La finalul acestei luni va fi desemnat constructorul care va reabilita și moderniza trei cămine culturale de pe raza comunei Chiochiș, anunță primarul Vasile...
Social
O fabrică de sobe, șeminee și focare din materiale ceramice, respectiv din materiale metalice va fi construită la Blăjenii de Jos, pe raza comunei Șintereag de...
Fermierii care dețin cel puțin o sută de vaci înregistrate în RNE la data de 1 iulie 2020 pot primi bani de la stat pentru a compensa pierderile cauzate de...
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT. din Bistrița-Năsăud au efectuat patru percheziții, într-un dosar de...
Modulul SMURD de la Garda de Intervenție Sângeorz-Băi a intervenit în localitatea Anieș, pe DN 17 D, la un accident în care au fost implicate două autoturisme...
Primăria comunei Prundu Bârgăului caută medici specialiști care vor să își deschidă cabinete particulare în cel mai nou și modern dispensar medical construit...
Undă verde pentru investiții realizate de Compania Națională de Investiții, instituție aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și...
Din cauza pandemiei, mulți români au ales să-și petreacă vacanța în țară, iar cei care au vrut să evite aglomerația de la mare au ales muntele, inclusiv...
”Locuitorii din Leșu, asemenea altor membri ai unor comunități mici din Bistrița-Năsăud cu care m-am întâlnit, au așteptări mari de la viitor și vor de la cei...
Deputatul PSD Daniel Suciu și-a depus candidatura la funcția de primar al orașului Sângeorz-Băi din partea Alianței pentru Sângeorz-Băi (PSD, ALDE, Pro...
Compania Națională ”Poșta Română” informează că de azi, 16 august, va începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii. În...
(FOTO) Un bărbat de 45 de ani a murit, iar o femeie de aceeași vârstă cu el și trei copii pasageri au fost răniți și transportați la spital în urma unui...
Stelian Dolha, candidatul Alianței PNL USR PLUS la funcția de președinte al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, s-a întâlnit și cu locuitorii din Sângeorz...
(FOTO) Mănăstirile au fost, și în acest an, destinația favorită a credincioșilor care au vrut să se roage împreună cu preoți și călugări Maicii Domnului, însă...
Colegiul Național ”Petru Rareș” din Beclean a început pregătirile pentru începerea noului an școlar în condiții de pandemie. La intrarea în școală și pe...







