Politică

Dorin Dobra, secretar al grupului PNL din Senat: O confirmare a eforturilor mele făcute în ultimul an

Dorin Dobra a devenit secretar al grupului PNL din Senat. "Funcţia presupune atribuţii exclusiv organizatorice în cadrul grupului, dar aduce o oarecare vizibilitate. Iniţiativele şi propunerile mele, în primul rând în grupul PNL şi nu numai, vor fi mai atent ascultate şi cântărite", a declarat senatorul PNL.

„Înaintea fiecărei sesiuni se fac alegeri, confirmări, reconfirmări. Chiar în lipsa mea, colegii m-au propus, iar azi am luat act şi am fost valitat în funcţia de secretar al grupului PNL din Senat. E o confirmare a eforturilor mele făcute în ultimul an în cadrul grupului PNL. Funcţia de secretar presupune atribuţii exclusiv organizatorice în cadrul grupului, dar aduce o oarecare vizibilitate. Iniţiativele şi propunerile mele, în primul rând în grupul PNL şi nu numai, vor fi mai atent ascultate şi cântărite. Pentru un om rezonabil şi de bun simţ, o funcţie de acest tip, executivă, înseamnă şi o responsabilitate în plus. Reuşita demersurilor PNL, fie el şi în opoziţie, se răsfrânge de azi mai mult asupra mea”, a declarat senatorul Dorin Dobra.

Senatorul Dorin Dobra mai este membru în Comisia pentru afaceri europene şi în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, al cărei secretar este din data de 21.12.2012

Înaintea lui Dorin Dobra, secretar al grupului PNL de la Senat a fost Nicolae Nasta care a trecut la PLR, partidul lui Călin Popescu Tăriceanu.

Secretarul grupului parlamentar face parte dintre cei cinci care reprezintă vârful de lance al partidului în această cameră. Este vorba de liderul de grup şi de cei trei vicelideri.

2 comentarii

  • sa recapitulam……””””Secretarul grupului parlamentar face parte dintre cei cinci care reprezintă vârful de lance al partidului în această cameră. Este vorba de liderul de grup şi de cei trei vicelideri”””” …deci sunt 5….din care 3 sunt vicelideri al 4 e lider si ultimul ce poate fi??????????????? doar secretar!!!!! avea de ales intre secretar sau al 4 vicelider!!!!!! bravo lui….a facut o alegere buna!!!!!!!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS