Politică

Senatorul Dorin Dobra: PNL să fie deschis faţă de elite, acele spirite minunate din judeţ

”PNL este cel mai vechi, cel mai loial şi cel mai mare partid al ţării”, a spus senatorul Dorin Dobra la împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea partidului. Parlamentarul şi-a îndemnat colegii să fie deschişi faţă de elite, ”acele spirite minunate din judeţ” şi să le invite alături de ei pentru a guverna ţara.

”Suntem astăzi împreună să sărbătorim cel mai vechi, cel mai loial, cel mai fidel şi cel mai mare partid al ţării, PNL. (…) Aduceţi-vă aminte câţi au avut loc în acest partid, chiar şi Meleşcanu, UFD atât de drag mie cu Varujan Vosganian. În 2014, am asistat la cea mai mare intruziune, adoptarea PDL sau cum vreţi să îi spuneţi. Din nefericire, fricţiunile încă se manifestă, însă înainte de a fi un partid, PNL e o idee, iar ideile nu au drept de autor. Acest partid nu e al nostru, ci al tuturor celor care, într-un fel sau altul, se simt bine aici, cred în liberalism, vor să lucreze pentru asta şi cred în libertate. PNL nu e nicidecum al meu, nicidecum al colegilor mei, e al oricărui om din acest judeţ care, în urma oricărei istorii politice sau înaintea oricărei istorii viitoare politice, vrea să lucreze temporar sau pentru o viaţă pentru liberalism. Se numeşte tot liberalism dacă ai lucrat pentru 10 ani sau pentru 50 de ani în acest partid”, a spus senatorul Dorin Dobra.

Parlamentarul a reamintit că succesul PNL la 1875 şi ulterior a provenit din „continua lui deschidere faţă de oricine”. „Nu facem noi aici judecăţi simple şi obligatoriu nedrepte. Partidul acesta s-a deschis faţă de oricine, dar, în primul rând, faţă de elite. (…) Soluţia şi de aici încolo e întoarcerea la elite, rechemarea elitelor şi obligatoriu afilierea lor intelectuală. Mă uit la preşedintele României de astăzi. Spun unii vrute şi nevrute, dar a identificat până acum instituţii din această ţară, credibile în totalitate, şi uitate undeva deoparte. Una e Academia Română şi uitaţi-vă vă vedeţi de câte ori o cheamă la consultări, alta e Consiliul Rectorilor şi uitaţi-vă să vedeţi de câte ori sunt chemaţi rectorii la consultări”, a spus el.

Senatorul a făcut şi unele referiri la ce se întâmplă cu liberalismul în Europa. „Sunt 140 de ani de istorie şi probabil că vor mai fi încă 140 de ani. Liberalismul, astăzi, în Europa, nu se simte foarte bine şi România e cu atât mai frumoasă fiind una din ţările în care liberalii acced la putere şi conduc România din patru în patru ani măcar teoretic. Haideţi să respectăm istoria, să devenim puţin mai aplicaţi, să căutăm acele spirite minunate din judeţ şi din ţară ce pot participa la guvernarea ţării, haideţi să ne pregătim pentru asta, haideţi ca etapa scurtă din istorie de care noi răspundem managerial să rămână, într-un fel sau altul, o etapă măcar la nivelul la care acest partid ne-a fost predat. La mulţi ani, liberali, la mulţi ani tuturor de aici!”, a spus Dorin Dobra.

Cristiana Sabău

Etichete

7 comentarii

  • Are dreptate d-l Dobra cand spune ca partidul nu-I al lui, fiersc, PNL-ul e al lui Blaga, Olteanu, Sulfina, Predoiu,….
    In locul liberalilor de azi mi-ar fi rusine sa vorbesc de Bratieni, in comparative cu acesti mari inaintasi Dolha e un Catavencu iar Dobra copiaza perfect tiparul lui Agamita Dandanache.

  • Fiecare cu „elitele” lui. Pentru Dobra elitele sunt Teodor Melescanu si Varujan Vosganian. Si nu-i de mirare fiindca se poate si mai rau. In cazul lui Cretu elitele au cu totul alta „valoare”. Anul trecut la festivalul internațional de folclor “Nunta Zamfirei” primarul Cretu i se adresa directorului Centrului Cultural Municipal Dorel Cosma, cu expresia :„Debordezi de cultură, artă și frumos!”. Tot anul trecut in septembrie cand Ponta si Dragnea au fost la Bistrita, si au semnat contractul de reabilitare a CNLR, Cretu a declarat textual: “Ca să pun punctul pe ”i”, îi mulţumesc preşedintelui Radu Moldovan, care este eminenţa cenuşie a semnării acestui contract”. Asadar, fiecare cu gasca lui.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS