Să faci dovada proprietăţii este unul dintre cele mai dificile lucruri în România unde legile fondului funciar se bat cap, iar arhivele din primării lasă de dorit. Aşa se face că oamenii sunt obligaţi să facă drumuri peste drumuri, să cheltuiască bani mulţi şi să se judece cu anii prin instanţe. În această situaţie sunt majoritatea locuitorilor acestui judeţ cu excepţia bistriţenilor şi a oamenilor care locuiesc în alte cinci comune.
Autorităţile din Bistriţa, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Ilva Mică, Măgura Ilvei şi Telciu au luat decizia să facă, pe cheltuiala lor, cadastrul general, ceea ce înseamnă că doar locuitorii lor intră în posesia unor documente de proprietate clare care să-i scutească de drumuri pe la alte instituţii, de cheltuieli şi, mai grav, să-i priveze de drepturile financiare pe pământ pe care, din 2018, se pare că UE le va avorda doar acelor cetăţeni care au terenul intabulat.
Coordonatorul regional al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bistriţa-Năsăud, Emil Mănăşturean, a declarat, miercuri, într-o şedinţă a Colegiului prefectural, că din cele 532.000 de hectare pe care le are judeţul, doar pe 80.000 de hectarese fac lucrări de cadastru, ceea ce echivalează cu 15%.
„Partea cea mai importantă a activităţii noastre a fost şi rămâne cadastrul general la nivelul judeţului. O parte din administraţiile locale au considerat foarte importantă activitatea de cadastru şi de înscriere a proprietăţilor. Este vorba de Bistriţa, Lunca Ilvei, Ilva Mare, Ilva Mică, Măgura Ilvei şi Telciu care, din fonduri proprii, din bugetele locale, au demarat lucrări de cadastru. Suntem printre puţinele judeţe din ţară care derulăm acest gen de activitate din resurse bugetare proprii. E o lucrare foarte complexă care a dus atât în Odiciul de Cadastru, cât şi în primării şi în mediul privat la creşterea performanţelor profesionale ale celor care lucrează la acest gen de activităţi. În principal, aş sublinia faptul că firmele care au contractat lucrările au angajat personal din judeţ – tineri care au învăţat la Cluj şi Baia Mare – iar ei vor fi viitorul cadastrului în judeţ”, a declarat Emil Mănăşturean.
Potrivit sursei citate, Telciu şi Ilva Mică sunt în faza în care li s-au predat documentele de cadastru şi Carte Funciară şi sunt făcute măsurătorile la terenuri de către firmele care au contractat lucrările respective.
„Pentru comunele Lunca Ilvei, Ilva Mare şi Măgura Ilvei lucrarea de cadastru estimăm că se va termina în acest an. Suntem la faza de recepţie. Cred că va fi un bun exemplu şi pentru alte UAT. Mai sunt şi alte patru UAT care au depus cereri să se încheie protocoale cu Agenţia de la Bucureşti pentru a se aproba transferul de informaţii din arhiva noastră către primăriile locale”, a mai declarat Emil Mănăşturean.
Comunele Romuli şi Lechinţa şi-au manifestat la rândul intenţia să facă un cadastru general, însă ofertele depuse de firmele interesate au fost respinse.
În Bistriţa-Năsăud sunt 62 de unităţi administrativ-teritoriale din care patru de oraşe şi 58 de comune.
Adaugă comentariu