Cultură Sănătate

Spitalul Judeţean a sărbătorit 40 de ani de existenţă în acordurile muzicii simfonice (FOTO)

Medicii, asistentele şi toţi cei care lucrează în Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa au uitat, pentru o seară, de suferinţă şi boală. La invitaţia managerului spitalului, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, s-au bucurat de o seară specială la Sinagoga Bistriţa ascultând muzica lui Mozart sau Bach. Instituţia a celebrat astfel 40 de ani de activitate în clădirea de la Han.

Sinagoga Bistriţa s-a umplut sâmbătă seara cu medici, asistente medicale, angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă, veniţi să celebreze împlinirea a 40 de ani de la inaugurarea clădirii de la Han în care acesta funcţionează în prezent. Managerul spitalului, prof. univ. dr. Mircea Gelu Buta, a explicat de ce s-a ajuns la acest moment aniversar.

„Primul spital modern din Bistriţa datează de peste o sută de ani, de la 1890. Ceea ce am vrut să marcăm acum sunt 40 de ani de când s-a înfiinţat, de fapt, judeţul nostru şi, paralel cu zona industrială, a luat naştere Spitalul Judeţean. Este vorba de o construcţie modernă pentru vremea aceea, anul 1973, clădirea de la Han, Spitalul Judeţean gestionând multe alte clădiri din oraşul nostru. Este un moment pe care am vrut să-l marcăm pentru că mulţi dintre colegii noştri, medici, asistente medicale, persoanal administrativ s-au pensionat în această perioadă. Din păcate, mulţi nu mai sunt printre noi şi atunci nu mai vreau să scăpăm momentul să ne întâlnim cât suntem sănătoşi şi cât mai trăim, să ne întâlnim cât mai des. Ieri (vineri -n.r.) a fost o zi frumoasă în care i-am omagiat pe colegii noştri, am dezvelit şi o placă comemorativă pentru cei care au vegheat la căpătâiul bolnavului şi, în acelaşi timp, pentru cei care veghează, în continuare, cu drag şi abnegaţie. Am avut ocazia să ne reamintim întâmplări, în special picanterii din viaţa internă de spital – fiecare instituţie o are – iar astăzi, ca un corolar, vă oferim acest concert prin amabilitatea Societăţii de Concerte şi a preşedintelui Consiliului Judeţean, domnul Radu Moldovan, a Centrului Judeţean pentru Cultură. Am ţinut neapărat ca alături şi în mijlocul nostru să fie domnul profesor Nicolae Miu, cel mai vechi şi mai apropiat prieten, nu numai al meu, ci şi al multor bistriţeni”, a spus prof. dr. Mircea Gelu Buta.

La rândul lui, dr. Nicolae Miu a spus că „nişte ziduri, chiar bine construite, dar fără profesionişti dăruiţi, medici, oameni, acea clădire nu se poate numi spital, mai ales judeţean”.

„Părintele Iustin Pârvu spunea că bolile sunt încercări mari, ca o răstignire. Tot el spunea că boala este o răscumpărare a păcatului, dar nu numai a unui individ, ci a unui neam. De aceea, creştinul e sensibil la boala altuia. Cunoscând bine, de decenii, acest spital de care sunt foarte legat, m-am convins că aici medicii pe care i-am întâlnit şi respectat trebuie să ajungă la profunzimea rugăciunii. Cei care se îndoiesc de calitatea celor din jur sunt cei care nu au încredere în ei înşişi, care se îndoiesc de ei înşişi. Dacă omul ar avea încredere în sine, dacă s-ar cunoaşte cu adevărat pe sine, atunci ar putea, cu adevărat, să aibă încredere în aproapele său, iar încrederea duce la iubire. Aceasta este atmosfera creată în acest spital prin conlucrarea spirituală a oamenilor bolnavi cu medicii, asistentele şi cu toţi cei implicaţi în desăvârşirea actului medical. Spitalul Judeţean Bistriţa a devenit o forţă profesională cu toate greutăţile sistemului. S-au dezvoltat secţii, au fost create secţii noi, s-a modernizat tehnic, a progresat mereu laboratorul. Ştiinţific, aici s-au organizat congrese medicale cu participare internaţională, consfătuiri şi simpozioane, mulţi medici devenind doctori în medicină sau chiar profesori universitari. Spitalul a evitat vedetismul şi a ştiut să colaboreze cu clinicile din Cluj, Târgu Mureş sau Bucureşti. Spitalul şi-a propus şi a reuşit în mare parte să amelioreze colaborarea cu medicii de familie  problema fiind extrem de interesantă. Din acest punct de vedere, aş propune să realizăm, aici, la Bistriţa, o consfătuire prin care medici de familie din Cluj, dar şi din alte judeţe, specialişti, să încercăm să desăvârşim această colaborare în favoarea omului suferind”, a spus prof. Miu.

El a ţinut să amintească şi de deplasările pe care le-a făcut în judeţul Bistriţa-Năsăud când mortalitatea infantilă era foarte mare. „Era un dezastru pe vremea aceea. În deplasările făcute cu doamna dr. Nora Radu, ne-am dat seama de calitatea bistriţenilor şi a medicilor implicaţi. Nu pot încheia fără să nu omagiez aici pe acest mult mai tânăr prieten al meu Mircea Buta căruia îi propusesem în urmă cu multă vreme să vină la mine, la catedră, şi îmi doream să-mi fie urmaşul meu acolo. Avea toate şansele. Legat însă de Bistriţa, iubind cu o pasiune extremă această zonă şi acest oraş, a rămas şi a fost aici unul din marii stâlpi ai medicinei bistriţene. Lui i se datorează mult. De aceea a crescut pediatria de aici, a crescut spitalul pe care-l conduce cu atâta pasiune în aceleaşi condiţii în care sunt bugete şi pentru alte spitale şi care nu arată aşa şi nu s-au dezvoltat aşa. Ştiind să colaboreze cu forurile de conducere ale oraşului şi judeţului a putut şi a reuşit să ridice acest spital la cote profesionale deosebite şi, mai mult decât atât, să creeze o atmosferă colegială care nu poate duce decât la progres”, a spus prof. dr. Nicolae Miu.

A urmat apoi concertul este susţinut de orchestra de tineret ”Claudiopolis” din Cluj-Napoca, dirijor Vlad Eniu, iar în pauză un moment special. Medicii pensionaţi, asistentele medicale, personalul administrativ au primit diplome de recunoştinţă  şi flori. Preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, le-a strâns tuturor mâinile şi le-a mulţumit pentru ce au făcut pentru oamenii acestui judeţ. În sală, s-a aflat şi priamrul Ovidiu Creţu şi soţia sa Carmen, medic de profesie, care au aplaudat fiecare nominalizat.

CLICK pentru mai multe fotografii de la concert.

Cristiana Sabău

concert aniversar 2 concert aniversar 3 concert aniversar 4 concert aniversar 5 concert aniversar 6 concert aniversar 7 concert aniversar 8 concert aniversar 9

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISSFM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS