Actualitate

Alin Seserman: Primarul Crețu, depășit total

Consilierul local PNL Alin Seserman a afirmat că primarul Ovidiu Crețu nu se concentrează pe problemele importante ale orașului, fiind depășit sub toate aspectele.

”Este o practică în ultimii ani la Primărie de a trece peste niște faze care de fapt sunt obligatorii: evaluarea investițiilor, proiectarea lucrărilor. Se trece direct pe reparații, ca să poată interveni când vor, cum vor, poate să le facă Direcția Servicii Publice. Neavând capacitate, achiziționează materialele și dă execuția unei firme. Nu este normal să se procedeze așa, nu avem evaluări corecte, primarul nu poate explica dacă metrul de pavaj este 100 de lei sau 70 de lei.

Mă așteptam de la domnul primar să vină cu o rectificare adevărată pentru a mai putea face ceva în acest an. A dat 200.000 de euro pe o instalație de sonorizare, confundă Primăria Bistrița cu Primăria Milano. Ne-a și spus că multe proiecte rămân în urmă, deci banii nu vor fi consumați. Nu știu ce s-ar mai putea face cu banii în acest an. Acum era momentul să mișcăm niște sume. Banii vor rămâne, și cei din investiții, și cei din împrumut, suma care rămâne e mai mare decât cea care e utilizată. E un paradox, în toata țara ne plângem că nu sunt suficienți bani. Aici avem foarte mulți bani, dar nu facem investițiile. Văd la domnul primar o mare concentrare pe partea de festivaluri, cred că îi scapă lucrurile importante. E concentrat pe Wonderland ca și cum toate lucrurile ar fi rezolvate în oraș. Din nefericire, foarte multe studii pe care le-a făcut în ultimii ani se pierd, o să vedeți iar un maldăr de hârtii la anul, rectificări de studii, completări, fiindcă lucrările nu s-au finalizat. Studiile se pierd după trei ani, după cum știți.

Din toate acestea reiese că domnul primar deja e depășit de situație, e depășit sub toate aspectele. Nu mai vedem creionată niciun fel de direcție pentru municipiul Bistrița”.

Etichete

6 comentarii

  • Primarul Creţu, este deja recunoscut pentru irosirea banului public pe tot felul de nazbatii fara rost. El pune la bătaie an de an multe miliarde pentru proiecte şi studii de fezabilitate privind amenajarea oraşului, dar pentru majoritatea NU există resurse financiare clare. Până se vor identifica sursele de finanțare, miliardele curg din greu pe hârtii și iluzii deșarte. Iata cateva:
    -amenajarea râului Bistriţa între Podul Jelnei şi Podul Budacului, ca zonă de recreere şi promenadă costă 161.000 lei;
    – studiu de oportunitate pentru linie verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric – 24.193 lei;
    – proiectare, studii de fezabilitate pentru amenajare Piața Decebal 56.500 de lei ;
    – linie TRAMVAI Viișoara – Centru Istoric – Unirea – studiu de trafic și mobilitate 30.000 de lei;
    – amenajare circulaţie zona Decebal, Cuza Vodă, I.Slavici, inclusiv parcare supraterană, studii estimate la : 69.354 lei;
    -studii privind amenajarea unei parcări etajate pe str. Bistricioarei (deși Primăria Bistrița NU deține teren în zonă) – 70.000 lei;
    – studii privind amenajarea unei parcări subterane în zona Mihai Eminescu 70.000 lei;
    – amenajare pistă de ciclişti în municipiul Bistrita – 132.258 lei . In prezent, Bistriţa nu are nicio pistă completă de biciclete, doar două trasee, improprii şi făcute la întâmplare, pe Bulevardul Decebal şi în Parcul Municipal;
    – studiu de soluţie pentru amenajarea pasajului pietonal B-dul Independenţei – Iosif Vulcan 22.984 lei. Si exemplele ar putea continua.
    (Vezi : http://zupernews.wordpress.com/2011/07/05/bistrita-investeste-in-puz-uri-proiectele-raman-in-aer/.)

    • hai mai Aline cu un program de reabilitare si dezvoltare….
      pentru toate sectoarele vietii sociale si economice ale orasului….
      in urmatorii 10 ani…..
      detaliat ,resurse,termene ,etc..
      convinge lumea daca tot vrei sa iesi la inaintare…..,
      prezinta o echipa cu care vrei sa lucrezi ….
      fi convingator ….
      prezinta alternativele tale ce pot fi benefice pentru majoritatea cetatenilor…..
      circ si paine am vazut…..
      sa vedem ceva serios….
      daca poti…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS