Actualitate

Soluția ieftină și durabilă găsită de Primăria Bistrița pentru întreținerea străzilor de pământ

Pe drumurile de pământ din Bistrița, sute, se va pune blocaj de piatră cu material compozit, mai ieftin decât asfaltul, dar cu rezistență mai mare decât piatra, a spus primarul Bistriței, Ioan Turc, la ultima ședință a Consiliului Local în care a fost interprelat de un consilier pe această temă.

”Problema drumurilor de pământ am moștenit-o. Sunt sute. Unele au situație juridică certă, altele nu, pe unele există infrastructură, pe altele, nu. Pe cele care au situație juridică certă vom interveni rapid, dar nu cu piatră. De aceea, căutăm o soluție care să dea satisfacție și mă refer la blocaj de piatră cu material compozit care conține polimeri și închide drumul. Perioada de garanție ar fi de 3 ani, iar prețul mai mic decât o asfaltare, iar aceste lucrări ar putea fi realizate din capitolul reparații. Un coleg s-a deplasat la Bacău unde este o firmă care aplică o astfel de tehnologie și la Târgu Mureș e o firmă care face astfel de drumuri. Suntem pe punctul de a ajunge la o concluzie”, a spus primarul Ioan Turc.

Bistrița are circa 400 de străzi de pământ. În luna februarie, primarul a spus că își dorește ca municipalitatea să înceapă asfaltarea lor.

”Avem între 300 și 400 de drumuri de pământ. Important este să începem asfaltarea lor. De-asta am achiziționat și noua stație de asfalt. Anul acesta începem, avem o ordine de prioritate. Încerc să găsesc soluția pentru ca aceste asfaltări să nu fie făcute pe investiții (capitolul de investiții din buget -n.r) pentru că investițiile presupun anumite proceduri care te lungesc cu anii, adică studiu de fezabilitate, proiect tehnic, licitații, care se mai și contestă. Mi-am propus să găsim soluția juridică să modernizăm aceste drumuri de pe capitolul de reparații. Încă facem eforturi”, a spus Ioan Turc., într-o emisiune la AS TV.

17 comentarii

  • Penibil.
    Ați promis marea și sarea și acum nu faceți nici cât a făcut administrația Cretu !
    Ce vorbim, sunteți departe de ce făcut Ovidiu Cretu !

    • Problema străzilor de pământ ați moștenit-o, ați știut de ea și ne-ați promis marea și sarea. V-ati facut poze peste tot pe strazile de pamant si ati facut intalniri cu oamenii acolo mințindu-i că le asfaltați. Asta-i problema domnule primar, pentru cine v-a crezut sunteți o mare dezamăgire. Aveți doi ani de mandat și nu ați asfaltat nici o stradă de pământ. Cât credeți că ne mai mințiți? Mai trec doi ani și ne scăpăm de voi.

    • Turc are consilieri foarte competenti de aceea stie ca sunt intre 300 si 400 de strazi. S-a mai filmat si pe strazile ramase in bezna si nu s-a intamplat nimic… tot in bezna sunt. De 15 ani sunt doar incompetenti in primarie.

    • Nu trebuie sa faca în 2 ani ce n-au facut altii în 12.
      Dar macar 30-40 ca sa zicem si noi ca e un început.
      Mihai Viteazu e de 15 ani un veritabil traseu de offroad.
      Nasaudului, Andrei Muresanu si Decebal la fel….cu dificultate totusi mai redusa…
      Prin giratorii sunt gropi monumentale pe care nu le nimeresc soferii masinilor de serviciu ale primariei si consiliului judetean, cea mai adânca e lânga Spitalul Judetean, a doua (de fapt o gura de canal) e în giratoriul de lânga Altex…. si mai sunt multe de care nu-mi aduc aminte acum.
      Acum 3 saptamâni zicea primarul ca începe cârpirea de primavara cu o saptamâna mai târziu din cauza temperaturilor scazute, apoi au fost doua saptamâni chiar calduroase în care n-am vazut un utilaj pe strazile orasului….
      De minciuni suntem satui, mai bine ziceti ca va doare în fund si/sau ca sunteti incompetenti.

  • Tot spuneți de fota administrație, ca ati moștenit… Dar spuneți ca ati făcut în plus fata de ei… Proiectul linia verde, pârtia, drumuri, mulți funcționari, toate le-ați moștenit… Dar ce faceți voi acuma concret???
    Chiar nu va este rușine sa tot spuneți de vechea administrație?? Pai sunteți de 2 ani la primărie și nimic…. Dar nimic nimic…. Sa va fie rusine ca sunt atâtea străzi neasfaltate si sunt bani pt concerte și alte sclifosenii…

    • Mergem la Bucuresti,venim inapoi,ne gandim,ne gandim,cautam solutii SMART,cautam apa termala,ne gandim,ne gandim,săpăm toate strazile,ne gandim cu ,,atentie si ingrijorare” la disconfortul cetatenilor,angajam cate 2 directori noi in fiecare luna,ne gandim sa avem in primarie pâna la sfarsitul mandatului macar 2000 de angajati,sa avem asigurate cateva mii de voturi de la profitori ,restul de la fraieri.

  • De ani de zile cer in petitii adresate CJ si CL achizitionarea unui CONCASOR care sa sfarame depozitele necontrolate de materiale de constructii (caramizi, boltari, betoane tigle, bca-uri) aruncate peste tot in natura si pe vale, si valcele si pe capetele satelor si oraselor.
    Aceasta macinatura este numai buna de umplutura pe ulitele de pamant.
    Economie CIRCULARA se numeste o astfel de masura.
    Am vorbit insa cu peretii acestor institutii,
    Eu ii transmit domnului Primar ca firma care vinde aceasta umplutura fix cu CONCASORUL face acest material si-l vinde pe mai departe adaugand insa POLIMERII toxici cu care se incarca si mai mult mama NATURA.
    Polimerii trebuie interzisi nu sa te lauzi ca-i folosesti.
    Asta demonstreaza cat de necunoscatori sunt administratiile romanesti si cum pun botul la oferte periculoase pentru sanatatea pasarilor, oamenilor si animalelor.
    Despre faptul ca apele si ploile duc in rauri acesti polimeri ce sa mai vorbim.

    • Domnule Balan , nu trebuie sa cereti dumneavoastra concasorul , acest utilaj era prevazut in proiectul de management integrat al deseurilor . Erau prevazute si doua locatii , paremi-se, unde trebuiau transportate deseurile din constructii si demolari ( Viisoara si undeva in zona industriala) . Acum ,ca din tot proiectul de management integrat s-a ales praful ( cca 43 mil de euro) raspunde cineva ? Observ ca se incearca altceva : acele platforme ingropate ( vezi str.Ispirescu) care vor fi foarte costisitoare si la fel de putin fiabile !

    • Concaseaza si pune pe drumuri pietricele, si apoi sa vezi prafarai …ca in Sahara,ex străzile valea Stanelor,Astrelor si multe altele,vara cand nu ploua este dezastru cu ce praf este,bine ca se toarnă asfalt pe toate coclaurile din județ si nu il foloseste nimeni ,halal

  • Primarul ne verifica nivelul de stres cu tot felul de inventii…compozitul e mai usor decat piatra si are la baza de petrol… CAND UN PRIMAR CUMPARA O STATIE DE ASFALTARE SI PROMITE CA DE PE 1T MARTIE DUDUIE, TRECE 1 APRILIE SU VINE CU O INVENTIE NOUA CARE TREBUIE STUDIATA…BREVETATA…PRINSA IN BYGET….SCHIMBARE DE PROIECTE SI TIMP …inseamna ca ati votat o…… de pe centura!!!

  • Unu-i drumul cel de fier/De mere trenu pe el/Altu-i drumul cel de piatra /Folosit de lumea toata/ Mai-e drumul de asfalt /Pe el nu e de umblat/Dar mai este inc-un drum/Ce-l „compune”Turc acum/ Cu polimeri si rahat /Cica-i trei ani garantat/La Bacau e brevetat/Si la noi implementat/Domnul fie laudat!

  • Domnule primar Turc aveți la stația de asfaltare un șef serviciu care nici la toamnă nu montează stația de asfaltare eu în secunda doi ias demite și pe patronul DSP ului.

  • Rezistență …. doar la inteligență au cei care au hotărât varianta asta. Să vină să vadă că deja au apărut gropi în doar 3 zile în așa zisul blocaj de piatră. Blocaj la cap aveți toți!!!

  • Concaseaza si pune pe drumuri pietricele, si apoi sa vezi prafarai …ca in Sahara,ex străzile valea Stanelor,Astrelor si multe altele,vara cand nu ploua este dezastru cu ce praf este,bine ca se toarnă asfalt pe toate coclaurile din județ si nu il foloseste nimeni ,halal

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Incompetența primăriei dusă la un alt nivel :( Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS