Actualitate

Spectacol umanitar la Feldru pentru muncitorul care şi-a pierdut vederea într-un accident de muncă

În cea de-a doua zi de Paşte, la Feldru va avea loc un spectacol umanitar cu scopul strângerii de bani pentru familia lui Toader Nechiti, bărbatul de 36 de ani care a rămas fără vedere în urma unui accident de muncă. Consilierii PSD vor să-l ajute să termine casa pentru cei şase copii ai săi.

Toader Nechiti, un bărbat de 36 de ani din Feldru, tată a şase copii, a fost lovila sfârşitul lunii februarie de un buldoexcavator la Ilva Mică. Bărbatul a fost transportat, de urgenţă, cu un elicopter SMURD la Târgu Mureş pentru a fi operat. Întrucât se pare că de la locul accidentului ar fi „dispărut” aproape toţi muncitorii, singurul care a rămas alături de rănit fiind Cornel Bumbu, în zonă a început să circule zvonul potrivit căruia firmele care lucrau acolo nu aveau muncitori angajaţi cu carte de muncă şi că bărbatul accidentat ar fi lucrat la o firmă apropiată viceprimarului din Feldru, Iacob Sângeorzan. Mai multe despre acest subiect, Timp Online a scris AICI.

Cert este că în urma accidentului, bărbatul şi-a pierdut vederea, iar familia lui este disperată întrucât toţi copiii sunt minori, cel mai mare având doar 11 ani. Cu toţii locuiesc într-o singură cameră întrucât capul familiei nu mai poate termina casa începută. Consilierii PSD din Feldru au decis că e momentul să îi sară în ajutor.

„A trecut peste partea lui dreaptă un buldoexcavator şi i-a ţâşnit sângele prin urechi, prin ochi, pe nas. A fost în stare de inconştienţă. De la Năsăud l-au dus cu elicopterul la Târgu Mureş şi a stat şase zile în comă indusă, însă nu s-a intervenit atunci asupra nervilor optici. A fost ulterior investigat, la Cluj, de cei mai buni specialişti, care au constatat că nervii optici sunt morţi la ambii ochi. Dacă se intervenea în primele zile, erau salvaţi ochii. Aşa a rămas pe viaţă fără vedere. Ca să-l ajutăm, în a doua zi de Paşti, organizăm împreună cu Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud şi Centrul Judeţean pentru Cultură un spectacol caritabil. Intrarea va fi zece lei”, a declarat pentru Timp Online preşedintele PSD Feldru, Ştefan Sîngeorzan.

Potrivit sursei citate, la spectacol şi-au anunţat participarea artiştii Alexandru Pugna, Nicolae Cioancă, Mirela Petruş de la Centrul Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud cărora li se vor alătura Sergiu Vitalian Vaida şi Nănaşii, respectiv preotul Cristian Pomohaci.

„Toţi banii care se adună îi vom folosi pentru a finaliza construcţia casei lui. Omul acesta a lucrat în construcţii prin Norvegia, pe unde a putut şi marea lui dorinţă a fost să facă o casă pentru copii. Ei locuiesc acum opt persoane într-o singură cameră. Nu au nici bucătărie, nici baie, nimic. Sunt şase copii şi părinţii. Vrem să îl ajutăm. E pur şi simplu o campanie umanitară, nu are nicio conotaţie politică”, a spus Sîngeorzan.

Potrivit acestuia, casa familiei Nechiti a fost ridicată de bărbat până la nivel de ziduri, iar Primăria Feldru a pus la dispoziţie lemn pentru acoperiş şi o echipă de constructori care a ridicat acoperişul.

„Noi, consilierii PSD, cei şapte la număr, cerem să luăm 25.000 de lei din bugetul mare alocat pentru Ansamblul Plaiuri Someşene, plus ce adunăm din spectacolul caritabil şi prin campania umanitară ca să finalizăm lucrările la casă”, a adăugat Ştefan Sîngeorzan.

Dacă doriţi să contribuiţi la această campanie umanitară, puteţi dona bani în contul RO 03 RNCB 0038014442250002 deschis la BCR Bistriţa.

11 comentarii

  • Sunt din Ilva Mica verisor cu Toader Nechiti si suntem alaturi de cei sase copilasi.Venim un grup de cetateni si din Ilva sa facem donatii pt.constructia casei.Nu dam vina pe nimeni ,accidentele se intimpla peste tot,dar asteptam ca vicele din Feldru pentru care lucra Toader sa-si dea mai mult interes,dar la abandonat in Tg.Mures si a grabit externarea sa nu aiba probleme la firma.La Cluj. a fost dus de fostul primar din Feldru.Multumim organizatorilor si va indemnam sa veniti cit mai multi .SARBATORI FERICITE!!!

    • As vrea si eu sa ajut aceasta familie. Daca se poate sa imi lasati adresa lor unde pot sa le trimit ceva hainute la copii. Multumesc!

  • Vicele asta din feldru nu i intr un conflict de interese si la primarie si cu firma de constructii. ???

    Pai ori cu bascula ori cu primaria domnu Iacob

    Multi muncitori de la firma lui nu s cu carte de munca (poate le a facut acuma)

    De protectia muncii ai auzit Iacobe? Lumea lucreaza fara ce a mai elementara masura de protectie o casca o vesta reflectorizanta etc

    Nu l controleaza nimeni?? Alooo Gardaa

  • Iara ati revenit cu minciuni , si fostul primar D…Stefan, sa termina cu prostiile , ca nui sta bine de loc ,tot in Vice , dati .de nu era vicele , tot asa era comuna , ca acu 10 anii! .

  • Daca fostul primar ar face asta din inima ar fi frumos dar imi pare rau il cunosc cit de cit si stiu ce rau e la mațe.el are bani cu carul dar din a lui nu ar prea da multi.sint curios ce donatie va face el.asta e doar propaganda politica.

  • Mai dar carcotasi mai sunteti e un eveniment caritabil. Iar tu Florine sa sti ca daca nu era Jak era mult mai bine. Nu el a adus fondurile la Feldru daca te crezi destept ia sa iei tu o pauza si sa te documentezi apoi sa vorbesti.

  • Buftea asta sufera de atentie. Ce suflet vofbiti voi ca are aceasta hiena? Si un caine cred ca are suflet mai mare ca al lui. A gasit motiv perfect de a se mai afirma odata,de a primi laude si de a fi in centru atentiei asa cum ii placea mere sa fie. Sa lasam faptele bune pe mana celor care capabili sa le faca. Numa’ zic!

  • Hai Buftea fa in continuare spectacole ca doar atat ai facut si 12 ani cat ai fost primar si acum ai gasit sa te afirmi iar cu necazul saracului om . Nu imi pot da seama cat de (prosti ) k alctumva nu pot sa le zic la aia care inca te mai cred . Tu nu vei sa ajuti omul tu vrei sa te afirmi daca vroiai sa il ajuti puteai sa ai dai bani de la tine ca ai furat destul cat ai fost primar ca doar fiul tau Marius se lauda „daca mai iese tata o data primar suntem aranjati pe viata ” asa ca ai putea sa te linistesti si sa iti vezi de vitalia ta

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS