Actualitate

141 de noi cazuri în Bistrița-Năsăud. Alte 5 decese, bilanțul ajunge la 199

COVID-19 / Până marți, 17 noiembrie, la nivel național au fost confirmate în total 373.474 de cazuri de Covid-19, 253.244 de pacienți fiind declarați vindecați. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 8.262 de cazuri noi. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării, 497 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. 9.075 de persoane au decedat. Aici mai multe detalii.

A fost anunțat încă 5 decese în Bistrița-Năsăud în contextul pandemiei de Covid-19, bilanțul ajungând la 199.

În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi de Grupul de Comunicare Strategică este 4.683, cu 141 mai multe ca ieri (4.542).

S-au efectuat 443 de teste (din care 427 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, restul la laboratoare private).

Conform Instituției Prefectului, printre cei testați pozitiv la Covid-19 se numără: 1 angajat al SGA, 4 angajați ai unor mari agenți economici, 1 angajat al Instituției Prefectului, 1 angajat la Trezorerie, 6 cadre medicale (3 medici, 3 asistenți medicali), 1 învățător de la Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” Bistrița, 1 angajat al unui centru de recuperare din județ.

Dintre cazurile confirmate, 3.594 de persoane au fost externate (3.492 până ieri), dintre care 1.529 externate vindecate și 2.066 la cerere, iar 199 au decedat.

877 de persoane sunt în izolare, iar 1.686 în carantină.

Incidența înregistrată în județul Bistrița-Năsăud în ultimele 14 zile este 4,48. Municipiul Bistrița a ajuns la o incidență a cazurilor de 9,72/1000 de locuitori în ultimele 14 zile (inclusiv focarele) respectiv 8,95 (fără focare). În cazul orașului Beclean, incidența este de 11,85 cu focare și 4,57 fără focare.

https://www.facebook.com/PrefecturaBN/posts/3229139707215497
Etichete

6 comentarii

  • Adica cifra se mentine si voi vreti sa carantinati Bistrita !?!
    Idiotilor trebuie asteptat 14 zile de la primele masuri ca sa vezi ce masuri sunt de luat! Oricum le-ati luat extrem de taziu, cand a ajuns cutitul la os si acum vreti sa inchideti business-urile!
    Nu puteti upliment masurile gradual! Trebuie carantina!! Asa este cand ne conduc toti somerii de serviciu!
    Pai inchideti 14 zile toate Kauflandurile, Lidl-urile, Selgrosul si Carrefour-urile. O sa vedeti ca nu o sa murim flamazi!
    Aveti curaj?

  • Cred ca ar fi de interes pentru opinia publică să ni se comunice și câți pacienți sunt internați la data raportării în spitalul Bistrița și câți sunt în spitalul Năsăud, raportat la capacitate.

  • FLORICA, am ajuns la acest nivel de infectare datorita ignoranților ca tine. Nu erau atâția bolnavi dacă se respectau masurile DE BUNA VOIE. Nici popa Jauca nu a crezut în covid, dar până la urmă a așteptat minunea de la doctori. Nu vreau sa te vad cum nu mai poți respira și să aștepți să se mai elibereze un pat de la ATI. De moarte nu scapă nimeni, și nu ai cum sa mori sănătoasă .

  • Ceva sfaturi despre cum sa ti pastrezi anticorpii la Covid19 pentru cei care au facut aceasta boala, pentru o perioada cit mai lunga? Este o categorie tot mai mare, multi dintre acestea fara a dezvolta forme grave si multi fara a face parte din aceasta statistica.Multumesc.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.