).

3D nu mai există! Dacă până acum PNL avea trei parlamentari şi PSD doi, acum raportul de forţe s-a schimbat: Stelian Dolha şi Dorin Dobra – PNL, respectiv Doina Pană, Daniel Suciu şi Ioan Deneş – PSD.

Etichete

15 comentarii

  • rusine uite ce zice Radu:. Am colaborat în permanenţă şi mă bucur că se alătură organizaţiei judeţene PSD, e un mare câştig pentru noi::..deci sa intelegem ca ai fost informatorul PSD din PNL!!!! Rusine !!urbana s.a om ce esti!!!! Rusine Rosule!!Rusine pentru ca mergi la toate bisericile din colegiul tau pt voturi.Rusine ca ai tradat oameni de calitate , oameni muncitori!! Rusine ca tradezi o tara intreaga!!

  • Nu este nici o surpriza…In 2002 ,Denes a tradat echipa care l-a adus in PNL ! Cu o noapte inainte de Conferinta Judeteana PNL BN,i-a vandut pe Popescu ,Tintean,Zagrean(de la Beclean)si intreaga echipa ! Asa au ajuns Ilies si Bindea sa conduca in 2002 PNL-ul ! Tradator de meserie….No comment !

    • Da intr-adevar a jucat la doua capete , a fost pe ambele liste la cei doi candidati ca si consilier . Imi amintesc cum imi spunea un amic pe vremuri cand era vai de capul lui, ca ele este ,, om politic ” si cum radea lumea de el . Dar uite ca pe spatele unora , in special ai psd-istilor si-a ajuns scopul .Dupa incheierea acestui mandat o sa fie ,, zero ” , nu o sa mai auziti de el ca de Ilies si altii . Intre Dragusanca , clanul Becali , el , Prigoana si multi altii pe care ii vedeti azi la tv nu exista nici o diferenta . Oportunisti si doar atat . Pacat ca acest neam, care in trecut ii faceau pe turci sa-si aduca calai de acasa pt. ca la noi nu gaseau pe nimeni datorita caracterului si credintei pe care o aveau ,da astazi astfel de specimene. S-a ajuns sa te vinzi pentru o functie de cativa ani .

  • Sa-ti fie rusine,ma jegule !
    Daca vrei poti sa-i duci cu tine si pe ceilalti Pokemoni !
    Esti de mana cu celalalt senator iliesiu,doi”NATARAI” cum v-a
    numit presedintele Antonescu. Ai fost si tu pe Mediafax o data in
    viata ta,atunci cand ti-ai dat demisia !

  • Cetateni trebuie sa fie reprezentatii de oamenii integri,care sa faca legi pentru ei ,nu impotriva lor.Sa intelegem ca atunci cand ai votat ca DNA-ul si ANI sa nu va ancheteze pe voi parlamentarii ,sau sa aveti superimunitate asa au aspus cetatenii.Esti o JIGODIE .Oricum in curand PSD-ul va trece in opozitie si acolo vei sta si tu.Cu o asemenea mentalitate ti-ai educat si baiatul care impreuna cu varul; sau a,la a lui brutaru au batut o PROFESOARA in tren.Sunteti un neam de borfasi ,dar ziua judecati voastre se apropie,pregatitiva pijamalele.

  • Stiam ca pocaitii nu sunt traseisti. Cat de repede DENESU va trece la ortodocsi,daca preafericitul ii da vreo decoratie cu dedicatie. Liberali….. incepeti sa va curatati singuri, ca platanii care isi dau scoarta los in fiecare primavara si ca sarpele care face acelasi lucru. Numai ca de serpi trebuie sa sti sa te si feresti.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.