Actualitate

Spitalul de Urgență vrea să schimbe toate paturile cu altele noi și să iasă din sfera second-hand

Spitalul Județean de Urgență Bistrița intenționează ca, în perioada următoare, să schimbe paturile vechi din toată unitatea- primite de la fundații care le-au adus din Germania – cu altele noi. ”Acum este momentul ca spitalul să facă un pas înainte și să ieșim din sfera second-hand că nu mai suntem la nivelul acela”, a spus managerul unității medicale, Gabriel Lazany într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, doar trei secții ale Spitalului Județean Bistrița-Năsăud au paturi noi: ”În acest moment, 100% din paturi sunt paturi primite din donații. Doar la Terapie Intensivă am cumpărat paturi noi și au mai venit câteva la cardiologie și neurologie unde se tratează accidentul vascular cerebral și pacienții grav de la cardiologie. Am făcut o solicitare suplimentară la Ministerul Sănătății pentru că, de obicei, la sfârșitul anului rămân bani neutilizați, sunt spitale care nu reușesc să cheltuie toate sumele, iar banii trec printr-un proces de redistribuire. Noi întotdeauna am făcut astfel de solicitări spre sfârșitul anului și, de obicei, am avut noroc. Și acum avem un acord cadru cu clauză suspensivă de aproximativ 12,6 milioane de lei pentru a cumpăra tot ce înseamnă paturi, saltele și noptiere în Spitalul Județean. Dacă avem noroc și ne va fi repartizată o anumită sumă, suntem pregătiți să o cheltuim. Avem nevoie de 1000 de paturi. De-a lungul timpului noi am primit paturi de la fundațiile din Germania cu care avem colaborări paturi care acolo au fost utilizate 20 de ani. Cred că acum este momentul ca SJU să facă un pas înainte și să ieșim din sfera second-hand că nu mai suntem la nivelul acela”.


Managerul a declarat că a conceput achiziția de paturi în două loturi: lotul 1 cu 30% din necesar cu finanțare de la CJ, iar lotul 2 care reprezintă 70% din necesarul de paturi, cu bani de la Ministerul Sănătății.

În privește donațiile, Lazany a spus că niciodată SJU Bistrița nu a acceptat donații în saltele folosite. ”Întotdeauna le refuzam sau condiționam să fie noi. Saltele vechi nu am acceptat pentru că ar fi trebuit să le trimitem la incinerat, iar costurile cu incinerarea unei saltele vechi de obicei sunt mai mari decât să cumperi una nouă”.

Pe de altă parte, anul acesta, Spitalul Județean de Urgență a primit de la Ministerul Sănătății suma de 18 milioane de lei pentru achiziția de aparatură medicală nouă, banii fiind angajați în proporție de 100%. Deja, 70% din aparatură este livrată și instalată la Spitalul Județean, restul sunt contractate și urmează a fi livrate în luna noiembrie, printre care și CT.

În ce privește investițiile în curs, acestea nu sunt afectate de schimbarea Guvernului, a mai spus Gabriel Lazany: ”Pentru heliport, finanțarea e asigurată prin bugetul CJ în proporție de 100%. Nu e niciun risc ca schimbarea Guvernului să influențeze această investiție. Am depus deja proiectul la Primăria Bistrița pentru obținerea autorizației de construire, iar dacă vremea ne va permite, vom începe lucrările efective cu dezmembrarea șanpantei, refacerea hidroizolațiilor, absolut tot. Dacă nu, vom începe probabil în primăvară. La UPU, este o ofertă de preț în evaluare, proiectul e finanțat prin Programul Operațional Regional în cofinanțare cu CJ Bistrița-Năsăud. Nici acest proiect în valoare de 2,7 milioane de euro nu are niciun risc de a fi oprit. Noi deja am făcut demersurile premergătoare în sensul că pregătim deja spațiul unde va fi relocat UPU pe perioada lucrărilor. El își va desfășura activitatea într-o magazie din spatele spitalului pe care am mutat-o pe Independenței. Acum amenajăm interiorul pentru că sunt niște lucrări de făcut, niște circuite medicale, de tras fluidele medicale, tot ce înseamnă oxigen, aspirație. Nici acolo nu există niciun risc de a fi afectată această investiție. Mai avem încă două proiecte: Spitalul TBC și cel de pe Alba Iulia, proiecte pe POR, în evaluare în faza finală. Eu cred că cel mult într-o săptămână, maxim două, vor fi semnate contractele pentru proiectare și execuție”.

4 comentarii

  • Ok,și cu paturile primite donații, de la asociații din Germania, ce facem? Le ținem în ploaie sau le donam și noi altor spitale care au paturi de pe vremea lui Ceaușescu?

  • Ar fi bine să le doneze la un penitenciar, că nu se știe niciodată ce ”domni” vor avea nevoie de ele.
    De altfel, Vântu le-a recomandat politicienilor: ”Investind în penitenciare investiți în viitorul vostru.”

    • Dacă au fost donate sa doneze și ei mai departe ca sunt destui bătrâni bolnavi și săraci care nu au paturi…

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui Anonim Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS