Actualitate Recomandări

Soluție smart pentru plata taxelor și impozitelor locale propusă și pentru Bistrița

După ce inclusiv comuna Ciugud din județul Alba a venit în sprijinul cetățenilor cu o soluție smart pentru plata taxelor și impozitelor locale, consilierii USR-PLUS din Bistrița s-au gândit că e cazul să fie implementată și la noi ca să nu mai fie oamenii obligați să stea cu orele la cozi.

Conform consilierului Nicolae Pavelean, încă din luna decembrie 2020 a fost depus un proiect de HCL privind instalarea a 3 stații de tip SelfPay în municipiul Bistrița pentru plata diferitelor taxe și impozite.

Proiectul în integralitatea sa, se poate accesa prin următorul link: https://docs.google.com/…/1nJvVR8hyKkI83ywyr7…/edit…

”Asemănător automatului de plăți facturi din sediile bancare aceste stații de tip SelfPay oferă derularea de operațiuni complexe, respectiv plata mai multor tipuri de taxe cu valoare fixă, prin selectarea tipului taxei respectiv, plata impozitelor și taxelor cu debit, scanarea codului de bare și conectarea la aplicația de gestiune a impozitelor și taxelor locale.

Astfel de aparate de tip SelfPay au fost implementate încă de acum doi ani, de către primării precum cea din Oradea sau Sibiu, iar acum în această perioadă în care pandemia ne impune diferite restricții, aceste aparate reprezintă cu atât mai mult o reală necesitate pentru municipiul Bistrița, pentru limitarea contactului între cetățean si funcționarii publici de la ghișee, evitarea cozilor la ghișee și la ușile instituțiilor.

Contribuabilii ar putea achita la aceste automate toate taxele cu valoare fixă, începând de la taxele pentru eliberarea de certificate, avize sau autorizații în diferite domenii precum urbanism, economic, juridic, arhivă, căsătorii, divorț, agricol, patrimoniu și tehnic.

Automatul oferă contribuabilului acces facil şi securizat la informaţii detaliate privind obligativităţile sale de plată, cu respectarea normelor în vigoare privind secretul fiscal.

Echipamentul de tip bancomat permite achitarea obligaţiilor fiscale atât prin plată cu card bancar (inclusiv contactless), cât și cu numerar, fără eliberarea de rest.

Pentru municipiul Bistriţa, implementarea unor astfel de automate ar conduce la o economie majoră de resurse atât pentru cetățeni cât și pentru instituții, asigurând evitarea riscurilor existente în situația pandemică prin reducerea sau eliminarea totală a cozilor care se formează la ghișeele administrației publice”, arată Nicolae Pavelean, care cere pe Facebook păreri di partea celor care îi accesează pagina de consilier local.

https://www.facebook.com/nicolaepaveleanusr/posts/659144141586613
Etichete

13 comentarii

  • Ar mai fi incă două lucruri de făcut:
    – măsuri de promovare/informare a posibilităților de plată prin intermediul platformei electronice Ghiseul.ro la sediul unde se achită taxele și impozitele. Sunt tot felul de afișe, dar niciuna nu informează cetățeanul de rând că există și această soluție!
    -să fie actualizată și corectată lista cu denumiri la operatiunile de plată în platforma Ghișeul.ro pt ca cetățeanul care are de plătit să identifice ușor contul, indiferent ce taxa are de platit.

    • Foarte bine punctat.
      Am vazut mai zilele trecute un reportaj la o televiziune despre cozile de la Primaria Bistrita Taxe si Impozite unde reportera foarte senina spunea ca nu exista alta forma de plata decit direct la ghiseul primariei. Gresit exista si o alta forma de plata fara ca omul sa se deplaseze la primarie si sa stea la coada in frig. Eu platesc impozitele si taxele de vreo 3-4 ani prin platforma Ghiseul.ro si ii OK. Chiar am acea reducere de 10% daca platesc pina in 31.03.

    • Nici cu Ghișeul nu poti rezolva toate plățile !
      Va dau un exemplu : vreau sa-i platesc impozitele mamei mele , femeie in vârsta , neposesoare de card bancar . Fara card nu-i pot face cont la Ghișeu , iar cardul meu nu ma lasă banca sa -l înregistrez la ghișeu , atasat contului mamei ( banca si-ar dori sa-i faca cont mamei mele , sa ia lunar comisioane de la un om care folosește cardul o data pe an !) .
      Am platit prin ordin de plata (online), numai ca si acolo sunt limitate literele la rubrica “ce reprezintă plata “ (ce tâmpenie !!!) , asa ca dupa ce scriu numele si CNP-ul mamei , mi-au mai rămas exact 3 litere sa explic pentru ce platesc(daca avea nume mai lung , nu poti scrie nici macar numele , ca sa nu mai vorbesc de CNP , fara de care nu poti identifica corect persoana pentru care platesti ) !!! Habar n-am ce-or intelege din plățile făcute ( ca-s trei, in trei conturi diferite ( teren , clădiri , gunoi) !
      Asa ca oricât ai vrea sa plătești online , sunt situații cand te obliga sa stai la coada pe trotuar , sa le dai bani !

  • Alte aparate, alți bani.. Tot mai complicat.. Facturile se pot plăti online.. Noi de ce nu putem plăti cu cardul tot online?? Inclusiv impozitele..nu aveți ITisti??
    Praf toată lucrarea!! ..

  • Mda,am vrut să plătesc taxele pe ghișeul. ro, dar nu mergea, atunci am mers la taxe si impozite, țeapă, o singură caserita care se tot uita să vadă câte persoane mai sunt afară. In concluzie s-au făcut lucrari de mântuială pe sistemul informatic. Ar trebui să meargă pe la fiecare familie să își adune taxele, nu să își bată joc de contribuabili.

  • Mda…faina solutie…se putea mai demult realiza proiectul,dar ce se intampla cu personalul(cele 5-7 femei)de la ghisee..ca de redus personalul prin primarii nu poate fi vorba:)?trebyue sa manance cineva banii contribuabililor..

  • La momentul actual plata taxelor locale se poate face si online . Ma indoiesc ca cei care nu pot sau nu stiu sa plateasca online se vor descurca cu statiile de plata SelfPay. In Bistrita nu functioneaza mereu statiile de taxare a parcarilor asa …. probabil ceva bani de la buget cheltuiti anapoda . Va mai amintiti cilindri telescopici montati pentru limitarea accesului in zona centrala sau in fata Prefecturii ? Mai functioneaza ? Canci ! Dar acele luminite montate ,in asfalt , la trecerile de pietoni ? Canci ! .

  • In Bistrita nu functioneaza nici macar ceasurile montate de pe vremea lu neneto Cretu pe pietonal , Piata Mica si prin Decebal si vreti sa mearga aparate mult mai performante ?La romani nu merg aparatele stradale si chiar si bancomatele sunt aruncate in aer cu butelia de gaz. Neam fain ce mai !

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui NELU Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS