COVID-19 / Până marți 29 decembrie, la nivel național au fost confirmate în total 623.066 de cazuri de Covid-19, 549.262 de pacienți fiind declarați vindecați. Potrivit Grupului de Comunicare Strategică, au fost înregistrate 4.637 de cazuri noi. 15.469 de persoane au decedat. Aici mai multe detalii.
Au fost anunțate încă 2 decese în Bistrița-Năsăud în contextul pandemiei de Covid-19, bilanțul ajungând la 338.
În județul Bistrița-Năsăud, numărul total al cazurilor de infectare cu Covid-19 confirmate până astăzi este 7.226, cu 47 mai multe ca ieri (7.179).
S-au efectuat 271 de teste (din care 269 la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, restul la laboratoare private). Probe pozitive la retestare: 4.
Conform Instituției Prefectului, printre cei testați pozitiv la Covid-19 se numără: 2 medici și 3 asistenți medicali de la Spitalul Județean de Urgență Bistrița, 2 angajați ai ISU.
Dintre cazurile confirmate, 6.443 de persoane au fost externate (6.439 până ieri), dintre care 5.396 externate vindecate și 1.047 la cerere, iar 338 au decedat.
392 de persoane sunt în izolare, iar 804 în carantină.
Incidența înregistrată în județul Bistrița-Năsăud în ultimele 14 zile a crescut ușor la 1,56. În municipiul Bistrița incidența se menține la 3,33 cu focare și scade la 2,87 fără focare.
Acțiuni de verificare
Ieri, 28 decembrie, la nivel județean, foțele de ordine au continuat verificările pentru respectarea măsurilor de protecție. Totodată, în același context, au mai fost organizate în tot județul 14 acțiuni punctuale la care au participat, în sistem integrat, 84 de reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul prevenirii și limitării răspândirii virusului Sars-Cov-2.
Au fost verificate 53 de societăți comerciale și peste 1.600 de persoane aflate în izolare, carantină sau depistate în cadrul acțiunilor. De asemenea, au fost oprite pentru control 94 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate în ultimele 24 de ore, polițiștii din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud, împreună cu cei de la Poliția Locală, au aplicat 50 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 7.000 de lei. Din totalul acestora, 12 sancțiuni, în valoare de 1.000 de lei au fost aplicate persoanelor fizice pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în intervalul orar 23.00 – 05.00, celelalte fiind aplicate pentru nepurtarea măștii de protecție.
Si in alte tari la locul de munca sunt si mai idioti ca la noi. Bunaoara in Germania opt cetateni au primit o doza de vaccin de cinci ori mai mare , fiindca un flacon care continea o incarcatura pt. cinci oameni s-a dat la unul singur. Acuma bietii oameni sunt in atentia cadrelor medicale si studiati sa nu faca ca ELICOPTERUL. Deci se poate si la altii o asemenea nebunie. Sa nu ne mai subestimam, ca estia de erau prin Romania erau capabili sa goleasca un termos odata in bratul unui pacient. Ce lume ???
Eu am văzut mostra de idioțenie românească!!! Vine vaccinul cu DHL… 1 duba cu 40 cutii insoțită de 3 ale jandarmeriei și politiei + alții nevăzuți ochiului larg!!!!
Fecioru’ de la curier scana cutia și o lua singur de mânerele laterale… Dupa care o înmâna unor 2 bravi soldați rumâni!!! Care o duceau 3 m și o înmânau altor 2 probabil tot bravi soldați mascați sa nu se infecteze de la vaccin!!!
Culmea, după ce au „transportat” 2 oameni 3 metri, 4 cutii, au făcut schimb de mana (locuri) că-i durea manUță!!!!
Probabil după încă 4 cutii au venit 2 și i-au înlocuit!!!
Implicați în operațiunea vaccinul de astăzi zeci de militari, poate chiar sute…. Și 1 mașina + 2 curieri de la DHL…. Trageți și voi concluziile asupra profitabilității!!!
O doză de vaccin trebuie diluată și se obțin cinci doze cu care se vaccinează. Au uitat să o dilueze.
Numărul cazurilor de infectări cu coronavirus din județ sunt puțin peste 1 la sută din total cazuri pe țară. Dar numărul deceselor este mai mult de 2 la sută. ???
Ce mai Covid, ce mai restrictii!!! Ca vine Revelionu’ ! Mergeti la cabane, faceti chefuri, beti, mancati, dati cu petarde pana va explodeaza capu… Asta-i civilatia si cultura noastra! Balcanism mioritico infantila!
dottore, bagi tu mana -n foc ca peste cateva luni, ani acei oameni nu bolunzasc, sau devin impotenti si femeile atinse de frigiditate, s-au si mai rau cedeaza cate un organ ca si in piesele de domino.Te poti gandi si la reversul greselilor ?