Actualitate

Spectacol caritabil ”Dă Doamne la lume bine!”. Ce i-a rugat Radu Moldovan pe preoți (FOTO-VIDEO)

La Centrul Cultural Dacia a avut loc a patra ediție a spectacolului caritabil ”Dă Doamne la lume bine!”, sub egida Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului Feleacului și Clujului, prin Protopopiatele Bistrița, Beclean și Năsăud, și Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, prin Centrul Județean pentru Cultură. Dacă primele trei ediții au avut ca scop strângerea de fonduri pentru construirea Centrului Misionar de Tineret din Sîngeorz-Băi, obiectiv îndeplinit, de această dată spectacolul a fost organizat pentru un caz social – o mamă de 35 de ani bolnavă de cancer: Adriana Buzan.

1-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 2-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 3-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 4-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi

În Sala ”Valeria Peter Predescu” a Centrului Cultural Dacia, plină ochi, au fost prezenți președintele CJ Radu Moldovan, pr. Benedict Vesa – secretarul eparhiei Vadului, Feleacului și Clujului, viceprimarul Bistriței Cristian Niculae, protopopul Bistriței Alexandru Vidican, managerul CJC Gavril Țărmure, dar și componentele echipei de handbal feminin CSM Bistrița alături de antrenorul Horațiu Pașca.

”Mulțumesc tuturor celor care sunt aici, alături de un om care trece prin momente grele. Având în vedere lipsa de unitate a noastră, în general a poporului român, de multe ori lipsa de solidaritate, i-am propus acum patru ani Mitropolitului Andrei ca împreună, CJ și Biserica, să se asocieze în sprijinul cetățenilor. Unul dintre cele mai importante evenimente a fost la început un dineu caritabil care pe urmă s-a transformat într-un spectacol. Primele trei ediții au avut ca scop strângerea de fonduri pentru Centrul Misionar de Tineret din Sîngeorz-Băi, și cu ajutorul bunului Dumnezeu anul trecut el a fost inaugurat, iar acum la propunerea pr. Tudor Mudure avem acest spectacol caritabil pentru a fi alături de un om aflat în necaz. Sper ca Dumnezeu să-i ajute să poată trece cu bine peste acest moment greu. Vă mulțumesc că sunteți solidari, în momentele dificile e important să știi că ai pe cineva lângă tine. Le mulțumesc și artiștilor, care au venit pro bono, le mulțumesc păstorilor noștri, preoții sunt păstorii turmei. Sunt în această sală foarte multe suflete care s-au unit într-un scop nobil. Îi felicit pe toți cei implicați, mulțumiri și IPS Mitropolit Andrei, care sigur are două treimi din inimă pentru Bistrița și doar una pentru Cluj, deși Mitropolia este încă la Cluj. Să încercăm pic cu pic să fim solidari, să încercăm să ne ajutăm unii pe alții, chiar dacă România trece prin momente extrem de delicate”, a spus Radu Moldovan.

5-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 6-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 7-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 8-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi

Președintele CJ le-a mulțumit și handbalistelor pentru prezență și a avut o rugăminte specială pentru preoți: ”Sunt niște fete extraordinare pe care eu le iubesc pentru ceea ce fac, pentru că au reușit cu o muncă nu simplă să readucă acest oraș, județul nostru într-un loc special. Sunt extrem de mândru, chiar dacă fotografia clasamentului este doar pentru săptămâna aceasta, că CSM Bistrița este pe podium alături de campioana Europei. Poate nu toți iubiți sportul, dar aceste fete sunt un model. Atunci când îți dorești ceva, poți să realizezi. Mă bucur că sunt aici să arate că pe lângă performanța sportivă au și suflete mari și când e nevoie să dea ceva înapoi comunității fac acest gest. Sunt mândru de voi! Pe toți cei îmbrăcați în negru de aici de pe scenă o să vă rog frumos ca duminică, la Sfânta Liturghie, în rugăciunile dvs. să vă rugați și pentru CSM Bistrița ca să o bată pe CSM București duminică la 14.30”.

9-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 10-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 11-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 12-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi

Pe scenă au urcat fără nicio pretenție financiară, după cum au anunțat organizatorii, cunoscutul interpret Aurel Tămaș, Ansamblul profesionist ”Dor Românesc” (dirijor Ștefan Cigu) cu soliștii Nicolae Cioancă, Domnica Dologa, Mirela Petruș, Ioachim Spân, Anuța Motofelea, Cristina Retegan, Felix Gălan, Oana Matei, Ioan Dordoi, Veronica Bălan, un cor de preoți din Bistrița-Năsăud, dar și Marius Varga, câștigătorul emisiunii Next Star. Spectacolul a fost prezentat de vicepreședintele CJ Alexandru Pugna.

Adriana Buzan este o tânără mamă de 35 de ani care a fost diagnosticată cu cancer mamar și metastaze osoase  şi la ficat. Boala s-a extins la creier, iar tânăra are nevoie de 20.000 de euro pentru începerea tratamentului la o clinică din Turcia. Adriana își crește copilul de 10 ani singură și are mare nevoie de ajutor. Toată suma colectată în urma spectacolului (prețul unei invitații a fost 25 de lei) și din donații, 17.600 de lei, va fi donată Adrianei Buzan.

13-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 14-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 15-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi 16-spectacol-da-doamne-la-lume-bine-8-noi

10 comentarii

  • A participat Corala ” Osana” a preotilor ortodocsi din protopopiatele Bistrita si Beclean. Sunt oameni cu suflet mare care merita ca macar numele sa li se stie !

  • andrecut are mai mult timp de bistrita pt ca nivelul de cultura aici este diferit ca cel de la cluj…. iar un turnator de securitate nu prea le are el cu cultura si cu discursurile academice… de aceea el vine mai mult la noi si la tot felul de sfintiri de biserici de pe toate coclaurile judetului….

  • spectacol caritabil sau electoral? Talibanii aia in negru prezenti acolo ofera o imagine sinistra,o imagine reala a Romaniei,adica manipulare si saracire a poporului!

    • Nu vreau sa te supar dar esti prost rau. Am fost la concert si a fost unul bun, nicio campanie electorala. Sunt apolitic dar totusi daca urca pe scena un om votat de altii gata e campanie electorala? sunt sigur ca ai stat acasa iar daca nu aparea stirea asta te plictiseai rau de tot …si tu si cei care_ti dau like.

  • Doamna Cristiana, e foarte bună întrebarea d-voastră din titlul articolului!. Dacă evenimentul în sine şi-a atins scopul, unul caritabil, felicitări celor implicați!…Dar mă întreb de ce oare la final trebuie ca cineva să dea cu bâta în baltă şi să facă apel la preoți să se roage ,,pentru CSM Bistrița ca să o bată pe CSM Bucureşti duminică la 14.30″, şi nu oricând, chiar ,,la Sfânta Liturghie”… Sincer, nu-mi rămâne altceva de zis decât ,,Dă-le Doamne minte!” şi ,,Iartă-I Doamne că nu ştiu ce fac!”

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS