Actualitate Politică Sănătate

Senatorul Ioan Deneş: La alegerile europarlamentare, eu cred că PNL „va lua faţa” PDL

Alegerile europarlamentare reprezintă o bună ocazie pentru PNL Bistriţa-Năsăud "să ia faţa" PDL, crede senatorul liberal Ioan Deneş. Pe de altă parte, parlamentarul a ridicat, din nou, problema Spitalului Orăşenesc "George Trifon" Năsăud, înfundat în datorii şi a cerut explicaţii CJAS în legătură cu situaţia în care se află unitatea medicală.

Senatorul Ioan Deneş a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că, la alegerile europarlamentare, PNL vizează „în primul rând electoratul de dreapta”. „În primul rând, noi vizăm, în Bistriţa-Năsăud, electoratul de dreapta. Vom vedea la alegerile europarlamentare, în sfârşit, dacă PNL – să folosesc un termen popular – va lua faţa PDL. Eu cred că acest lucru se va întâmpla pentru că s-au petrecut multe lucruri care, din punctul meu de vedere, au schimbat în bine PNL în judeţ”, a spus Deneş.

Senatorul PNL a mai spus că, în 1-2 februarie a.c., va exista o întâlnire la Sinaia, în care Biroul Permanent Naţional al PNL şi parlamentarii partidului se vor întâlni pentru a fixa priorităţile pentru sesiunea legislativă care va începe.

De asemenea, el a anunţat că e nemulţumit de situaţia economico-socială a Spitalului Orăşenesc „George Trifon” Năsăud. „O spun foarte clar că, deşi eu, ca şi senator în Colegiul 2,  am sesizat conducerea Casei Judeţene a Asigurărilor de Sănătate în legătură cu problemele spitalului năsăudean, nu s-a întâmplat nimic de când am făcut acest lucru. Ştiu că doamna Camelia Ilişuan e o profesionistă, dar acele probleme pe care eu le-am ridicat în urma memoriului primit de la reprezentanţii spitalului a rămas fără ecou. (…) Reiese clar că acest spital e subfinanţat. Din răspunsul pe care eu l-am primit de la doamna Ilişuan a reieşit că s-ar putea să fie o problemă de management. Eu spun din capul locului că nu am competenţa de a mă pronunţa în acest sens, dar cred că lucrurile trebuie clarificate din acest punct de vedere. Sper să avem un răspuns cât mai rapid atât eu, cât şi oamenii din colegiul meu, pentru ca să vedem ce e de făcut cu acest spital. Trebuie să aflăm adevărul. Ce ştim clar este că spitalul riscă să se închidă, ceea ce nu e nici corect, nici indicat pentru el deserveşte o zonă foarte mare a judeţului”, a spus Ioan Deneş.

Conform unui document prezentat de senatorul PNL, Spitalul Orăşenesc „George Trifon” Năsăud a încheiat anul 2013 cu datorii de peste 400.000 de lei, bani pe care îi datorează furnizorilor de medicamente, materiale sanitare, alimente şi utilităţi. Spitalul acuză CJAS că nu i-a decontat toate cazurile tratate şi acesta ar fi motivul pentru care e înfundat în datorii.

7 comentarii

  • Da de ce sa nu „iei fata” PSD-ului,d-le senator?Tot n-am inteles,carui partid ii apartii d-ta?
    Asa,in termeni populari:fugi „ca dracu de tamaie” cand vine vorba unei confruntari cu PSD.La europarlamentare vom vedea rezultatele colegiului d-tale si felul in care vei infrunta adversarii(si PSD-ul este printre ei)…Poate a sosit vremea sa te hotarasti din ce partid faci parte.

  • Buna observatie Capusescu . Mai mult acest senator care a ajuns unde a ajuns datorita fratelui sau , primarul Becleanului si care crede ca daca acum si-a pus niste ochelari pe nas ca sa para un intelectual este capabil sa faca si analize socio-politice . In fapt nici macar nu isi viziteaza colegiul . In Parlament nu are nici o interventie sau vreun proiect care sa fie bun pentru cetateni . De aceea va trebui sa avem grija pe cine trimitem in Parlamentul European . Nu demagogi , nu sotii de demnitari , nu noname ci oameni competenti , cunoscatori de limbi starine ca sa nu vorbeasca ca si Crin Antonescu , sa fie oameni demni si cu un caracter deosebit . Ceea ce incearca acum acesti nimeni din realitate chiar daca au ajuns in parlamentul Romaniei si dupa cum se poate observa nu fac nimic decat sa slujeasca jocurile de la Bucuresti si ale baronilor locali de unde au si ei ceva de castigat . Valoare zero atat ca si persoane cat si ca partid acest PNL care incet ,incet isi da arama pe fata ca este vagonul PSD si colacul de salvare ca sa nu intre in anonimat .
    Sper ca cetatenii sa aibe mai mult discernamant la viitoarele alegeri si sa nu mai fie pacaliti de minciunile de tip comunist ale PSD cu nonvalorile de la PNL . pacat mai sunt si oameni destepti in PNL care au fost marginalizati ( Muthi Gelu, Coc Dorel ,I Ioan Turc si altii ) in detrimentul lui Dorin Popescu , Dolha , Dobra , Denes care sunt doar niste trompete care habar nu au de ce ar trebui sa se ocupe si care ar fi prioritatile tarii in aceasta perioada .

  • frate Denes te rog frumos sa-mi raspunzi la o intrebare:Are de gand USL sa puna mana pe justitie pentru a-si scapa infractorii? Raspunde-mi sincer,D-zeu o sa noteze ce o sa raspunzi..astept raspunsul

  • ma denes tu esti vagonul lui ROMEO care el este o locomotiva in politica dar nu aia lui dobra care tot o aratati ci o locomotiva performanta vezi tu si ai tai sa nu pierdeti acest vagon ca o sa ramineti si mai mici decit ati fost inainte de a gasi aceasta locomotiva asa ca tu sa stii ca fata pdl nu o poti lua in judet ca pe unde imbli tu amu fata noastra imbla cind tu gindestete ce erai…..ma da te-ai atasat de aceasta locomotiva de pe calea ferata a lui Dl Romeo aia pe care nu circula vagoane ca banuiesc ca stii ca sint doua cai ferate la Lecinta…..

  • ati pus-o cu psdeul in judet notati ,urmariti ,asteptati nu prea mult si veti vedea adica voi liberali necunoscuti in judet si tu denes vrei sa iei fata pdl mai OLTEAN este a fost si va ramane o valoare in politica judetului………si bineinteles si in cea nationala…..pina in alegeri nistiu care alegeri din mai ori mai asteapta dar stiti voi mai bine vorba lui basascu ADIO pnl de langa psd…….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS