Actualitate

Standuri de prezentare, ceremonial militar-religios și retragere cu torțe de Ziua Armatei

Cu ocazia Zilei Armatei României (25 octombrie), Brigada 81 Mecanizată ”General Grigore Bălan” organizează ceremonii militare, prezentări de tehnică, armament şi echipamente militare, dar și o retragere cu torțe.

Luni 24 octombrie, de la ora 9.00, la bustul generalului erou Grigore Bălan din loc. Blăjenii de Sus se va depune o coroană de flori de către Garnizoana Bistriţa şi autorităţile publice locale.

Începând cu orele 12.30, în faţa Palatului Culturii din Bistriţa vor fi organizate standuri de prezentare a tehnicii, armamentului, aparaturii şi echipamentelor din dotarea structurilor militare din garnizoana Bistriţa şi Prundu Bârgăului, toate acestea, secondate de acordurile muzicii militare a garnizoanei.

Cercul Militar Bistriţa, în colaborare cu Clubul Filatelic „Bisnumphila”, va organiza marți 25 octombrie, de la ora 11.00, expoziţia de filatelie, artă plastică şi carte, dedicată Zilei Armatei României.

Ceremonialul militar şi religios dedicat acestui eveniment va avea loc la Bistrița marți 25 octombrie, începând cu ora 13.00, la Monumentul Eroilor din Piaţa Petru Rareş.

Manifestările organizate în garnizoana Bistriţa se vor încheia cu ceremonialul, deja consacrat, de retragere cu torţe, marți 25 octombrie, între orele 19.00 – 20.00. Aprinderea torţelor se va face în curtea Protopopiatului Bistriţa, militarii urmând să se deplaseze pe traseul: Protopopiatul Bistriţa – pietonalul Liviu Rebreanu – str. N. Titulescu – str. Al. Odobescu – str. Gării – b-dul Republicii – str. 1 Decembrie – zona Han.

Foto: arhivă 2015

1 comentariu

  • Ziua de 25 octombrie este Ziua Armatei Române, dar este şi Ziua Regelui Mihai, care anul acesta implineste venerabila varsta de 95 de ani. Regele Mihai s-a nascut la 25 octombrie 1921 la Sinaia si este ultimul rege al României și unul dintre puținii șefi de stat în viață din perioada celui de-al II-lea Război Mondial. A domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Intre Ziua Armatei si Ziua Regelui exista o stransa legatura, avand in vedere rolul decisiv pe care l-a avut Majestatea Sa Regele Mihai în declansarea actului de la 23 august 1944, cand Armata Română a părăsit tabăra hitleristă trecând de partea Aliaţilor, ceea ce a dus la scurtarea razboiului cu peste 6 luni si la salvarea a mii de vieti. Acest lucru a determinat un puternic val de recunostinta si simpatie fata de Majestatea Sa Regele Mihai.
    Ziua Armatei Române are si ea legatura cu cel de-al II-lea razboi mondial. La data de 25 octombrie 1944 Armata Română a eliberat de sub ocupația horthystă Transilvania de Nord, în urma Bătăliei de la Carei. Sărbătorirea Zilei Armatei Române la 25 Octombrie este legiferata prin Decretul nr. 381 din 01.10.1959.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS