Economie

Specialiştii BNR le-au vorbit elevilor de la „Andrei Mureşanu” despre bani şi bănci

Elevii din clasele cu profil economic de la Colegiul Naţional "Andrei Mureşanu" din Bistriţa au ascultat, marţi, prelegerile a doi specialişti ai Băncii Naţionale a României, Mircea Mureşan, director de comunicare, şi economistul şef al BNR, Valentin Lazea, care le-au vorbit despre bănci şi bani.

Primul s-a adresat elevilor Mircea Mureşan care a prezentat istoricul BNR. El le-a spus acestora că Banca Naţională a României s-a înfiinţat la 29 aprilie 1880 ca „bancă de scompt şi circulaţiune” cu „drept exclusiv de a emite bilete de bancă la purtător”, având privilegiul de a emite bancnote. Statul, prin Ministerul de Finanţe, deţinea o treime din capital, iar restul revenea acţionarilor majoritari. Elevii au mai aflat că, la 1 ianuarie 1947, BNR a fost naţionalizată, devenind un „apendice” al Ministerului de Finanţe şi că abia în 1991 s-a revenit la sistemul bancar cu două niveluri. Din 1998, asigurarea stabilităţii monedei naţionale a devenit obiectivul fundamental al BNR, iar din 2004 şi asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

Mircea Mureşan le-a mai spus elevilor de la „Andrei Mureşanu” cum s-a ajuns şi la leu ca monedă naţională. El a explicat că, în secolele XVI-XVII în Ţările Române circulau o sumedenie de monede, lowentaler, talerul emis în Provinciile Unite ale Ţărilor de Jos, fiind printre cele mai îndrăgite.

În 1860, a existat o încercare de adoptare a „romanatului”, monedă naţională realizată după model francez, dar proiectul a eşuat ca urmare a retragerii sprijinului Franţei care dorea să evite un conflict diplomatic cu Imperiul Otoman. În 1867, prin adoptarea legii monetare, leul a devenit monedă naţională împărţită în 100 de unităţi denumite bani. Iniţial, s-au emis monede de aramă cu valori nominale de 1,2,5 şi 10 bani, iar primele monede pe care este inscripţionat cuvântul leu au fost cele de aur (20 de lei) şi argint (1 leu) realizate în anul 1870 cu ocazia inaugurării Monetăriei Statului.

De la economistul şef al BNR Valentin Lazea le-a vorbit apoi elevilor despre Uniunea Europeană şi politicile ei fiscale, explicându-le totodată cum s-a ajuns la criză.

Proiectul BNR „Să vorbim despre bănci şi bani” a început anul trecut, s-a desfăşurat până acum în zece judeţe. La el au participat peste 1500 de elevi. El are ca scop sprijinirea educaţiei financiare prin însuşirea unor noţiuni economice de bază şi formarea unui vocabular economico-financiar.

Cristiana Sabău

7 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.