Actualitate

Sfatul unui universitar de la Facultatea de Business a UBB: Vreți să vă îmbogățiți? Citiți această carte!

”După ce veți termina de citit această carte, veți ști de ce unii oameni se bucură de averi imense și de fericire nesfârșită. Pentru că și dumneavoastră veți fi unul dintre acești oameni”, a spus conf. dr. ing. Liciniu A. Kovács de la Facultatea de Business la deschiderea noului an universitar la Extensia Bistrița a Universității ”Babeș-Bolyai”.

”Am adus cu mine cartea lui Napoleon Hill De la idee la bani, asta nu înseamnă că e vorba numai de idei și numai de bani, ci de un mod de viață. V-o recomandand pentru că acest Napoleon Hill și-a făcut doctoratul vreme de 20 și ceva de ani, deci nu un an, doi sau trei cât e acum. A intervievat peste 500 de oameni de succes și a tras concluziile în această carte și în altele pe care le-a publicat sub același nume și pe care vi le recomand de asemenea. El zice așa: Vă aflați în posesia uneia dintre cele mai importante cărți din lume. ea vă oferă un plan pe care îl puteți folosi pentru a vă îmbogăți. Vă arată ce trebuie să faceți și vă dă posibilitatea de a începe imediat. (…) Doar citind această carte veți afla care este singura modalitate de a trece peste orice dificultate, de a vă îndeplini orice dorință și de a avea succes. Ea vă va schimba radical viața. După ce veți termina de citit cartea veți ști de ce unii oameni se bucură de averi imense și de fericire nesfârșită. Pentru că și dumneavoastră veți fi unul dintre acești oameni”, a spus prof. Kovács la deschiderea noului an universitar.


El a anunțat că, din acest an universitar, va preda la anul I de la Facultatea de Business din Bistrița: ”O să vin cu această carte la fiecare curs și eu vă rog nu numai pe cei de la Business, ci pe toți studenții, chiar și pe părinți, pe bunici îi rog să citească această carte de trei ori. O să-i dați dreptate lui Napoleon Hill. Când ciți o dată aveți o idee, când cițiti a doua oară alta, iar a treia oară alta, iar dacă și aplicați ce scrie aici, o să vedeți că viața o să vă surâdă. Deja am câteva rezultate în sensul că acum câteva săptămâni în Năsăud – unde m-am naturalizat după ce am stat în Cluj fiindcă am constatat că e un pas mai bun – m-am întâlnit cu un fost student. Mi-a spus că a citit cartea, de doi ani o tot citește nu numai de trei ori ci de mai multe ori, iar acum își cumpără primul BMW. E vorba de un fost student al facultății care a făcut această achiziție în urma unui plan pe baza a ceea ce a citit în cartea lui Napoleon Hill. Repet: recomand această carte tuturor studenților, colegilor mei de aici, părinților, bunicilor, întregului județ dacă vreți. Dacă se creează masa critică a celor care gândesc practic, succesul nu va fi un lucru de neatins”, a mai spus universitarul clujean.

El a menționat că a fost primul angajat al Facultății de Business din Cluj și, având în vedere că se vorbește mult despre plecarea tinerei generații din țară, a mai adăugat ceva: ”Cristofor Columb, un băiat care a umblat în lumea aceasta toată a spus în câteva vorbe: No place like home!, adică: Niciun loc nu-i ca acasă! Am umblat și eu lumea și am tras aceeași concluzie. Am fost în America, până și în Taiwan, în Europa, Ierusalim și am constat că nicăieri nu e ca acasă. Am decis să rămân în România pentru că e țara în care totul e posibil. Celelalte concluzii le trageți singuri”.

”De la idee la bani” este cea mai cunoscută scriere a lui Napoleon Hill și, totodată, una dintre cele mai vândute cărți din toate timpurile. Expunând, în esența, 13 pași spre îmbogățire, autorul mizează, în primul rând, pe cultivarea unei conștiințe a banilor, a unei întregi filosofii despre succes și prosperitate. Volumul cuprinde și un ghid de acțiune care vine în sprijinul cititorilor cu sfaturi privind atingerea și menținerea succesului.

Napoleon Hill (1883–1970) a fost un celebru autor american de cărți de literatură motivațională. A trecut de la jurnalistică la drept, a lucrat pentru Andrew Carnegie și, evoluând rapid, a ajuns consilier pentru oameni de afaceri, lideri și președinți, personalități precum Woodrow Wilson, Franklin D. Roosevelt, Mahatma Gandhi, Thomas Edison, Henry Ford.

Preocupările lui Hill au vizat convingerile personale ale individului și rolul lor în atingerea succesului. Ca rezultat al cercetărilor întreprinse, în calitate de reporter, și la imboldul lui Andrew Carnegie, autorul a formulat „filozofia împlinirii“, reluată în multe dintre cărțile sale, cu scopul de a dezvălui calea spre îmbogățire, formulă prin care orice om se poate realiza atât în plan material, cât și spiritual. Deși concepute cu mult timp în urmă, ideile lui Napoleon Hill sunt, în continuare, fundamentale pentru domeniul dezvoltării personale.

”De la idee la bani” este, totodată, una dintre cele mai bine vândute cărți din toate timpurile. Până în 1970, la moartea autorului, cartea se vânduse în 20 de milioane de exemplare.

Liciniu A. Kovács este conferenţiar universitar din anul 2008 (lector între 2000-2008, asistent între 1996-2000). A absolvit cursurile la nivel licenţă la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic din Cluj-Napoca (actuala Universitate Tehnică) şi cele academice postuniversitare la “Transylvania Business School”, actuala Facultate de Business a UBB.

Este doctor în ştiinţele educaţiei la UBB, iar pe parcursul pregătirii sale a efectuat stagii la Nottingham Trent University, Nottingham Business School, UK, Johnson & Wales University, Providence, Rhode Island şi Michigan State University, East Lansing, Michigan USA.

11 comentarii

  • Omul unei singure cărți. Păi, dacă ar fi așa bună cartea, autorul ar trebui să fi fost multimiliardar. Cine știe cum să facă bani, tace și face. Nu se apucă să scrie cărți motivaționale.

    • LINK: https://en.wikipedia.org/wiki/Napoleon_Hill
      „During 1928, Hill relocated to Philadelphia and convinced a Connecticut-based publisher to publish his eight-volume work The Law of Success. The book was Hill’s first major success, allowing Hill to adopt an opulent lifestyle. By 1929, he had already bought a Rolls-Royce and a six-hundred acre property in the Catskill Mountains…”

      În traducere: În anul 1928, Hill s-a mutat în Philadelphia și a convins o editură cu sediul în Connecticut să-i publice lucrarea în opt volume The Law of Success. Cartea a fost primul mare succes al lui Hill, care i-a permis să adopte un stil de viață opulent. Până în 1929, el a cumpărat deja un Rolls-Royce și o proprietate de șase sute de acri în Munții Catskill…

      Deci Hill avea un Rolls-Royce înca din anul 1929. Asa ceva nu era si nu este nici acum la îndemâna oricui.

      Cine citeste Secretele mintii de milionar de T.Harv Eker (autor contemporan, multimilionar), o sa constate ca cel mai usor se pot face bani din … instruire motivaționala.

  • 1000 de cărti citite NU fac cât o actiune
    Daca vrei să te imbogățesti i musai să faci bani de preferat cinstit și fără să sufere nimeni

  • O simpla cautare prin net, o citire la Wikipedia e suficient sa declari cartea un scam in stil tipic american de marketing. Multe vorbe, nicio dovada, fara probe. Nici macar nu exista o dovada de cercetarea facuta. Singura „dovada” se afla scrisa in cartea de autor. Nicaieri exista alte surse care confirmarea macar de existenta de protocole cu persoanele mentionate de cit in declaratiile omului. In plus de cind a fost scris cartea, omul a mai progresat si bani nu aduc fericire, nu sint sursa de o viata indeplenita.
    Pacat ca se mai promoveaza astfel de mituri si mai ales unde nu te astepti.

  • S-a ridicat vălul de pe un mare mister.
    Cartea asta au citit-o marea majoritate a politicienilor ultimilor 30 de ani.
    Și nouă nu ne-au spus nimic.
    Profesorul Năstase (ruda Tamarei) este un expert.
    Sic transit gloria mundi.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS