Actualitate

Alin Seserman: Aceasta este o prioritate, iar Primăria Bistrița are bani

”Deși mic, județul Bistrița-Năsăud are un număr impresionant de fermieri producători. Primăria trebuie să dezvolte un program intens de susținere a micului producător bistrițean. Producătorii locali trebuie stimulați prin orice mijloace, fiindcă vorbim de dezvoltarea locală și mai ales de sănătatea tuturor. Realizarea unei piețe agroalimentare moderne este o prioritate pentru Bistrița. Investiția este atât necesară cât și viabilă. Avem exemple din alte orașe asemănătoare ca mărime (Deva, Vaslui). În calitate de consilier local și bistrițean eu susțin acest proiect, mai ales că Primăria dispune de banii necesari investiției”, spune consilierul municipal PNL Alin Seserman, care a postat și o fotografie cu piața agroalimentară din Deva.

”În această perioadă se dezbate bugetul local, se discută despre investițiile și proiectele care vor fi demarate sau continuate în 2016. Unele dintre aceste proiecte le-am propus an de an în calitate de consilier local, fiind convins că sunt importante pentru oraș. Cu toate că sunt necesare și totodată realizabile, având exemple de succes chiar la noi în țară, în orașe de aceeași mărime cu Bistrița, majoritatea propunerilor au fost ignorate. De obicei motivul invocat este lipsa banilor, cu toate că anul trecut orașul a folosit doar 40% din fondurile alocate investițiilor. Am rămas cu zeci de milioane de lei nevalorificați. Acești bani puteau fi folosiți pentru dezvoltarea orașului”, a menționat el pe Facebook.

Seserman spune că ”este un paradox că într-un județ preponderent rural, în care numărul fermierilor este de peste 35.000, piața agro-alimentară să fie dirijată de comerțul realizat de supermarket-uri. Este necesar ca bistrițenii să poată să facă distincția între producători și comercianți și să aleagă ce produse cumpără. Piețele bistrițene au fost date în folosință cu foarte mulți ani în urmă, fiind dimensionate la populația de atunci, astăzi fiind insuficiente, nepotrivite. Deși Primăria Bistrița încasează o sumă importantă din închirierea meselor (în jur de 1,5 milioane lei anual), investițiile au lipsit complet, tot ceea ce s-a realizat fiind improvizații care nu au rezolvat problemele generale, nu au îmbunătățit vizibil condițiile asigurate. Astăzi, în Bistrița comercianții dorm sub mașini, nu le sunt asigurate condițiile de igienă, produsele își pierd rapid din prospețime, vara nefiind o temperatură controlată. Pe perioada de iarnă, activitatea este foarte redusă pentru că nu se asigură condiții normale de desfacere a produselor. Exemplele bune din alte orașe sunt la îndemână. În orașe similare sau mai mici există deja de ani de zile astfel de piețe moderne. Mă îndoiesc că această investiție ar genera polemici. Dimpotrivă, cred că este un proiect așteptat de toată lumea, necesar tuturor bistrițenilor și sunt convins că va fi unul de succes cu beneficii importante orașul și județul nostru”.

11 comentarii

  • Are dreptate domnul consilier Seserman. Bistrita trebuie sa-si permita o piata agroalimentara moderna. Este pana la urma sanatatea bistritenilor in joc. Cu cat este mai frumoasa si confortabila o sa avem oferta mai buna si mai variata de produse alimentare sanatoase. Mi-ar place si mie sa avem o piata agroalimentara macar ca cea din poza. Dar eu cred ca bistritenii putem mai mult.

  • Cei mai multi bistriteni cumpara din kaufland, alma, atrlantis, lidl, profi si prea putin din piata. Mai importanta ar fi medierea unei discutii intre marile lanturi de magazine si micii producatori locali, ca sa ajunga la un acord in privinta preluarii produselor bio locale si a comercializarii lor. Bineinteles ca domnul Seserman tot va baga soparle de astea, ca sa creada lumea ca primaru-i un fel de bau bau, care inghite banii publici. Fals!!!

    • În principiu ideea ca marile lanțuri să cumpere produse de la producătorii locali e bună. Din păcate e și naivă și în mod sigur nu poate fi pusă în aplicare la nivel local. Kaufland, Lidl, Billa etc. au contracte la scară largă, evită pe cât posibil să se complice cu sute sau mii de producători mici. Teoretic asta s-ar putea remedia prin încurajarea (nu forțarea) asocierii acestor fermieri în cooperative care ar deveni mai eficiente. Dar aici ne lovim de problema mentalității, memoria colectivizării forțate etc. În plus, chiar și în alte țări, unde astfel de cooperative sunt destul de răspândite mulți producători dar și cumpărători preferă piețele de desfacere, care desigur sunt la un pic alte standarde decât aici.

  • IDEI DE „FACUT PRIMAR”!
    pentru cei ce nu au initiativa , nici solutii si nici cap recomad saitul urmator
    http://www.cetrebuiesafacsamafacprimar.ro
    Apropo!
    A mai fost unul care a vrut sa se faca primar, in Pacala…..si parca a fost aruncat in Olt!
    La Bistrita se mai poate astepta pana cand vine viitura de la golirea lacului de la Coliobitza!

  • D-voastra D-le Trolenborg aveti o perceptie falsa asupra realitatii de care este vorba aici. Bistritenii nu cumpara din kaufland, alma, atrlantis, lidl, profi preponderent produse alimentare. Foarte multi cumpara din piete astfel de produse. Si daca ar fi cum spuneti D-voastra, ar trebui educati sa cumpere din piete produse cu adevarat bio, produse de fermierii bistriteni, nu cele cu o lista infinita de E-uri din marile lanturi de magazine. Nicaieri in lume pietele de produse ,adevarate alternative la magazine, nu au fost desfiintate. Pietele bistritene trebuie sa fie rezolvate si e bine pusa problema de consilierul Seserman. Aparati-l pe D-l Primar in alte probleme unde poate sa fie aparat ( si sunt cateva ). dar aici are dreptate Seserman.

    • Produse cu adevrat bio in piata?
      Tu vorbesti prosti!
      Tu stii ce inseamna adevarat bio?
      Sa-ti spun in cateva cuvinte dupa ceea cauta pe gooogle: semintele certificate bio, pamantul sa nu fi vazut 5 ani ierbicide, insecticide, pesticide, etc, intretinere culturilor se face prin prasire…. VEZI TU VREUN „INTUNECAT LA FATA” DIN PIATA SA STIE CUM SE TINE O SAPA IN MANA?

  • Daca sese era celibatar ar fi fost candidatul ideal pentru primarie care isi cauta nevasta in …. campania electorala!
    E singurul care se potriveste perfect cu cel de la stiri, pmp..

  • O prioritate pentru Bistrita este intr-adevar amenajarea unor piete modern. Daca ne intrebam toti ce este mai important, majoritatea, daca nu chiar toti, o sa raspundem ca sanatatea. Si asa si este. Orice efort spre imbunatatirea starii de sanatate a populatiei este bine sa se faca. Astfel de piete unde sa vina fermierii bistriteni cu produsele lor naturale contribuie la sanatatea populatiei. Consilierul Seserman are dreptate si este pacat ca ceilalti nu vad acest lucru.

  • Consilierul Seserman are foarte mare dreptate. Un oras ca Bistrita merita piete agroalimentare pe masura. Stiu multi oameni care se plang de conditiile oferite de aceste piete. Si comerciantii si cumparatorii au mari nemultumiri fata de cum arata aceste locuri care ar trebui sa fie placate, confortabile si atragatoare.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS