Actualitate

Silviu Candale de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, profesorul anului (FOTO)

Profesorul de informatică Silviu Candale de la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu” din Bistriţa a fost declarat „profesorul anului la discipline reale”, el fiind premiat de UPC România cu un laptop, în cadrul unei festivităţi la care au participat inspectorul şcolar general Camelia Tabără, inspectorul de informatică Susana Gălăţan şi directorul CNLR Constantin Rus.

Silviu Candale e membru în Comisia naţională de informatică, responsabilul Comisiilor tehnice ale concursurilor de informatică din România şi a celor organizate de România la nivel internaţional şi poate că cel mai important lucru, e profesor. Din această calitate a avut un elev care a făcut parte din lotul naţional restrâns al României, Login Anca, el obţinând rezultate frumoase la nivel naţional însă, din păcate, nu a devenit unul dintre componenţii lotului României la concursuri internaţionale.

„E o onoare pentru mine, o bucurie şi o recunoaşterea  unor activităţi pe care le-am desfăşurat în anul curent şi în anii trecuţi. Este un stimul pentru toţi. Din câte ştiu, compania UPC premiază atât profesorii, cât şi elevii ceea ce nu poate fi decât un stimul pentru noi toţi”, a declarat Silviu Candale.

Inspectorul de informatică Susana Gălăţan a declarat că Silviu Candale merită premiul cu atât mai mult cu cât este autorul unei platforme de învăţare extrem de utilă elevilor.

„Domnul profesor Candale este un profesor dedicat. Pregăteşte în fiecare an elevi care obţin rezultate foarte bune. În anul şcolar 2010-2011 a avut elev în lotul naţional al României, care actualmente e antrenor la lotul naţional. A fost chemat, a propus probleme şi e pregătit exclusiv de domnul profesor Candale. În afara orelor de curs, domnul profesor îşi dedică aproape tot timpul îmbunătăţirii activităţii la clasă şi a găsirii mijloacelor şi a metodelor prin care elevii să înveţe informatică. Astfel, dânsul a făcut o platformă de învăţare care va fi lansată azi, o platformă care, după părerea mea, dacă am fi solicitat o firmă de programare să o facă, ar fi cerut sute de mii de euro. E o platformă care conţine probleme de informatică aranjate pe clase, fiecare problemă are enunţ, are date de intrare şi de ieşire, teste de intrare şi ieşire, sunt comparate printr-un evaluator automat, elevul rezolvă problema şi, într-o secundă îşi vede rezultatul. Acest gen de feetback pe care îl oferă platformele este foarte bine primit şi, pe parcursul anilor, am constatat că dezvoltă rezultate foarte bune. Elevii dobândesc competenţe de programare mult peste nivelul mediu”, a declarat Susana Gălăţan.

Ceva mai modest, Silviu Candale spune că nu este la prima „invenţie”.

„Tot eu am realizat şi un sistem de evaluare pentru concursurile de informatică. Această platformă a fost utilizată în tabere de informatică şi la concursuri naţionale. Această ultimă platformă pe care am realizat-o se adresează tuturor elevilor. Am încercat să o fac în aşa fel încât să poată fi utilizată de cât mai multe persoane, elevi profesori. Ne propunem să adăugăm şi alte opţiuni care să fie utile şi la clasă. Vom vedea. Sperăm să iasă un lucru util”, a declarat el.

Silviu Candale a fost felicitat într-un cadru festiv de inspectorul şcolar general Camelia Tabără, de directorul Colegiului Naţional „Liviu Rebreanu”, Constantin Rus, dar şi de reprezentantul UPC, Ştefan Stanciu, manager regional de comunicare UPC România.

„Noi facem accesibilă lumea digitală tuturor şi vrem să o facem cât mai simplu, iar domnul profesor Silviu Candale, în mod indirect, ajută la dezvoltarea softului necesar acestui deziderat al nostru. Practic în felul acesta recunoaştem meritele deosebite ale domnului profesor Candale şi încercăm să-l răsplătim oferindu-i un computer potrabil”, a declarat Ştefan Stanciu.

Anul acesta s-au mai decernat astfel de premii profesorilor din Constanţa, Brăila, Ploieşti, Deva şi Timişoara. Acum doi ani, acest premiu i-a revenit profesorului Constantin Gălăţan, antrenorul olimpicului de aur Rareş Buhai.

Cine este Silviu Candale: profesor de informatică la CNLR din 1999, gradul didactic I (din 2009), metodist ISJ Bistriţa-Năsăud din 2003, membru în Consiliul Consultativ al Profesorilor de Informatică din Bistriţa-Năsăud din 2003, membru al Comisiei Naţionale de Informatică din 2010, coordonatorul comisiei tehnice al Olimpiadei Naţionale de Informatica din anii 2009 (Galaţi), 2010 (Slatina – ONIGIM şi Constanţa – ONILIC ), 2011 (Piatra Neamţ), 2012 (Iaşi), coordonatorul comisiei tehnice al taberelor de pregătire a lotului naţional de informatică în anii 2009 (Bistriţa şi Cluj Napoca), 2010 (Focşani şi Alba Iulia), 2011 (Sibiu şi Arad), 2012 (Botoşani şi Reşiţa), coordonatorul comisiei tehnice a CEOI 2009 (Târgu Mureş) şi BOI 2011 (Bistriţa), membru în comisia concursului naţional de informatică Urmaşii lui Moisil, Iaşi, 10 martie 2012.

Abilităţi tehnice: utilizator, simpatizant şi susţinător Ubuntu Linux, cunoştinţe rezonabile de reţele: instalare, configurare, depanare, instalare şi configurare Linux server: mail, web, DNS, file server programare bash, C/C++programare WEB (JavaScript, PHP, MySQL)

Cristiana Sabău

Mai multe imagini de la festivitatea de premiere – pe pagina noastră de facebook!

4 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS