Social

Premierul Sorin Grindeanu a rămas cu gândul la Colibița

După vizita de lucru din Bistrița-Năsăud, premierul Sorin Grindeanu pare să fi rămas cu amintiri frumoase. Conform postărilor de pe rețelele de socializare, prim-ministrul a fost impresionat de zona Colibița, declarată nu de mult stațiune turistică de interes local.

”Am apreciat mereu sinceritatea bistrițenilor și puterea lor de a rezista cu fruntea sus chiar și în momente dificile ale istoriei, iar frumusețea zonei este răpitoare”, a scris el pe Facebook unde a postat și o fotografie, după ce în declarațiile de presă spusese: ”Aveți un județ superb, am văzut lacul Colibița. Peisajul care e acolo este comparabil cu ce se laudă cei din Elveția sau Austria”.

Ulterior, pe Instagram, Sorin Grindeanu a adăugat o altă fotografie și comentariul: ”Nu e Austria. E lacul Colibița, din Bistrița-Năsăud”.

De altfel, el a declarat de câteva ori în timpul vizitei că așteaptă ca tronsonul 1 din Lotul 1 al drumului ”Poarta Transilvaniei”, Mureșenii Bârgăului (DN 17) – Lac Colibița – Colibița, investiție prin PNDL pe șantierul căreia a fost, să fie finalizat în vară pentru a putea veni la inaugurare.

5 comentarii

  • sa-i caute gandul si sa-l duca la bucuresti….
    cum va arata romania condusa de un premier ….cu gandurile…pierdute????

  • Precis ca nu a fost dus pe la groapele de gunoi care se afla peste tot , mai ales pe partea de peste baraj , altfel ramanea cu amintiri neplacute. Fara drumuri de acces la lac, fara promenade , fara canalizare si cu fose care se scurg si sant golite noaptea in lac. Cu aceste amintiri am ramas si eu de fiecare data cand vin la Colibita (o data pe an) .

  • Nu numai ca a fost dus pe la „GROAPILE” de gunoi dar nu a vazut nimic de pe partea stinga a lacului. Cite GROPII sunt in drum si nu este curent electric decit la Cosilierul local al Bistritei ????? Bine ca este declarata STATIUNE PE UN MAL si se vor platiti impozite pentru …..statiune pentru ambele maluri……. Cind va avea interes si PREMIERUL ca si PRESEDINTELE jud. ….R.M.si multi alti alesi
    se vor face toate, inclusiv curent electric , apa si canalizare. Pana atunci …….. mai asteptam 27 de ani !!!!!

  • Foarte frumoasa zona domnule Grindeanu dar daca a-ti contribui si dumneavoastra la asfaltarea drumului de jos si pana la lac ar fii minunat ca se rup masinile pana acolo.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS