Sport

Sprijin pentru Gloria

La Primăria Bistriţa a avut loc o întâlnire la care au participat conducerea clubului Gloria în frunte cu Jean Pădureanu şi o serie de oameni de afaceri din judeţ, în prezenţa preşedintelui Consiliului Judeţean Emil Radu Moldovan, a prefectului Ani Bob şi a primarului Ovidiu Creţu, pentru găsirea unor soluţii de ieşire din colaps a grupării din Parcul Municipal.

Nu au lipsit de la şedinţa de marţi vicepreşedintele CJ Stelian Dolha, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Vasile Bar, directorul general al SC Lucrări Drumuri şi Poduri, Andrei Rusu, consilieri locali şi judeţeni.

Invitaţii din mediul de afaceri au fost receptivi la rugămintea de a sprijini financiar Gloria pentru a putea continua parcursul în Liga I, clubul urmând să propună mai multe pachete de contracte pentru sponsorizare, astfel încât, în funcţie de suma de bani alocată, firmele să beneficieze de diverse moduri de promovare şi publicitate (panouri în stadion, reclamă pe tricouri, etc.).

S-a vorbit şi despre necesitatea realizării unui proiect pe termen lung, iar varianta propusă de consilierul judeţean Florin Urîte, prin care autorităţile locale şi judeţene să preia în timp o cotă importantă din patrimoniu pentru a putea participa la administrarea activităţii ACF Gloria, rămâne şi ea în discuţie.

După şapte etape, Gloria ocupă locul 15 în prima divizie, prima sub linia retrogradării, cu 5 puncte şi golaveraj 4-10. În runda a 8-a echipa bistriţeană va juca în deplasare cu Rapid Bucureşti, sâmbătă 15 septembrie de la ora 21.30 (în direct la Digi Sport).

11 comentarii

  • Este nesimtire cum nu s-a mai pomenit ca acest club sa vanda comunitatii ceea ce a primit gratuit de la comunitate! Doar o minte ranceda poate emite o astfel de idee. Ideea eventual viabila este ca clubul sa cedeze gratuit baza municipalitatii iar municipalitatea sa achite toate costurile de intretinere, in beneficiul fotbalului dar si al altor sporturi.

  • Boala lunga, moarte sigura!Solutia este insolventa, care ar trebui luata in considerare. Referitor la retragerea licentei, domnul Viorel Duru, director licentiere in cadrul FRF, arata ca nu se pune problema ridicarii licentei cluburilor in situatia in care acestea au intrat in insolventa dupa data acordarii licentei, respectiv 31 mai , insa in conformitate cu art.50 din Regulamentul FRF exista obligatia clubului ca in termen de 5 zile sa anunte intrarea in insolventa, in caz contrar este sanctionat cu o amenda de 50000 lei de catre federatie. In situatia in care s-a declansat procedura insolventei licenta se retrage numai daca clubul intra in faliment sau se tergiverseaza nejustificat perioada de observatie. Insa in cazul in care, pana la data de 31.03 anul urmator exista un plan de reorganizare aprobat, datoriile nu sunt considerate restante, iar licentierea decurge normal cu conditia indeplinirii criteriilor tehnice si organizatorice cuprinse in regulamentul FRF. Restul sunt detalii care ar trebui analizate la modul cel mai serios, intrucat pe langa relaxarea financiara sub aspectul stoparii accesoriilor, a esalonarii prin programul de plati- anexa la planul de reorganizare a datoriilor existente la data intrarii in insolventa, mai exista o serie de avantaje legate de denuntarea unor contracte in care prestatia debitorului depaseste vadit cea a creditorului. Prin urmare una din optiuni poate fi si insolventa si nu ar trebui neglijata.

    • Haios e cand femeile isi dau cu parerea despre football…
      N-ati observat ?
      Englezii, care au inventat acest joc, au probleme sa-i inventeze pe jucatorii care sa-l practice.
      Le-au luat-o inainte spaniolii.
      Doamna Sut ( ! ) ati tras pe langa.
      Va mai atrag atentia ca sportul cu balonul rotund, aka sportul-rege, se joaca pe goluri.
      Pentru a se mentine in Liga I si pe linia de plutire financiara, dar si pentru a mentine spectatorii + suporterii in tribuna, jucatorii Gloriei trebuie sa inscrie cu un gol mai mult decat adversarii lor.
      Din cand in cand sa-si permita cate o remiza si, cu mare chin si dorinta de razbunare, o infrangere.
      Simplu.
      Necum sa cerseasca bani ori solutii care sa-i scoata din impas.
      Comica, totusi, interventia.

    • Stimate domn, n-am facut referiri la sportul in sine ci am exprimat o opinie profesionala asupra careia am proprietate, referitor la situatia financiara si am redat juridic aspectele dintr-un regulament care, pe „langa trasul la poarta”, are si aspecte legate de fair play-ul financiar, care din pacate sunt determinante pentru licentiere. Cred ca tocmai ati ratat si dumneavoastra…chiar la poarta goala, cu atat mai mult cu cat comentariul este sub anonimat. O zi buna va doresc!

    • Doamna draga, am presupus ca ati fost schimbata din functie pe nedrept.
      M-am inselat.
      Ati descris situatia clubului, dar si solutia mantuirii, ca pentru o inteprindere agricola de stat.
      Daca are comenzi si le onoreaza – bine.
      Daca nu – asta e, insolventa e mama intelepciunii.
      Fotbalistul amator de sintetic ori asfalt, dintre blocuri, stie ca berea pariata se castiga la sfarsitul meciului doar daca, alaturi de coechipieri, invinge.
      Nu mai imbuibati capetele jucatorilor cu legi.
      Lasati echipa sa verticalizeze.

    • Apropos de obsesia pentru anonimat.
      Se pare ca e o boala maligna si smreduitoare.
      Pentru asta, va atrag atentia ca goethele fotbalistilor au crampoane si nu tocuri.
      O zi cu ” Recursul etapei ” va doresc !

    • Faina chestia cu tocurile si crampoanele, ratata de un anonimat usor misogin(?). Poi daca-i haos si s-au cam terminat crampoanele, poate schimbam crampoanele pe tocuri. Insa pentru celelalte aprecieri va multumesc si sunt convinsa ca va regasiti si dumneavoastra in ele, mai ales cu IAS-u’ si cu „nedreptu’ „. Judecam in ceilalti ceea ce noi suntem! O seara buna va doresc!

  • În principiu, doamna Șut are dreptate. Din păcate, procedura este greu de controlat, contestațiile pot lungi procedura și, ținând cont de valoarea patrimoniului, există șansa reală de a fi urmarit falimentul pentru a achiziționa active la preț favorabil. Nu există nici o certitudine legată de aprobarea unui plan de reorganizare. Am fost prezent ieri la întâlnirea de la Primărie și s-au discutat mai multe variante. Ce lipsește în acest moment este o strategie clară de ieșire din această situație. Singurul activ real sunt jucătorii și o strategie complexă de marketing. Toate împreună cu o strategie de apropiere de bistrițeni și eventual o preluare de către administrație a patrimoniului. Altfel, un teren în parc, pe malul apei, poate avea o valoare imobiliară însemnată.

  • Domnule Munthiu, din pacate din schimbul de informatii pe care l-am avut cu directorul departamentului de licentiere de la FRF, in cursul zilei de astazi, acesta a revenit cu completari si mi-a precizat faptul ca, pentru urmatorul sezon 2013-2014 urmeaza ca, Regulamentul FRF sa fie armonizat cu Regulamentul Regulamentul UEFA de licențiere a cluburilor și de fair play financiar, care daca este lecturat cu atentie, in anexa 9(E) punctul 4 are precizari foarte clare privind protectia fata de creditori a cluburilor, caz in care licenta se refuza ” 4. Dacă solicitantul de licenţă (sau membrul afiliat la asociaţia membră UEFA care are o relaţie contractuală cu solicitantul de licenţă în sensul articolului 12) sau orice societate mamă a solicitantului de licenţă inclusă în perimetrul de raportare a solicitat/solicită sau a primit/primeşte protecţie faţă de creditori conform legislaţiei sau a reglementărilor aplicabile (inclusiv proceduri de administrare judiciară voluntare sau speciale) în cele 12 luni anterioare sezonului pentru care se acordă licenţa, licenţa trebuie refuzată. Pentru evitarea oricăror neclarităţi, licenţa trebuie refuzată, de asemenea, chiar dacă entitatea în cauză nu mai primeşte protecţie faţă de creditori la momentul luării deciziei privind licenţierea”.Prin urmare varianta insolventei nu mai poate fi pusa in discutie, intrucat intre timp s-a introdus obligativitatea licentei si pentru participarea la campionatul national Liga a 2-a, iar consecintele ar fi fatale: retrogradarea doua trepte competitionale. Exista dupa cum probabil stiti cazul FC Bihor Oradea.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS