Sport

”Sport în parc”, un efort continuu pentru schimbarea mentalităților

Pentru un stil de viață sănătos puteți face, gratuit, sport în parc. Zilnic între 11.00 și 12.00, doi antrenori vă învață să utilizați corect aparatele de fitness și să facă exerciții de aerobic.

”Eu ajut lumea să practice sport, aici, la aparate. Este nevoie de îndrumare în cazul multora fiindcă nu stau corect pe aparate, se grăbesc și există riscul unor accidente, mai ales la spate. Aparatele acestea din parc sunt ideale mai ales persoanele de vâsrta a treia. Se pot face exerciții pentru spate, este bicicletă, există și un steper. Vin oamenii, am câțiva domni cu vârste între 45 și 65 de ani care participă zilnic și mi-au spus că vor veni până la sfârșitul programului”, ne-a spus Alex.

“Zilnic avem mame cu copii, tați, bunici chiar care vin aici să facă mișcare. Vrem să cuprindem toate segmentele, dar în special populația adultă și activă. Lumea care nu este obișnuită cu mișcarea are reticențe să vină și să se expună aici, în parc, dar încercăm să îi atragem și să reușim să mobilizăm oamenii. Ne dorim ca oamenii să fie activi și sănătoși. Încercăm să prevenim prin sport bolile pe care le-am putea dobândi de-a lungul timpului. Noi, oamenii, suntem născuți pentru a face mișcare. Nici într-un caz nu suntem creați pentru a fi sedentari. Faptul că am ajuns să considerăm că facem 10.000 de pași zilnic și că acest lucru este o mare realizare, dar nu e așa, ar trebui să fie o normalitate, dar încercăm cu sprijinul celor de la Primăria Bistrița să schimbăm mentalități. Asta vrem în primul rând prin puterea exemplului”, a spus Anca.

Programul “Sport în parc”, ajuns la ediția a treia, e derulat de Primăria Bistrița și promovează mișcarea şi activitatea fizică în aer liber și are ca scop îmbunătăţirea stării de sănătate atât la nivel fizic, cât şi mental.

Perioada de desfășurare a programului: 26 iunie – 15 septembrie, în Parcul ”Regele Mihai I al României”.

Orar ateliere:

  • 11.00 – 12.00: Cardio-aerobic cu Anca (lângă filigorie)
  • 11.00 – 12.00: Antrenamente funcționale cu Alex (la aparatele de fitness de la intrarea estică în parc)

Accesul la antrenamente este gratuit.

Programul face parte din strategia Primăriei Bistrița pentru promovarea sportului de masă prin activităţi recreativ-sportive destinate cetăţenilor de vârstă adultă.

4 comentarii

  • strategia ar trebui sa fie sa creeze spatii adecvate in cartiere, pentru astfel de activitati, parcuri, etc. asa…in acest parc sufocat de tot felul de chestii cu claxon, cu pedale, cu trenulet, cu biciclete, trotinete, carturi, trambuline…… este doar asa…la nivel de uite ca facem ceva. Nu este de ajuns!!! avem nevoie in cartiere de parcuri dotate, da nu trei hinte si un balansoar!!!! In rest…e bine si asa timid…dar nu vedem nimic de perspectiva de viziune ptr viitor. Doar incropeli de moment!

    9
    1
  • Ca sa nu fie debandada, mereti cu copiii la tara la bunici sa fuga liberi prin gradina cu legume, sa se ascunda in poiata cu fan, si lasati naibii modernismele periculoase. Fuga prin pauri si la vale. Asta este copilaria pe care multi parinti au taiat-o de pe lista de prioritätl pentru odraslele lor.

    2
    1
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.