Actualitate

Cum se spală pe mâini Primăria Bistrița în ce privește lucrările de mântuială la blocuri reabilitate termic

Multe dintre lucrările de reabilitare termică a blocurilor din Bistrița, făcute cu bani europeni, dar și cu bani împrumutați de Primăria Bistrița, sunt de proastă calitate, a atras atenția consilierul municipal Ioan Peteleu la ultima ședință a legislativului local. El i-a cerut primarului Ovidiu Crețu să trimită angajații primăriei pe teren în timp ce se lucrează și nu doar la recepția lucrărilor fiindcă unele deficiențe nu mai pot fi remediate când totul este gata. Ioan Peteleu a dat și câteva exemple.

”Anveloparea blocurilor în unele zone se face cu niște lucrări de mântuială. În acest sens v-aș ruga să trimiteți o echipă din Primărie să verifice aceste lucrări în timpul șantierelor și nu doar la recepția lucrărilor pentru că atunci este prea târziu. Am observat că se folosesc bucăți din sistemul de anvelopare – mai ales la vată bazaltică – incomplete care, bineînțeles, dacă se pune plasa de fibră de sticlă și se dă cu adeziv pe deasupra, nu se mai văd. Ca urmare, ar trebui dsă fie permanent monitorizate aceste lucruri. V-aș ruga să mergeți în Piața Morii să vedeți ce lucrări de mântuială s-au făcut pentru acele aticuri, uitați-vă dumneavoastră ce tablă s-a pus acolo în momentul în care s-a pus. E inestetică în primul rând, iar în al doilea rând este o tablă care nu are ce căuta și cred că regulamentul de urbanism prevede acest lucru, adică se interzice utilizarea tablelor lucioase pe asemenea lucrări”, a atras atenția consilierul local Ioan Peteleu.


În replică, primarul Ovidiu Crețu a spus: ”La lucrările la care se fac la blocuri și în general la toate lucrările, dar mai ales la cele care se realizează cu fonduri europene, există reguli foarte clare: cine, ce are de făcut, cine verifică, cine semnează, sunt diriginți de șantiere care sunt plătiți pentru lucrurile respective. Desigur că cei care sunt angajați în cadrul Direcției Tehnice fac vizite pe șantiere, dar verificarea lucrărilor nu intră în atribuțiile lor. Intră în atribuțiile diriginților de șantier, iar proiectanții trebuie să facă ceea ce scrie în proiect. Nu le putem modifica noi proiectul. Sigur că acolo unde sunt situații speciale se fac prin dispoziții de șantier, dar astea sunt excepții”.

În luna noiembrie a anului trecut, Consiliul Local Bistrița a luat cu împrumut 7,3 milioane de lei, bani folosiți inclusiv pentru cofinanțarea lucrărilor de reabilitare termică a unor blocurilor, așa cum am scris AICI. 

În ședința din 30 mai a.c., același CL a aprobat contractarea unui alt credit de 49 milioane lei pentru cofinanțarea cheltuielilor necesare realizării a 24 de obiective de investiții finanțate cu fonduri europene, inclusiv pentru reabilitarea termică a blocurilor.

10 comentarii

  • Cea mai slaba conducere a primăriei ever este cea de acum ! Pe primar nu l mai interesează nimic, el a bine mersi, e blindat de bani dupa atâția ani de păstorit primăria. Rușine dnu Cretu! V ați dat rotund de tot si ati facut rahatul praștie ca edil. Lasă ti ne ! Plecati si Dvs si Wanabe!

  • taci ma ca dl cretu este un mare gospodar… ca dansul, 1 la o mie, nu se mai naste ca dansul nimeni altcineva. Este geniul tutelar care a transformat nimicul in mere, iar bulevardele in struti! Glorie intelepciunii lui! ps: Domnule Cretu, oamenii sunt rai si prea mici pentru maretia dvs! Nu i luati in seama. Dumneavoastra sunteti fiul lui Dumnezeu, venit ca sa mantuiasca Bistrita de pacatele sale! Sa nu va dati jos de pe cruce. Avem nevoie de mantuirea dumneavoastra pana la capat! Nu meritam jertfa dumneavoastra de pe cruce! Nu o meritam!

  • O sa va iasa pe gat la toti intr-o zi tot polistirenul mizerabil pe care l-ati lipit pe blocuri. In spatiul dintre perete si polistiren se aduna deja toate neamurile de gandaci, furnici, tobaci etc; fiind o sursa de mizerie permanenta. O spun asta cei patiti. Bine ca avem VATA BAZALTICA si lana de la oi care o aprindem. Se tot spune de o gramada de vreme despre superioritatea acestor materiale. In alta ordine de idei Primaria comite un jaf si o ilegalitate pe bani publici facand imprumuturi la banci cu dobanzi pe 20 de ani, pt. a veni cu o cota participativa la lucrari de la imobile proprietate personala. Astfel noi toti platim dobanzi ca aceste beneficii sa fie impartite doar celor care locuiesc la blocuri, in timp ce bistritenii care stau deja la mii de case nu beneficiaza de aceleasi oferte pe fonduri Europene. Cica cei din urma sunt mai potenti financiar ca d-aia stau la vile. Nimic mai fals ! Se stie bine ca 90 la suta din acesti oameni inca mananca o paine amara peste tot in lume si datorita sudorii lor si-au facut case, ca atunci cand se vor intoarce acasa sa nu fie la mila Statului Roman. Ar fi de dorit ca institutiile abilitate sa cerceteze aceste aspecte. Ceva nu suna deloc bine !

  • Izolarea blocurilor pe bani publici este o hoție legalizată, ce trebuie să înceteze.
    De ce să plătesc eu, prin taxe și impozite , contribuția Primăriei, bașca dobânzile la împrumuturile făcute de ea în acest scop.
    Chiar nu mai gândește nimeni în țara asta ?
    A înnebunit lupu fraților !
    Că n-avem primar demult (de ani buni) , se știe, dar chiar el trebuie să decidă totul ?

  • In Piata Morii exista exista apartamente care sunt din constructie suspendate pe stalpi. La o discutie cu constructorul am aflat cu bucrie ca acestea nu se izoleaza integral numai daca se plateste separat, pentru ca peretii laterali au fost prinsi de specialisti primariei pentru izolarea termica, dar planseul (podeaua) acestora, nu. Exact ca si cum ai umbla iarna cu haina groasa in spate dar esti fara papuci in picioare. Dar cine sa mai bage de seama/ constate toate „maruntisurile” astea? Si se mai mira ca zice lumea ca e lucru de mantuiala… 🙁

  • Este de recunoscut că reabilitatea termică a blocurilor de locuinţe cu fonduri UE este în general binevenită pentru cetăţeanul de rând. Problemele care se ridică în această acţiune sunt multe şi complexe şi ele pot fi sesizate corect şi echilibrat numai de către constructori.
    Reabilitarea termică la Bl. 3 din Str. Eminescu este în mare întârziere! Ea ar fi trebuit finalizata la sfârşitul lunii februarie. Probabil, după cum se desfăşoară, se va finaliza la 1 iulie a.c. Urmărind constant etapele acestei acţiuni, ca simplu cetăţean neprofesionist am constatat existenţa unor probleme: 1) NU există echipe de muncitori calificaţi suficiente; 2) etapele reabilitaţii termice NU au continuitate (se începe, se amână, iar se continuă…), muncitorii fiind transferaţi de şefi/patroni din motive necunoscute mie pe alte şantiere de locuinţe, după care revin, fac câte ceva şi pleacă iar…; 3) se lucrează dezordonat, cu risipă de materiale, cu mizerii lăsate în jur care afectează sănătatea publică; 4) după finalizare, la etajele de la parterul blocurilor unde funcţionează firme particulare, se vede clar că pereţii de aici NU au fost cuprinse în Programele Europene! (DE CE firmele particulare de la parterul blocurilor reabilitate, care plătesc şi ele taxe şi impozite, NU beneficiază de termoizolare? – este întrebarea mea pentru Primărie)… Dar am constatat şi surprize plăcute: la sfârşitul lunii august 2018, o echipă de tineri muncitori coordonaţi de un şef de şantier profesionist, a ridicat schela de lucru în jurul blocului în doar două zile. Totul se făcea rapid, corect şi protejat, de la aducerea schelelor metalice la montarea şi aderarea lor la zidurile blocului. Aşa CEVA nu am mai văzut de mult!… În schimb, de câteva săptămâni încoace, în zile de duminici, 4-5 băieţi tineri, obosiţi, însetaţi şi flămânzi, supravegheaţi de un şef de sclavi dur, încearcă să finalizeze desfacerea schelelor metalice din zona Decebal, la un bloc unde se afla o bancă, finalizare care… continuă!

  • Tiberiu draga. DA ma pricep si inca foarte bine . Am fost si diriginte de santier si inca grele., pe rezistenta la casa saseasca veche. Ma pricep si la cabane din lemn si la amenajari exterioare. In ce priveste votul tau da-l cu drag la cine doresti. Dupa cum te simt nu o sa plang dupa el. Esti de partea impostorilor dupa cum se vede in continut.

  • De ce ati ales acest primar PSDist comunist atatia ani ,Bistriteni si Moldoveni aici e desteptaciunea oamenilor, a-ti cam ramas inapoiati si dusi cu zaharelul foarte usor, o sa vedeti zestrea care o va lasa ochelaristul.

  • Domnul are perfecta dreptate. Nu trebuie sa fii anti-psd sa realizezi ca omu chiar are dreptate. lucrarile sunt facute slab calitativ dar la facturare si firma incaseaza fara intrerupere bani grei pe baza contractelor.

  • S-a ajuns intr-un punct critic si batjocoritor la adresa noastra. In ultima vreme se vad lucrari cu duiumul de mantuiala. La Partia de schi, la felul in care s-a dalat orasul, cu o gramada de greseli, la proiecte stupide gen harababura de intermodal, trecerea suspendata pt. pietoniu (pasarela), izolarea blocurilor etc si toate pe bani publici. A venit timpul ca orice miscare gresita si nu numai sa treaca prin filtrul bistritenilor. Daca nu va deranjati nu aveti decat sa urlati !

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS