Actualitate

Spațiu din Piața Centrală, din nou gol după ce localurile s-au tot închis

Încă un spațiu din zona centrală a orașului este gol, localurile deschise aici fiind obligate să își închidă porțile rând pe rând. Așa se face că locul unde funcționa pe vremuri magazinul ”Cadouri” este iar scos la vânzare sau închiriere de o agenție imobiliară.

Pentru 162 de metri pătrați, prețul de vânzare este de 250. 000€ negociabil, iar cel de închiriere de 1500€/lună pentru un contract de minim un an.

Unii dintre cei care au văzut anunțul au scris: ”Unde vă credeți cu chiriile astea? Doar nu sunteți în centrul Austriei”.

Conform anunțului, spațiul ar putea fi folosit pentru restaurant, cafenea, magazin îmbrăcăminte sau alimentar, pastiserie, salon înfrumusețare sau chiar pentru birouri.

De-a lungul timpului însă, afacerile deschise aici nu au mers, deși aparent ar fi putut avea clienți fiind atât de aproape de Primăria Bistrița unde lucrează sute de salariați. De exemplu, în 2018, aici se deschidea primul local cu specific austriac din Bistrița, Tyrol Bistro&Cafe, dar care nu a avut viață prea lungă, deși investițiile au fost mari și așteptările pe măsură așa cum am scris în articolul de mai jos.

14 comentarii

  • Da, una din cauze e chiria foarte mare perceputa in zone in care traficul pietonal a scazut de cand cu mallurile din oras . Dar ce vorbim ? Chirii incredibil de mari percepe primaria Bistrita și in Complexul Sportiv Wonderland unde fiecarui comerciant ce desfasoara activitati comeciale indiferent de natura lor, alimentare sau inchirieri echipamente sportive primaria percepe suma de 96 de miloane de lei vechi chirie pe an pentru o suprfata de doar 32 de metri patrati .Da, ati inteles bine, primaria percepe indiferent daca usile Complexului Sportiv sunt inchise sau deschise ca e vara sau iarna , ca sunt oi pe partie sau schiori suma de 25 de lei pe metru patrat respectiv 96 de milioane pe an . Anul acesta au fost exact 6 zile in care se poate spune ca persoanele care au vizitat complexul au fost suficient de multe pentru a genera vanzari acceptabile. In restul zilelor cand partia a fost deschisa dimineata pe partie erau 15- 20 de persoane . Acestea zic eu ca sunt chirii nesimtite .Sa ti se percepa chirie pe un teren pe care constructia este a ta sa ti se schimbe in fiecare an chiria si conditiile . Solutia ce li sa oferit comerciantilor a fost simpla demontarea chioscurilor care au fost construite pe cheltuiala lor si renuntarea la contract daca nu sunt nemultumiti Acesta a fost raspunsul primariei. Nu ar fi o problema asta dar cand sau licitat aceste loturi conditiile din contract erau cu totul altele .Sa pui in ceeasi oala spatiile din Complexul Sportiv Wonderland cu cele de pe pietonal eu zic ca e lipsa de gandire . Cum sa ceri chirie pe un teren in care accesul este interzis in afara sezonului ? Sa ceri sa se demonteze aceste constructii pentru a nu se platii chiria si sa se monteze pe urma inapoi la inceputul sezonului ? ……..Acestea sunt chirii si conditii abuzive! Raspunsul:” Cui nu-i covine….sa plece.”

  • Daca pana si proprietarul locatiei (adica cel care era proprietar si nu platea chirie nimanui) a constatat ca afacerea e nerentabila ,cum ar putea avea castig un chirias care are cheltuiala in plus 1500 euro/luna pentru chirie?
    Altfel ,primaria are o mare vina pentru „pustiirea” zonei centrale ,fiind binecunoscuta
    „competenta” si „dragostea” primarului referitor la investitiile private !

  • Nu ai cum să reușești într-o afacere de genul dacă nu ai un spațiu cât de cât prietenos în jur, un mediu care să îți dea motive să treci pe acolo și implicit să observi restaurantele/spațiile comerciale. Dacă nu-ți deschizi un pub/local cu target să zic spre adolescenți, unde din inerție oricum îți vin niște oameni cel puțin în weekend-uri nu ai șanse de reușită nicăieri în aria centrului istoric în afară de pietonal. De ce? Pentru că efectiv spațiile publice nu sunt valorificate la potențialul lor maxim. Piața Mare (Grosser Ring) a fost încă de la începuturile urbei locul cel mai vibrant al burgului unde fie că vorbim de comerț (pe latura nordică în special în zona Sugălete), fie că vorbim de evenimente centrale specifice(judecăți, ceremonii religioase, execuții, parade etc), oamenii au avut un mediu care a atras ca un magnet populație. Primele case de piatră, primele locuințe cu mai mult de un etaj, Biserica Parohială cu turnul dominant, toate au făcut din Piața Mare un loc cu adevărat central și la nivelul imaginarului comunității nu numai din punct de vedere topografic. Astăzi zona din jurul Bisericii Evanghelice pe lângă că are un aspect de junglă neîngrijită, cu casele de pe laturile pieței vai de mama lor(în special Sugăletele), cu n-șpe mii de mașini parcate zici că e parking municipal nu centru de oraș, cu străzi asfaltate pe care trec maxim 50 de mașini pe zi (în afară de Dornei nu cred că străzile alea își au rostul), cu niște băi publice care culmea sunt cele mai moderne (pe dinafară) elemente urbane din zonă și cu niște copaci vai de mama lor unii sprijiniți cu pari ca să nu cadă crengile. La sfârșitul secolului 19 când s-a schimbat viziunea comunităților asupra utilității spațiului public, toate clădirile adiacente Bisericilor au fost dărâmate ( Cluj, Bistrița etc) astfel încât întreaga perspectivă să fie dominată de împozantele biserici străjuite de clădirile istorice care formau perimetrul pieței. Dacă ne uităm în pozele vremii de la Bistrița copacii de azi aveau atunci o înălțime de maxim 2 metri fiind niște elemente de ambianță nu elemente dominante în perspectivă. Piața Centrală nu va deveni un spațiu cu adevărat central cu 100 de mașini parcate, cu asfalt pe 50 %+ din suprafață, cu fațadele caselor vai de mama lor și cu o junglă neîngrijită care maschează biserica de tre sa te apropii la 5 m să-i vezi detaliile arhitecturale. Aspectul actual al Pieței Centrale e aproape la fel de respingător (toamna târziu și iarna în special) ca și cartierele mărginașe comuniste. Luați exemplul Pieței Mici care efectiv a înviat după modernizare și împreună cu Piața Dominicană a ajuns să fie printre cele mai frumoase locuri din centru.(nu mai amintesc aici lucrările execrabile la pavaj mai ales în zona Turnului Dogarilor unde după ce au pus la loc pietrele care săreau din pavaj în fiecare an, au decis doreii că e bine să acopere găurile direct cu asfalt tati. Nu arată bine da măcar nu mai sar pietre 😀 )

  • Alex ; tu ce iti doresti sa se intample in Piete ? Pavaje peste tot si scoasa iarba, florile adica eliminarea paletei naturale de culori ? Ai gusturi Cretiene pana la urma total respinse de normativele UE in materie de Mediu. A venit infrigementul pe poluare si gunoaie. Pune mana si vezi ce ne obliga Europa daca nu vrem sa platim sute de mii de euro pe zi. Nu are de-a face succesul unui local cu asa zisa si proasta gandire de a elimina lumea verde dintr-o piata. Din contra , cu cat ai o diversitate in jurul tau, totul este mai interesant si mai prietenos si mai sanatos.In piata mica s-au eliminat tei si niste molizi argintii splendizi. In locul lor a aparut un halau de beton ca la CAP. Nu vad nimic interesant in afara de fantanita arteziana din mijlocul piatetei. Si in plus de asta au mai plantat o gramada de bgicasai uriasi pusi intr-o parte ca obstacole ca la cai. Nimic spectaculos!

    • În primul rând domnule Bălan că vă respect și vă apreciez eforturile de protejare a mediului și demersurile în această privință dar privitor la urbanism sunteți înapoiat rău.
      În al doilea rând normele de mediu ale UE se referă la șpațiile verzi tip parc,la pădurile care sunt defrișate și din care se taie zilnic hectare întregi, la gestionarea defectuasă a deșeurilor și la poluarea aerului provocată de noxe. În cazul de față avem de a face cu o piață publică , un spațiu înconjurat de vestigii istorice care stau de ani de zile în cea mai jalnică condiție, de parcări care fac ca spațiul dedicat pietonilor și eventualelor organizări de tip festival/târg să fie restrâns substanțial și fără rost. Dacă aveți de gând să implicați politica de fiecare dată când se face referire la problema în cauză vă invit într-o excursie la Oradea, la Brașov, la Sibiu și peste doi ani puteți merge și la Cluj unde momentan îs în derulare 5 proiecte de facelifting al spațiului central implicând lucrări substanțiale de reamenajare a spațiului public ( Universității, Kogălniceanu, Maniu etc.) Dacă doriți să o ducem mai departe pot să vă sugerez și orașe ca Milano, Florența sau Nurmberg dar ar însemna să cer prea mult bănuiesc.
      În al treilea rând dacă credeți că ambianța nu ingfluențează bunul mers al unei afaceri mă faceți să râd. Dacă credeți ca mi-e egal să stau vara pe o terasă într-un loc unde trec 3 mașini pe minut pe langa mine, unde mă înghesui pe un trotuar de 5x5m și unde tot ce pot să văd îs niște fațade de pe care pică tencuiala și asta într-o așa zisă ” piață centrală” de fost oraș german medieval în comparație să spun cu ce îmi oferă Piața Mare din Brașov sau Sibiu sunteți lipsit de logică sau nu ați stat veci pe o terasă.
      În ultimul rând nicăieri nu se acoperă fie că e vorba de clădiri fie că e vorba de elemente naturale un vestigiu monumental mai ales dacă e și central. Dacă considerați că e plăcut să observi biserica așa în mod ninja pe sub crengi și dacă credeți că matahala aia de copac care abia se mai ține cu niște pari să nu cadă este ceva benefic dpdv turistic, succes, mie personal nu-mi place, am așteptări de la Bistrița pentru că odată ne măsuram de la egal la egal cu Clujul Sibiul și Brașovul.
      P.S. : aveți un punct de vedere atâta de fix încât nu puteți să observați progresul unui spațiu public. Piața mică pe lângă că nu mai îi plină de gropi de borduri urâte și de mizerii, de miros groaznic de fecale (să nu mai zic de clădirile vai de mama lor) mai are și spațiu verde generos, arbori tineri mobilier urban nou, oglindă de apă ca singura dumneavoastră obiecție (care influențează totul aparent) să fie trei tei. Really??? (Bine again nu mă apuc de modul cum au fost executate lucrările că tâmpesc de nervi și nu mai termin)
      P.P.S: nu am zis în nici un moment că susțin proiectul respectiv, am zis că piața are nevoie de un facelifting urban, iar punerea în valoare a patrimoniului nu se face mascându-l cu clădiri sau arbori uriași. Se pot planta n-șpe arbori tineri, se poate pune gazon, însă totul trebuie să fie în armonie d.p.d.v. al perspectivei 🙂 . Acolo e o piață centrală nu parc central.
      O dupămasă faină vă doresc domnule Bălan !

  • Foarte bine zis Alex! Poate intelege si domnul Bălan ca nu se pricepe la toate si de multe ori face confuzii in ceea ce priveste legislatia de mediu, voit sau nu.

  • Draga ALEX ; ai parte de acelasi respect si din partea mea ! O clipa nu doresc sa amestec si sa interpretez politic situatia respectiva. Politicile de Mediu ale VERZILOR sunt bine cunoscute. Dupa Conferintele de Mediu de la PARIS si VARSOVIA de anul trecut, marele orase Europene Milano, Strasboorg, Varsovia, Paris , Nantes etc primarii in cor si-au luat angajamentul reconfigurarii marilor piete medievale si vor inlocui dupa 100-200 de ani dalele, betoanele zgura etc cu mii de mp de iarba , rondouri, arbusti si arbori. Deocamdata nici un aparat, sau alta procedura nu este cunoscuta in a diminua poluarea. Nimic in afara de principiul natural numit FOTOSINTEZA nu sintetizeaza mai bine noxele.Noi avem aceasta Piata centrala VERDE mostenire de la sasi. asta diferntiaza locatia fata de Sibiu , timisoara etc. Bistrita seamana cu B-ta si nimeni nu doreste oprirea progresului in pozitii mai laturalnice. Cand ai ceva gata amenajat si legea 24 si Cadastrul verde nu iti da voie sa modifici structura respectiva de ce noi romanii ne dorim mereu pe dos abordarea. Fi sigur ca in UE asa ceva este de neacceptat. Vedem cum vara Parcul Mun. este neincapator. Aici la km O al municipiului sa ai o oaza de verdeata este o binecuvantare. Alex, iti mai amintesc odata ca nu este doar punctul meu de vedere si eu doar eu ma opun la o asemenea ineptie de proiect cum este cel comandat hoteste de Administratie. Exista o petitie cu 5.000 semnaturi de sustinere a actualei configuratii de sp. verzi in Piata centrala. Puteam sa adun cu succes 50.000 dar timpul nu era suficient pt. noi cei care am actionat in instanta Administratia. Bistritenii sunt foarte sensibili la ceea ce au semnat. Iti dau cuvantul meu ca din 1700 cu care am stat in direct de vorba doar 4 pensionari morocanosi nu au dorit sa se exprime in nici un fel, fiind de partea Primarului. In rest ce mi-au auzit urechile nu pot sa reproduc in scris. La nici o zi dupa declansarea Infrigementului primarul sect 4 din Bucuresti, domnul Baluta anunta scoaterea tituror dalelor de pe liniile de tramvai si gazonarea pe mii de mp a suprafetei respective. Noi avem deja iarba, si rondourile si teii de aliniament scutiti de lege. De ce sa facem altfel ? O Zi buna !

  • Maria ; o clipa nu voi sustine ca ma pricep la toate, dar nu ai cum sa ma convingi ca Legea 24 a Sp. Verzi nu a fost incalcata. Tu ai citit-o vreodata ? Stiai ca trebuia executat cadastrul Verde pe mun B-ta pana in 2010 si atunci nimeni nu avea dreptul sa intrazneasca sa proiecteze altceva decat ce este in Piata Centrala ? Deocamdata atata scoala am ca sa inteleg niste articole din lege. La Bucuresti colegii mei de la Eco Civica si de la Salvati Bucurestiul au castigat 106 procese cu administratiile tocmai din aceasta cauza . O zi buna si tie, si nu uita ca vorbesti cu un cetatean super-documentat pe aceste spete .

  • Eu zic sa planteze copaci tineri in locul celor batrani. Copacii care sunt acuma pe langa ca obtureaza cladirile sunt si periculosi sa cada la un vant puternic. In spatiile publice nu au ca cauta copacii batrani cu pericol de rupere. Chiar si cei din parcul central ar trebui curatati de crengile uscate si crengile prea mari scurtate pentru a nu cadea la vant puternic. In oras nu poate fi padure virgina, neingrijita, netualetata etc.

  • Apoliticule ! Sunt prea umblat prin Europa si am vazut destule ca sa nu cred ceea ce tu zici aici. Ai fost vreodata la PARIS pe celebrul Champs Elysees ? Acest bulevard cel mai aglomerat si mai frumos din lume a fost plantat in perioada interbelica cu sute de platani. Au o inaltime pana la etjele 3-4 a cladirilor monumentale din Paris si nimeni nu are voie sa-i atinga. Oare acolo se pot admira cladirile, dar ce cladiri ? Nimeni nu poate emite vreo pretentie absurda ca de pe un trotuar pe altul turistul nu poate face poze cu monumentele. Sa vizitezi si parcul central din Alicante (Spania) unde poti admira Ficusi gigant plantati acum 300-400 de ani de conchistadorii spanioli. Toti sunt sprijiniti de proptele si sunt monumente ale Naturii. Intr-o tara civilizata cu adevart Europeana, un copac batran beneficiaza de acelasi respect ca si Omul batran. Nu sunt eliminati decat dupa uscarea totala. Cand Administratia si umilul cetatean va intelege toate astea si le va aplica atunci suntem si noi in pas cu Europa. Mai dureaza vreo 100 de ani , cu siguranta. Eu in calitate de turist-ecologist doar astea le admir , ma documentez si tin mult la schimbarea mentalitatilor. Imi plac mult si cetatile si castelele medievale. Da te rog pe Google si cere imagini cu Elysees , si vezi ceea ce am spus deja .

    • Copacii mari, batrani, ii lasam sa creasca in zonele in care nu circula oamenii si masinile. Nu raspundeti dumneavoastra atunci cand un copac sau o creanga mare cade pe oameni sau pe masini.
      In spatiul care este la noi nu incap nici copacii mici de pe Champ Elysees nici vorba de cei mari.
      Apoi faceti raportul de inaltime intre cladirile si copacii de acolo si transpuneti-le aici sa vedeti ce iese. Ca toto ati spus ca se vad cladirile.

  • Peste tot in lume pica copaci la furtunile cu peste 70 km pe ora. Ati vazut ce ravagii a facut uraganul de acum trei zile in Europa ? Si ce sa faci pana vine o alta furtuna ? Sa te apuci sa chelesti toate orasele Europene de frica doboraturilor. Nici o Primarie din lumea asta nu va face acest lucru. De aceea oamenii trebuie sa fie grijulii sa nu isi parcheze masinile sub arbori inalti si nici sa se plimbe pe furtuna. Exista din timp atentionari, exista si asigurari de daune. Depinde cat esti de constient. Punct !

  • Dacă nu ai gestionat un restaurant atunci nici nu-ti doresc. Falimentul este extrem de ușor începând de la lipsa de personal de calitate. Controalele sunt zilnic prezente ca la ușa cortului fac presiuni din orice cu motiv s-au fără motiv.Crintele se schimbă de la o zi l alta ai nevoie de un profesionist sa stea continuu în local plus bancă, alte acțiuni case de marcat ,programe, stocuri, evidențe pe a la contabil este un drum greu și anevoios fără final, orice om obosește. Costul unei farfurii simple care uneori clientul nu o înțelege este de fapt o grămadă de cheltuieli și bani aruncați pe taxe peste taxe si impozite si taxe si socoteli din care până la urmă renunți sa nu mai zicem de chirie plus salarii, mașini, aprovizionare, pierderi, se mai si fură la greu ..Adevarul este ca meniul zilei și bătaia vânzării cu orice preț cât de puțin și rulaj mare este problema oricărui local. Creșterea salariilor în acest domeniu face dezastru pt ca nu există vânzări sa acopere cheltuielile în nici un caz dacă vinzi corect..Bistrita este plină de locale și c-am aceeași clienți se învârt în jurul unui blid cu mâncare mai mult s-au mai puțin bun ieftin s-au scump. Cel mai rău și rușinos lucru sunt controalele care apasă și strâng de gât orice local . După ca plătești o grămadă de taxe an de an primăria înghite o tonă de bani pe autorizații, reclame, mp.de terase, moare încet orice local.

    • Perfect Flori, ai făcut o radiografie exactă a mediului de afaceri din România! Statul te tratează din start ca pe un infractor și vrea cu orice preț să te falimenteze! O mică observație, fără să te superi, observ că nu ești sigură când se scrie S-AU și când SAU. Este foarte simplu, dacă SAU se poate înlocui cu ORI, atunci se scrie împreună! Fără supărare! Îți doresc multă putere să supraviețuiești în acest mediu de afaceri ostil! Abia aștept să se inchidă toate firmele mici să nu mai aibă pe cine amenda, să nu mai aibă obiectul muncii!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.