„Vom cuantifica problemele de la firul ierbii, problemele reale din sistem şi, mai mult de atât, după aceste întâlniri, vom forma grupuri de lucru care se vor întâlni pe parcursul lunii martie vor dezbate aceste probleme şi vor propune şi soluţii”, a spus ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, după prima întâlnire cu reprezentanți ai proprietarilor de păduri, administratorilor de fond forestier, industriei lemnului și mobilei, ONG-urilor și Gărzii Forestiere care a avut loc la Bistriţa.
Cum au fost primele zile la Ministerul Apelor şi Pădurilor?
Instituţiile publice sunt puţin diferite în modul de abordare faţă de cele private. Eu sunt o persoană care m-am format ca manager al unei instituţii în zona privată, dar, în două săptămâni şi ceva, toţi funcţionarii de acolo şi persoanele contractuale au înţeles că modul în care trebuie să-şi abordeze sarcinile de serviciu trebuie să fie ceva, undeva, apropiat de cum se abordează aceste sarcini în mediul privat, în sensul că avem reguli pe care le-am stabilit împreună şi pe care trebuie să le respectăm.
Aţi avut o întâlnire profesională la Bistriţa. Ce aţi discutat?
Astăzi a fost o primă întâlnire dintr-o serie pe care noi le-am creioant la nivelul Ministerului, împreună cu consilierii ministrului. Sunt întâlniri regionale. La Bistriţa am avut invitaţi din 12 judeţe din regiunile de nord-vest şi centru ale României, urmând ca săptămâna viitoare să ne întâlnim cu regiunea de nord-est în Suceava, apoi la Piteşti şi Râmnicu Vâlcea cu regiunile din zona de sud a României. Am invitat oameni care au activitate în cele cinci paliere din zona forestieră: proprietari de păduri, administratorii fondului forestier, şefi de ocoale, operatori economici şi exploatare şi prelucrare, respectiv producători de mobilă.
Ce îi deranjează cel mai tare?
Eu, în aceste întâlniri, am spus-o foarte clar că vom cuantifica problemele de la firul ierbii, problemele reale din sistem şi, mai mult de atât, după aceste întâlniri, vom forma grupuri de lucru cu ei şi cu reprezentanţi ai Ministerului Apelor şi Pădurilor. Aceste grupuri de lucru care se vor întâlni pe parcursul lunii martie vor dezbate aceste probleme şi vor propune şi soluţii.
Asociaţia Forestierilor din România, prin vocea vicepreşedintelui Emil Iugan, vă cere să modificaţi Codul Silvic. Veţi face asta?
Eu, la aceste dezbateri, nu am pornit cu idei şi probleme apriorice, adică eu am venit din Minister şi spun că acestea sunt problemele din sistem, ci eu aflu aceste probleme, ei vin şi propun soluţii. Mai mult decât atât, pe următorul palier, voi avea o întâlnire cu cei care lucrează în zona de verificare şi control, cu Gărzile Forestiere, apoi cu ONG-urile şi, la finalul acestor întâlniri, vom avea alte întâlniri cu reprezentanţii mediului academic, cu reprezentanţii la nivel naţional a celor cinci domenii din zona forestieră, după care vom face o prioritizare a problemelor identificate, cu soluţiile propuse şi această cuantificare va fi prezentată premierului şi decidenţilor ca să decidem împreună ce facem în privinţa problemelor şi soluţiilor pe care le propun dumnealor.
Sunteţi dispus să luaţi în calcul modificarea Codului Silvic?
Cred că am fost explicit.
Nu, aţi evitat răspunsul.
Concluziile le vom transmite în momentul în care vom parcurge paşii pe care i-am descris.
Tot forestierii spun că e nevoie de Legea biomasei.
Toate problemele pe care le-au discutat noi le-am cuantificat, iar în aceste grupuri de lucru, formate din specialişti, reprezentanţi ai Ministerului, împreună cu dumnealor, vor propune şi soluţii la aceste probleme. Undeva, la sfârşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, se vor finaliza aceste dezbateri cu probleme identificate şi soluţii propuse şi vor fi prezentate primului ministru.
Spuneţi-ne trei dintre cele mai grave lucruri care vi s-au semnalat azi.
Repet, azi a fost o primă întâlnire pe care noi am avut-o, eu cred că e corect şi normal să terminăm ciclul acestor întrevederi ca să putem, într-adevăr, să putem identifica trei probleme de ordin general care sunt în sistem după ce vom avea aceste întâlniri. Apoi vom spune care sunt cele mai stringente şi arzătoare probleme din sistem.
Problema lemnului de foc era una dintre ele?
Toate problemele care sunt, cu adevărat, probleme ale cetăţenilor din România rămân prioritate pentru modul în care va aborda ca politici publice, ca strategii şi decizii Ministerul Apelor şi Pădurilor.
Sunt trei probleme care v-au rămas în urma discuţiilor de azi?
Repet, azi am cuantificat problemele. Nu am discutat soluţii, lăsaţi-mă, pentru că e normal aşa să se întâmple, pentru ca aceste probleme care s-au ridicat şi nu sunt puţine să le vedem dacă sunt repetitive şi la Suceava, şi la Râmnicu Vâlcea, şi la Piteşti pentru că, dacă le ridică aceste probleme şi în aceste zone, înseamnă că sunt probleme de ordin general, nu sunt probleme punctuale de o anumită zonă.
Dar stie sa vorbeasca? Interesant….. nu am crezut ca ar putea articula 2 cuvinte..auzi la el ca va cuantifica problemele.
Vai de mama lui, pocait pesedist!!!
„Eu, în aceste întâlniri, am spus-o foarte clar că vom cuantifica problemele de la firul ierbii…” Cum adică? Pădurea este pășune? De ce nu de la nivelul frunzei sau mugurelui sau cioatei sau solului? Ce fel de consilieri aveți dv.?
Ce-ai facut tu ma in mediu privat? Ai vandut lemnie? Te-ai format ca manager al unei institutii in mediul privat? Poi in mediul rpivat nu exista institutii badiuc. Tu nu vezi ca nici nu sti vorbi? Cum sa cuantifici problemele? Eventual sa le identifici badiucule. Vorbesti exact ca prima ministreasa despre autisti. Sunteti jalnici.
„Tu nu vezi că nici nu ști vorbi?” Ști? Ești sigur?
Ești tare, Mișu. Rareori vezi un nătărău ca dumneata care nu știe să scrie, luându-se de modul în care se exprimă altcineva.
Eheee, cum sa nu-i ceara Iugan sa modifice codul silvic daca el l-a pus ministru? Asta e ministru „la comanda”.
Beclenarule, inteleg ca ai o problema cu PSD, nu inteleg ce problema ai cu pocaiti, pana la urma fiecare este liber sa aiba opinii si orientari, doar de asta este democratie, ca altfel nu cred ca ai fi avut vreodata sansa sa-ti exprimi aberatiile, la lipsa ta de bun simt, ca sa nu spun mai mult. Succes domnului ministru , Denes.
Competenta maxima .
Specific psd.
Limbaj de lemn.
Pupincurist
Omul pus de cei mai mari hoți și distrugător de tara ei se lauda ca dau de lucru la oameni dar sunt cei mai mari mafioți nu mai e mult pana o sa ajungă DNA UL
Serios..azi ala cu DNA…sa sti ca sint mai verificati decit orcine si o demonstreaza mutitudinea de controale ..la toate nivele si institutiile..insa ..afirmatia ..hoti..si mafioti. ..sa sti ca o dai cu subsemnatul pentruca tre dovezi si faci afirmatii pe spatiul public…in rest cine pe cine pune in functii..mai intereseazate putin…o sa vezi ca nu forestietii ..au cerut asta..cel mai afectati au fost si sint…alte institutii…
Pentru Bechis Adrian,
In primul rand, tind sa cred ca esti psd-ist 100%, din urmatorul motiv:
Ai scris in comentariul tau, cu un singur “i” cuvantul pocaiti, desi trebuia sa articulezi, ca urmare, ai mari sanse sa ajungi chiar tu ministru, pentru ca doar cei agramati ca tine sunt admisi pentru functiile mari de conducere!
Iti repet: un bulangiu de la balastiera nu poate sa fie numit ministru, la niciunul dintre ministere, sa-ti fie clar!!!
nutri fata de astia care nu au nimic cu LOCUL DE MUNCA!!!
halal tara …halal oameni!!!
Toti comentati despre anagramati s.a.m.d. in loc sa fiti bucurosi ca nu sunt numai sudisti in functii de conducere. Taranoi ce sunteti
Pentru cel FARA SEMNIFICATIE :
– dai dovada ca esti un MARE AGRAMAT si nu ANAGRAMAT ( te rog nu mai folosi cuvinte al caror sens nu-l intelegi ) , exact ca mare parte dintre membrii guvernului. Prostii , de obicei, sunt foarte mandrii ; e o caracteristica a lor .
În funcții de conducere trebuie puși oameni competenți, fie din sud fie din nord, est sau vest. Dar aceștia vă deranjează. De exemplu la Bistrița există câțiva profesioniști în domeniu, vorbitori de limbi străine, care fac față la orice oră provocărilor silviculturii moderne. Știți ce a făcut PSD de BN cu ei? Șut în fund și la o parte că venim noi cu „competenții” noștri.
decat un ardelean prost mai bine un moldovean destept!!!
La Prima TV tocmai rulează serialul Omul pădurilor ce urmărește destinul unui pădurar, om al muntelui, foarte bun cunoscător al naturii. Urmăriți-l cu interes și comparați-l pe priceputul Pietro Thiene cu Ioan Deneș al nostru.
Imaginați-vă miniștrii muncii, economiei, educației, pădurilor la întâlnirile cu echivalenții lor din Uniunea Europeană. Cum comunică? Ce discută? Am auzit că unii corespondenți străini de presă cred că dacă România scoate pe bandă miniștrii așa de tâmpiți, înseamnă că populația țării este proastă de bubuie. Poate că au dreptate sau poate că nu. Cert este că Iohannis, Kovesi, Cioloș au încercat într-un fel să ne salveze. Hai, contestați-i! Bubuiți, că mai e până departe.
Dacă te lauzi cu Cioloș înseamnă ca ai probleme grave!.bubosu ăla o dus țara in jos 50 de procente ca la bursa.,documentează-te și vezi na fost semnat un contract de achiziti in 2016 ești pe arătura ……,.iar de kovesi dictatura ……dictatura .,
Și mie îmi place de Cioloș. Cel puțin el vorbește o limbă română corectă.
Kovesi ne poate scăpa de penali, vorbește fluent engleza și în limba română, până acuma, n-a făcut nicio greșeală. Poate și din acest motiv deranjează la Bistrița, unde, cine fură mult este socotit cel mai bun.
Nu Doamna K este dictatura. Dictatura înseamnă Liviu Dragnea. Două exemple: Dictatul contra lui Mihai Chirică și Cătălin Avram că spun lucrurilor pe nume cu ceea ce se întâmplă la PSD, urmat de expulzare. Ura din partea lui Codrin Ștefănescu, Eugen Nicolicea, Șerban Nicolae…
Bisericuțele, moscheea și sinagoga îi cheamă pe toți cei care bubuie: Lovele, șobolanii din instituțiile bistrițene, veverițele de la primărie, Moș Martin, Ana, Andreea, papagalul Alandala, Rabinul, Claudiu sfertodoctul, struții din oraș, crețovidul… Veniți! Haideți în număr mare. Noi v-așteptăm cu drag.
O ceată de mancurți protestează la această oră în fața sediului DNA strigând: Jos Kovesi! Bistrițeni, vă simțiți reprezentați? Câte creiere spălate numărăm?