Citesc însă cu interes declaraţiile liderului acestei adunări nu prea numeroase pe care le scrie el însuşi sau i le consemnează alţii. Văd că ultima sa preocupare este campusul de la „Liviu Rebreanu”. Ce alta să aibă? Copacii de pe Bulevardul Republicii, tăiaţi până la chelie de muncitorii lui Ioan Creţiu nu s-au uscat, aşa cum ne anunţau ecologiştii lui Toniuc, cu gardurile „pentru vite” s-a obişnuit toată lumea mai puţin ei, halda de zgură de la Viişoara pare să-şi doarmă somnul de veci nestingherită, iar râul Bistriţa, afectat şi el de secetă, nu pare interesat de moartea peştilor.
Dacă era sau nu necesară investiţia într-un campus la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” e greu de spus acum. Cert este că nu era sub nicio formă necesară nici la Teaca (unde s-a dărâmat un corp de clădire şi aşa a rămas, iar altul n-are lumină) şi nici la Lechinţa, dar toate au fost începute în timpul unei guvernări în care erau atât de mulţi bani încât nimeni nu-şi punea astfel de întrebări. Între cele trei aşa-zise campusuri, fireşte că singurul necesar era cel de la CN „Liviu Rebreanu”. Odată ce a fost început, ce era să mai facă Primăria Bistriţa cu el? Muzeu în aer liber? Casa de Cultură a Sindicatelor din Mihai Eminescu 2? Să fim serioşi!
E uşor să faci analize post-mortem şi să dai cu parul. Mă întreb unde era domnul Toniuc atunci când se dezbătea subiectul „campusuri şcolare”, de ce nu s-a opus atunci, de ce ecologiştii lui nu s-au legat cu lanţuri de gardurile de la Liviu? Se ocupa de plopi, de sălcii sau de halda de zgură? Sau era ocupat să aplaude „victoria” lui Mircea Geoană în sediul PSD, partid care, probabil că la vremea aceea era lipsit total de interese?
Deşi întrebările retorice mă cam plictisesc, mă întreb şi eu, ca tot omul, o fi adevărat că firma domnului Toniuc a fost invitată la adunarea generală a Asociaţiei Parteneriat Euroactiv Bistriţa (protejata familiei Botiş) sau o fi doar un zvon? În aceste condiţii, a fost sau nu implicată în proiectul „Şansa la demnitate!”? Poate ne răspunde domnul Toniuc într-o viitoare conferinţă de presă sau comunicat modalităţi de care, ca de obicei, în virtutatea dreptului la exprimare, câştigat cu sânge în decembrie 1989, dânsul va uza şi va transmite tot ce are de spus acelei părţi a presei care nu-l deranjează. Doar îl consemnează!
Apropo, „verde-nrourat” e o sintagmă dintr-un imn al unui partid. Ştiţi care, domnule Toniuc?
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu